Miercuri, 9 mai 2012, ora 11.00, în Foaierul Auditorium Maximum al Colegiului Academic al Universității „Babeș-Bolyai” (Cluj) și vineri, 11 mai 2012, de la ora 18.00, în Studioul de Concerte al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, va avea loc lansarea volumului „A fost o viaţă sau un vis?” de Lucia Stănescu, Editura Eikon. Lucia Stănescu este o soprană de renume, fostă directoare a Operei Române din Cluj, artistă pucciniană încununată recent cu premiul Festivalului Puccini, alături de multe alte distincții naționale și internaționale.
Cartea dezvăluie, pentru prima dată, marelui public viața și strălucita carieră a marii artiste, oferind numeroase informații despre lumea artistică și societatea românească din perioada interbelică până în zilele noastre, și este însoțită de un CD audio, care cuprinde o serie de lieduri și fragmente din impresionantul repertoriu al celebrei artiste.
„Lucia Stănescu… un nume în a cărui vocalitate regăsim lumina unui chip de o frumuseţe renascentistă, cu ochi de o limpezime smaraldică, curaţi ca sufletul pe care l oglindesc. Pe scenă, am văzut o în vremea studenţiei într o Aida cu Elena Cernei în rolul Amneris, două rivale autentice. Am rămas de atunci cu amintirea unei voci somptuoase și calde, a unei siluete fascinante și a unei priviri de un magnetism seducător.
Când ne am cunoscut, în anul 1997, marea artistă Lucia Stănescu a instaurat o atmosferă de sinceră prietenie încă de la început, dizolvând orice diferenţă de vârstă sau de experienţă, care ar fi putut exista între noi. Parcă ne ştiam dintotdeauna… Aşa de degajată nu mă mai simţisem decât, poate, cu Placido Domingo. Interviul realizat la Televiziune a curs firesc, fără să simt niciun fel de ezitare sau de modestie contrafăcută, deşi, după propriile i mărturisiri, era una dintre puţinele ocazii în care îşi dezvăluia viaţa în faţa unui ziarist român. De ce?… Dintr o dorință bine motivată, de a rămâne în amintirea publicului aşa cum fusese, adică frumoasă şi convingătoare ca artistă şi femeie. Am aflat atunci de cele două mari etape ale vieţii domniei sale: cea de la Cluj, cu începuturile carierei şi directoratul Operei, între anii 1970 şi 1975 şi cea din Italia, cu succesele sale scenice, pedagogice şi stabilirea definitivă în oraşul Livorno. Dincolo de cuvinte, simţeam căldura şi sinceritatea copilei crescute în climatul pur şi cucernic al familiei preotului Ioan Stănescu din Someşul Rece, de la poalele Munţilor Apuseni, cu dragoste şi respect pentru familie şi tradiţie, pentru frumos şi valoare autentică. Nici nu m a mirat că eroinele sale preferate au fost: gingaşa şi modesta Mimì, iubitoarea şi puternica Floria Tosca, cocheta dar atât de sincera Manon Lescaut, devotata Sora Angelica sau nobila şi curajoasa Cio-Cio-San, în esenţă, „femeile” lui Giacomo Puccini, compozitorul a cărui muzică o face mereu să lăcrimeze şi să se identifice cu „miezul” sentimentalismului său. Sigur, aproape de aceste creaţii scenice au mai stat şi: Tatiana din „Evgheni Oneghin”, Aida, Nedda din „Paiaţe”, Maddalena din „Andrea Chènier”, chiar şi acele „acte de curaj”, cum le numeşte, Elsa din „Lohengrin” ori Santuzza din „Cavaleria rusticană”.
Din 1981, când „a pus punct” carierei scenice, s a dedicat total celei pedagogice, devenind profesoară la Conservatorul „Pietro Mascagni” din Livorno. Alt prilej de satisfacţie, deoarece, experimentata artistă putea să împărtăşească cu generozitate tinerilor, sfaturi profesionale şi de viaţă. Le putea fi dascăl, mamă şi prietenă. Tot aşa am perceput o şi eu de aproape 15 ani, în timpul şi vizitele pe care i le am făcut în „colţişorul său de rai” din Quercianella, dovedindu mi că am avut unul dintre rarele prilejuri de a cunoaşte o valoroasă artistă pe care și oficialităţile italiene o apreciază și o respectă. Alături de medalii și distincții i s a conferit de către Academia „Le Muse” din Florența valorosul „Simbol al Eutherpei”, pe care îl primiseră cu mult înainte: Maria Callas, Gina Cigna, Boris Cristoff, Tancredi Pasero, Giulietta Simionatto şi Mario del Monaco.
Astăzi, la acest moment atât de frumos, al lansării cărţii sale de suflet, îi urez ani mulţi, liniştiţi şi luminoşi, tot atâta energie, căldură, tinereţe și seninătate interioară spre bucuria publicului care a admirat o, a elevilor şi a cunoştinţelor, dar, mai ales, a prietenilor, printre care sunt sigură, mă număr şi eu. Dar există vreunul dintre dumneavoastră care să o fi cunoscut şi să nu gândească la fel ca mine?!… ” (Luminiţa Constantinescu)
MINUNATA VOCE, MINUNATA PREZENTA, MINUNATA FEMEIE! SA NE TRAITI INTRU MULTI ANI, STIMATA SI DISTINSA DOAMNA PENTRU CA , UNORA DINTRE NOI, NE REDATI SENTIMENTUL DE MANDRIE NATIONALA!