Una dintre cele mai cunoscute personalităţi de peste hotare, scriitor, eseist, comentator radio etc. Andrei Codrescu, plecat la sfârşitul anilor `60 din România, nu este doar un nume greu în literatură, dar şi unul dintre acei scriitori care nu s-a dezis de românismul său. Americanii nu-l ştiu de american, ci de român, nu-l ştiu nici de persecutat politic sau oprimat, nici de victimă a sistemului, nici de revoltat al vreunui sistem. Din punctul meu de vedere, nu pot să spun decât banala Jos pălăria!
Mai mult, când tinerii sau mai puţin tinerii apelează la el, nu omite nici să răspundă, nici să asculte sfaturi sau sugestii, nici să uzeze de popularitate încât să te facă să te simţi un mojic care a avut curajul să i se adreseze.
Am avut norocul să realizez acum câţiva ani un interviul cu el, pentru „Dilema veche”, iar răspunsurile la întrebări erau scrise prin aeroport, prin avioane şi între escale. Puţin nemulţumită, i-am scris că aş vrea să îmbunătăţim interviul. Foarte puţini dintre autorii români, locuitori şi în momentul de faţă ai plaiurilor noastre, „înghit” îmbunătăţiri. Există cazuri de scriitori care îşi doresc să nu apară „coleg de pagină” cu X sau Z, eventual doresc să modifice întrebările încât să-i avantajeze răspunsurile, acceptă să răspundă doar dacă X din redacţie este amic cu Y, dacă este vorba de o super-revistă sau dacă sunt remuneraţi. Iar, uneori, o mai dau şi eu în bară, evitându-i cu stricteţe, uneori, punând accent pe hachiţele fiecăruia, încât să nu îi mai abordez şi intervievez.
Normalitatea de care a dat şi dă dovadă Andrei Codrescu, cu care am schimbat multe e-mailuri, dar cu care m-am văzut o singură dată, de curând, la Londra, nu face decât să îmbunătăţească imaginea mea ideală despre cum ar trebui să fie un scriitor ajuns la un anumit statut. Am fost extrem de mândră când, prezentat la Londra, în cadrul unei lecturi, moderatorul a precizat iar, că acesta este român, nu de origine română, termenul „fin” de dezicere de originile actuale.
Cu toate acestea, m-am surprins singură, necunoscunându-mi patriotismul. Probabil că America are un efect benefic asupra oamenilor, relaxează şi uneşte comunităţile, pentru că, uneori, mă îndrept cu mult mai mult drag înspre scriitorii români stabiliţi acolo. Andrei Codrescu nu este un caz singular, de altfel, lista ar fi numeroasă…Dar, fire impresionabilă (şi contradictoriu nostalgică după americi), îmi doresc ca domnii şi doamnele scriitoare de la noi să îmbrăţişeze mai umil şi mai sănătos apartenenţele.
Andra ROTARU
