Luni, 11 iunie 2012, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti, se încheie sesiunea de primăvară a Proiectului de educaţie muzicală – „Lunaria”, organizat de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti şi Radio Romania Cultural. Ultima serată a sezonului va fi dedicată jazz-ului. De la ora 19:00, vocalista şi violonista Ana Cristina Leonte şi basistul Michael Acker, propun o incursiune în lumea libertăţii totale de expresie.
Ana Cristina Leonte urmează în prezent cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, clasa Mircea Tiberian. A câştigat premii la concursuri desfăşurate la Târgu Mureş, a participat la festivaluri organizate în Ungaria şi România şi a colaborat cu Mircea Tiberian, Sorin Romanescu, Vlad Popescu, Cristi Soleanu, Berti Barbera, Nicu Patoi ş.a.
Michael Acker, până în anul 2010 a fost membru al trupei de funk „The Others”, iar în prezent colaborează în cadrul proiectului Ballads & Blues. De curând cei doi au fost finalişti ai Concursului „Drumul spre celebritate” ediţia a III a, desfăşurat la Palatul Mogoşoaia.
Mai multe informaţii la pagina web: http://lunaria-musicproject.blogspot.ro/