La Editura Humanitas va apărea volumul „La naiba cu Picasso şi alte eseuri” de Paul Johnson. Prezenta culegere de eseuri adună cronicile scrise în cadrul săptămânalului conservator “The Spectator” la începutul anilor 1990, aspectele evidenţiate fiind şi astăzi extrem de actuale.
„Cu siguranţă lumea literelor, care nu este nici de dreapta, nici de stânga, nici de centru, ci doar importantă, ar trebui să aibă întotdeauna o figură ilustră care să vorbească în numele ei. Aşadar, cine revendică tronul, care mai nou este şi pat de cuie?“, a scris autorul.
„Trăim în Cenuşiii Ani Nouăzeci. Cenuşiul se prelinge necurmat din stratosferă, învăluie toate cele cinci continente în întunecimea lui sordidă, face culorile să pălească, ucide strălucirea, seacă aventura. Sute de milioane de oameni sunt şomeri, băncile nu dau împrumut, marii risipitori au trecut la moderaţie.
Comunismul a pierit, capitalismul nu se simte prea bine, Rusia este o gaură neagră, America e falită, s-a tras cortina peste utopia bunăstării Suediei, idealul european e îngropat într-un sepulcru de birocraţie şi corupţie, inima Africii s-a întors la întunecime, până şi japonezii îşi reduc cheltuielile.“ (Paul Johnson)
Paul Johnson este un cunoscut istoric si ziarist britanic (n. 1928). A studiat la Stonyhurst si Oxford, a lucrat o vreme la Paris ca redactor-şef adjunct al publicaţiei lunare Realites, apoi la Daily Mail şi The Spectator, inclusiv în calitate de corespondent de presă. A publicat în multe dintre cele mai cunoscute ziare şi reviste şi a vizitat toate cele cinci continente pentru a scrie reportaje, a lua interviuri pentru presă şi televiziune preşedinţilor şi prim-miniştrilor şi pentru a ţine conferinţe unui public de universitari sau de oameni de afaceri. A scris peste treizeci de cărţi.