Joi, 10 mai 2012, de la ora 21.00, comedia eroică „Cyrano de Bergerac” (Franco Alfano) va fi transmisă, în direct, de pe scena teatrului Real (Madrid) la Sala Studio a Operei Naţionale Bucureşti. Spectacolul în care joacă și Plácido Domingo se va difuza în condiţii High Definition.
Regizorul acestui spectacol este nimeni altul decât artistul român Petrică Ionescu, cel care a semnat, în decursul ultimilor ani, regia spectacolelor “Oedipe” şi “Macbeth”, pe scena ONB.
Rolul titular va fi interpretat de către celebrul tenor Plácido Domingo, câştigator a 12 premii Grammy. Alături de acest artist, soprana Sondra Radvanovsky va da viaţă Roxanei, mezzo-soprana Doris Lamprecht va interpreta rolul Soeur Marthe, iar baritonul Ángel Ódena va interpreta rolul lui De Guiche.
Conducerea muzicală va fi asigurată de către dirijorul Pedro Halffter.