Luni, 25 iunie 2012, ora 18:00, la Greenhours (Calea Victoriei 120, Bucureşti), va avea loc o seară de lectură 121.ro. Cu această ocazie se va discuta despre volumul „Harta lumii nevăzute” de Tash Aw, Editura Humanitas Fiction, colecţia „Raftul Denisei”, traducere de Florica Sincu. Vor vorbi: Elisabeta Lăsconi (critic literar), Daniela Fugaru Kammrath (redactor-şef 121.ro), Andreea Răscuceanu (critic literar), Denisa Comănescu (director editorial Humanitas Fiction). Va citi: Alexandru Mike Gheorghiu.
Pentru primul său roman, Fabrica de mătase, publicat în 2005 (Humanitas Fiction, 2008), Tash Aw a fost distins cu Whitbread (devenit Costa) First Novel Award (2005) şi Commonwealth Writers’ Prize for Best First Novel (2006). Romanele sale sunt traduse în peste douăzeci şi cinci de limbi.
Adolescenţa lui Adam ia sfârşit în anul 1964, când tatal sau adoptiv, pictorul olandez Karl de Willigen, este ridicat de soldaţii preşedintelui Sukarno. Deşi Adam viseaza să pornească pe urmele fratelui său mai mare, de care a fost brutal desparţit în copilărie, dispariţia tatălui îl face să se îndrepte spre Jakarta, unde se află femeia îndrăgostită în tinereţe de Karl. Pe harta Arhipelagului Indonezian se conturează treptat traseul iniţiatic al protagoniştilor, aflaţi în căutarea iubirii, într-o lume dezlanţuită.