spot_img

Nominalizări la Premiile Uniunii Scriitorilor pe anul 2011

Miercuri, 2 mai 2012, s-a întrunit Juriul Uniunii Scriitorilor din România pentru nominalizări. Mircea A. Diaconu (Preşedinte), Lucian Alexiu, Iulian Boldea, Dan Mircea Cipariu, Sanda Cordoş au decis nominalizarea următoarelor cărţi pentru Premiile Uniunii Scriitorilor din România, pentru anul 2011. Juriul de decernare se va întruni în ziua ceremoniei, în luna iunie, pentru a desemna laureaţii.

I. POEZIE

1. Gabriel Chifu, Însemnări din ţinutul misterios, Cartea Românească
2. Nichita Danilov, Imagini de pe strada Kanta, Tracus Arte
3. Ştefan Manasia, Motocicleta de lemn, Charmides
4. Ion Pop, În faţa lumii, Limes
5. Ioan Es. Pop, Unelte de dormit, Cartea Românească

II. PROZĂ

1. Nicolae Breban, Singura cale, Contemporanul
2. Magda Cârneci, FEM, Cartea Românească
3. Emilian Galaicu – Păun, Ţesut viu, 10 x 10, Cartier
4. Marta Petreu, Acasă, pe Câmpia Armaghedonului, Polirom
5. Octavian Soviany, Viaţa lui Kostas Venetis, Cartea Românească
6. Lucian Dan Teodorovici, Matei Brunul, Polirom
7. Alexandru Vlad, Ploile amare, Charmides

III. CRITICĂ

1. Corin Braga, Psihobiografii, Polirom
2. Constantina Raveca Buleu, Paradigma puterii în secolul al XIX-lea, Ideea Europeană
3. Nicolae Mecu, George Călinescu faţă cu totalitarismul, Dacia XXI
4. Angelo Mitchievici, Decadenţă şi decadentism, Curtea Veche
5. Mihai Zamfir, Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române, Cartea Românească / Polirom

IV. TEATRU

1. George Banu, Reformele teatrului în secolul reînnoirii, Nemira
2. Gellu Dorian, Confort Freud, Timpul
3. Vlad Zografi, Toate minţile tale, Humanitas

V. PREMII SPECIALE

1. Mircea Cărtărescu, Zen, Humanitas
2. Bogdan Ghiu, Contracriza, Cartea Românească
3. Gheorghe Mocuţa, Cea mai bună dintre lumi, Tracus Arte
4. Ioana Pârvulescu, Lumea ca ziar, Humanitas
5. Eugen Simion, Andrei Grigor, Cronologia vieţii literare româneşti, vol. IV-VII, Muzeul Literaturii Române
6. Cassian Maria Spiridon, Despre barbari sau Invazia omului plat, Litera
7. Dorina Uricariu, Scara leilor, Polirom

VI. DEBUT

1. Bianca Burţa – Cernat, Fotografie de grup cu scriitoare uitate, Cartea Românească
2. Adina Diniţoiu, Proza lui Mircea Nedelciu, Tracus Arte
3. Andrei DÓsa, Când va veni ceea ce este desăvârşit, Tracus Arte
4. Gabriela Gheorghişor, Mircea Horia Simionescu. Dezvrăjirea şi fetişizarea literaturii, Muzeul Literaturii Române
5. Alex Goldiş, Critica în tranşee, Cartea Românească
6. Daniela Matei, Maşina de întors timpul, Art
7. Aura Ţeudan, Coji de nuci verzi sub unghii, Limes

VII. TRADUCERI

1. Leo Butnaru, Avangarda rusă, Cheinon
2. Livia Cotorcea, F. M. Dostoievski, Adolescentul, Polirom
3. Dinu Flămând, F. Pessoa, Opera poetică, Humanitas
4. George Volceanov, Violeta Popa, Horia Gârbea, W. Shakespeare, Opere, IV, (Regele Ioan, Îmblînzirea scorpiei, Vis de-o noapte-n miezul verii), Paralela 45
5. Alexandru Al. Sahighian, Herta Müller, Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică, Humanitas

VIII. Literatură pentru copii şi tineret

Nu s-au făcut nominalizări

Premiul Naţional
1. Paul Cornea
2. Basarab Nicolescu
3. Norman Manea

Comisia USR pentru minorități va remite juriului de decernare nominalizările sale pentru volume scrise în limbile minorităților naționale.

Articole recomandate

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508