Joi, 26 aprilie 2012, ora 19:00, la Galeria Anca Poterașu din Bucureşti, va avea loc vernisajul expoziției “7 dispariții”, semnată de artistul Călin Dan. Cunoscut în ipostaza de critic de artă și promotor al primelor evenimente de artă media autohtone, Călin Dan s-a remarcat ca artist din anul 1976, combinând cercetarea şi libera creativitate în proiecte ce reunesc teme politice şi sociale, cu aspecte din domeniul divertismentului şi al culturii populare. Expoziţia poate fi vizitată până la 31 mai 2012.
Călin a ajuns la recunoaştere internaţională prin filmele sale din seria Arhitectura Emoţională, care analizează tensiunea subtilă şi continuă dintre oameni şi habitatul lor, precum şi interdependenţa acestor tensiuni cu alte forţe active în ţesătura urbană.
Membru fondator al Grupului subREAL (1990), Călin Dan a fost și este interesat de experimentul mediatic, de instalații foto și video, de acțiuni/performance și proiecte multimedia interactive.
„ (…) 7 dispariţii nu este un proiect nou, dar nici o auto-antologare, aşa cum ar putea să pară, ci un meta-arhi-proiect care recontextualizează elemente din proiecte anterioare, reasamblându-le pentru a le degaja supra-temele, ajutându-l în felul acesta pe artist să se descifreze pe sine însuşi pentru a se transforma la rândul său în istorie vie. 7 dispariţii este o recitire de sine, o punere la încercare a propriei arte, un gest al artistului la deplină maturitate, care îşi permite curajul de a se confrunta cu sine însuşi, de a se recapitula pentru a se auto-esenţializa şi pentru a putea crea mai departe. (…) ” (fragment extras din textul expoziției 7 dispariții, autor: Bogdan Ghiu)
Bogdan Ghiu este poet, eseist şi traducător („French Theory”), fost membru al Cenaclului de Luni şi elev al lui J. Derrida, în prezent redactor la revista Idea artă+societate. În 2011 a publicat volumele Contracriza, Dadasein şi Inconstrucţia. Pentru o arhitectură etică. Coautor al participării României la Bienala de la Veneţia 2011 şi editor al catalogului acestui proiect. Curator al expoziţiei internaţionale de arhitectură Fluenţe (Timişoara, 2011), organizată de revista Arhitext.
Călin Dan (n.1955, Arad, România), trăieşte şi lucrează în Amsterdam. Dintre participarile importante amintim: Retrospectiva subREAL, MNAC(Ro, 2012), Anturaju’ și alte întâmplări , Muzeul de artă din Cluj (Ro, 2012), Festivaluri internaţionale de film: Osnabrück, Oberhausen, Rotterdam, La Rochelle; Bienale artistice: Bienala de la Veneţia, Bienala de la Istanbul, Manifesta 1, Bienala de la Sydney , Bienala de artă contemporană din Praga; Muzee şi Galerii de artă din Europa, SUA şi Australia.