La Editura Casa de Pariuri Literare a apărut volumul de poezie „Te aştept ca pe un glonte” de Ana Puşcaşu.
„Un caleidoscop în care se rotesc încet imagini din copilăria cu mineri, decantoare şi benzi care transportă cărbunele sau din adolescenţa într-o uniformă albastră. Textele astea spun, în fond, poveşti despre oameni dragi.” (Ana Puşcaşu)
„Ce-ţi rămâne de făcut atunci când eşti numărat „după gloanţe“, când ajungi să asociezi cele mai bune vremuri cu „primele defilări“, prin faţa ochilor ţi se derulează „toate marile filme ale indiferenţei“, iar în loc de cer nu mai reuşeşti să vezi decât „sute/de mii de cămăşi albastre cu epoleţi“? Nu-ţi rămâne altceva decât să ratezi „tot ce se putea rata“, asta e lecţia pe care o învaţă atât de bine şi o predă, iată, mai departe, fără greşeală, fosta elevă a L(iceului) M(ilitar). Deşi pare imprimat pe o bandă magnetică, iar limbajul este în esenţă unul sever, discursul „pedagogic“ din te aştept ca pe un glonte lasă să se strecoare printre rânduri suficient din emoţiile, respiraţiile sau ezitările instanţei emitente, astfel încât abilitatea celei aflate la pupitru să devină de necontestat. Pentru că, da, Ana Puşcaşu convinge fără probleme, indiferent dacă scrie despre identităţi furate, manevre sterile, război, iubire sau ratare.” (Cristina Ispas)
„Un spaţiu disciplinar, depresiv, ameninţat de gloanţe, pândit de moarte – o zonă biografică marcată de absolvirea LM-ului. Prezenţa semnificativă a conjunctivelor şi condiţional-optativelor mă face să cred că totul ar putea fi întocmai, iar rezultatul, exact cel bănuit, că oricine poate juca rolul principal propus de Ana Puşcaşu. Concreteţea spaţiilor nu se dezminte nici un moment, poeta rămânând fidelă geografiei şi istoriei imediate, realizând astfel un sumbru decor al lumii la început de mileniu; cu fabrici dezafectate, baruri, camioane şi, de ce nu, cu Bosnia sau Basarabia. Teama care străbate volumul, ca o venă subţire, trădează fragilitatea de care literatura ultimelor decenii are atâta nevoie. Debutul poetic al Anei Puşcaşu este – probabil – cel mai aşteptat (şi mai reuşit) din zona Timişoarei, în ultima vreme.” (Moni Stănilă)
