În curând, la Editura ATU va apărea volumul „JOIN’T” de Leonard Ancuţa. „Sunt bucuros că am reușit să public acest volum în condițiile în care majoritatea editurilor se feresc de proză scurtă pe motiv că nu se vinde. Eu mi-am propus că diferența între proza scurtă care nu se vinde și cea care se vinde stă în umor, în poveste, în personaje și nu în ultimul rând satisfacția că ai câștigat timpul pierdut citind cartea.”, a scris autorul.
”Povestirile lui Leo Ancuţa sunt ca şi el: vii, experimentale, diverse tematic şi scrise cu amor. Pentru cine vrea o doză mică şi intensă, aş recomanda „tristețea cântărețului la trianglu”. E un joint narativ pentru orice oră şi fără efecte secundare”. – Doina Ruşti
„Puțini autori reușesc ceea ce lui Leonard Ancuța îi iese atât de firesc în JOIN’T: să ofere povești incitante ca subiect, personaje și desfășurare, cu un stil bine stăpânit și mustind de umor adevărat, original și molipsitor. Temele abordate în volum variază: avem atât distopii de o cruzime ieșită din comun (o marcă a autorului, îndrăznesc să afirm), cât și umor rural, aventuri bahice și erotice. Deși îmbrăcată în vestminte de fiecare dată altfel, transa este coerentă de la un capăt la altul al cărții; JOIN’T-ul este un fum dens aruncat cu nonșalanță și dispreț în nasul cârn și nesuferit al morții. Prozatorul Leonard Ancuța face, din loc în loc, un pas înapoi, lăsându-l la înaintare pe poetul Leonard Ancuța, care nu se dezminte, alternând poezia agresivității și cinismului cu cea mai delicată inocență. Uneori, autorul își privește detașat personajele, cu un ochi aproape demiurgic; alteori, lasă senzația că și-a smuls alter ego-urile direct din carne și acum sângerează alături de ele. O colecție de povestiri pentru care iubesc trăirile atât de mult, încât simt nevoia din când în când să le regăsească între pagini. Cu a treia sa carte de proză, intitulată inspirat JOIN’T, Leonard Ancuța își va defini, cu siguranță, amprenta sa proprie în literatură.” – Cristina Nemerovschi
”Închipuind un univers traumatic extrem de percutant, realizat cu finețea unui mare prozator, Leonard Ancuța propune în Joint un exercițiu destul de riscant din punct de vedere narativ. Desele modificări de planuri, trecerile din lumea acceptată ca reală într-un spațiu al memoriei, al trecutului sau într-o zonă a închipuirii și a visării sunt bulversante, firele se amestecă, poveștile se îmbină, iar povestirile capătă contur mai ales la nivel emoțional. Exista cadre care nu au nici început, nici sfârșit, scene scoase din context, fulgurații de o puternică autenticitate. Tot acest mozaic se leagă până la urmă, și chiar aproape de final, fiecare gest, fiecare imagine capătă coerență, totul închegandu-se sub forma unor povești pulsatile, mișcătoare, pline de viață, care pot rezista la o relectură fără a deveni obositoare sau previzibile.
Multitudinea de nuanțe, decoruri din interiorul ființelor și din exteriorul lor, amănuntele de o frumusețe ingenuă, care răzbat imediat pâna la sensibilitatea lectorului reclamă și produc în acest volum o reprezentare complexă a anumitor tipologii artistice. Estetica principală pe care mizează Ancuța, deși se bazează pe personaje obscure, instabile, depravate, nu este neaparat una a grotescului, ci, mai degraba, una a suferinței, a inadaptării, a acțiunilor dictate de mediul înconjurator și executate înainte ca ele să fie trecute printr-un filtru interior, al propriei voințe și stabilități. Acest filtru interior lipseste, întrucât personajele aparțin fie unei lumi în schimbare pe care nu știu cum să o discearnă, fie unei lumi dictatoriale în care s-au obișnuit să-și regurgiteze scârbele și contradicțiile. Inevitabil, acest filtru despre care vorbeam va acționa până la urma sub forma unei constiinte întârziate.
Nu soluțiile ne interesează aici, pentru ca ele nu există, și nu neapărat tipurile de manifestări, fiind și acestea comune, ci, mai ales, înscenarea generală, suflul trepidant al acestui volum și tratarea când frusta, când poetică, ireproșabila în ambele cazuri.” – Cosmin Perța
”Leonard Ancuţa prepară un cocteil Molotov de imagini vizionare amestecate în ceea ce se numeşte, de la Bukowski încoace, dirty realism. Apoi îl aprinde şi îl dă pe gât într-un tur de forţă, pe parcursul a 12 povestiri, într-o carte ca un performance, în finalul căreia naratorul şi autorul se suprapun, pentru a plăti pentru toate cele scrise până atunci. Pentru prozator, mizerabilismul e doar pista de decolare, pentru că Leonard Ancuţa e totodată şi un poet îndrăgostit de suprareal(ism), aşa că personajele plutesc, mai toate, în trip-uri pe limita dintre imaginaţie benignă şi paranoia, printre interlopi din cartiere mărginaşe autohtone sau în lumi SF înecate în muzică darkwave, cu iz de povestiri pulp fiction din revistele ilustrate americane. Eroii cu sau fără halo din această carte parcă ar aparţine unui „cult etilic”, pentru că beau „dumnezeieşte”, respectându-şi cu sfinţenie ritualul zilnic aşa cum alţii îşi spun rugăciunile. Toţi se hrănesc din cenuşa zilelor, din propriile tristeţi, frustrări, dureri, arderi intense sau mocnite, acestea fiind singurele care par să poată da vieţii lor un sens, printr-o doză de „viu” injectată ca un drog în venă, pe jumătate deliberat, pe jumătate constrâns. Pentru că în lumile din acest „JOIN’T”, viaţa dă dependenţă!” – Mihai Curtean
