Miercuri, 7 martie 2012, ora 19.00, la Sala Radio din Bucureşti, Orchestra de Cameră Radio va prezenta un concert cu un program clasic, ce îi are în prim-plan pe pianista Dana Borşan, solistă-concertistă a Formaţiilor Muzicale Radio şi pe dirijorul german Christoph Adt, prezenţă binecunoscută publicului din studioul de concerte „Mihail Jora”, colaborarea cu cele două orchestre ale Radio-ului datând din 1994. În deschiderea concertului va fi interpretată Simfonia în re major, op. 18 nr. 4 de Johann Christian Bach, al unsprezecelea și cel mai tânăr fiu al compozitorului Johann Sebastian Bach. Va urma Concertul în sol major pentru pian şi orchestră, K.V. 453 de W. A. Mozart, care o va avea ca solistă pe Dana Borşan. În partea a doua a programului va fi interpretată Simfonia nr. 88 în sol major de Joseph Haydn.
Interpretă fascinantă, cu o putere de expresie deosebită, artistă de o desăvârşită muzicalitate, Dana Borşan şi-a câştigat un loc binemeritat în elita pianisticii româneşti. Profesor univ. dr. la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Dana Borşan este din anul 2000, solistă concertistă al Formaţiilor Muzicale Radio. Născută la Cluj, licenţiată a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi beneficiară a unei burse a Comunităţii Europene la Hochschule der Künste din Berlin, discipolă a maeştrilor Gabriel Amiraş şi Georg Sava, Dana Borşan a urmat cursuri de măiestrie cu Hans Leygraf, la Mozarteum- Salzburg şi Helene Boschi, la Weimar. Debutul pe podiumul de concert, la doar 12 ani cu Rondo-Concert pentru pian şi orchestră în re major de Mozart, confirma apariţia unui talent neobişnuit. Un moment decisiv în cariera sa l-a constituit dobândirea Premiului II şi a Medaliei de argint la una dintre cele mai importante competiţii internaţionale, Concursul „Robert Schumann” de la Zwickau. Numele Danei Borşan apare constant, de peste 35 de ani, pe afişele tuturor filarmonicilor din România şi în programe de concert din străinătate. A susţinut, în 17 ţări (Germania, Franţa, Italia, Irlanda, Marea Britanie, Norvegia, Cehia, Slovacia, Rusia, Moldova, Bulgaria, China, Ungaria etc.), peste 900 de concerte şi recitaluri, propunând de fiecare dată programe de substanţă, cu repertorii diverse, adevărate provocări pentru evoluţia oricărui pianist. A cântat pe scene de prestigiu din Berlin, Dresda, Stuttgart, Essen, Paris, Bruxelles, Varşovia, Viena, Sydney, Budapesta, Oslo, Hong-Kong, Bologna, Assisi, Aberdeen, Cork etc. Numele Danei Borşan a apărut pe afişele festivalurilor de la Aberdeen, Potsdam, Faenza, Chişinău, Bucureşti-Festivalul “George Enescu”, Festivalul “Dinu Lipatti”, Cluj – Festivalul “Mozart “. Dana Borşan a încheiat în anul 2006 un proiect deosebit – Integrala Concertelor pentru pian şi orchestră de W.A. Mozart, eveniment în premieră în viaţa muzicală românească, concretizat în concerte susţinute alături de Orchestra de Cameră Radio şi o serie de 8 CD-uri editate de „Casa Radio”. Un alt proiect realizat este Integrala Sonatelor pentru vioară şi piande W.A. Mozart împreună cu violonistul Alexandru Tomescu, recitaluri deosebit de bine primite de public şi de presă. In paralel cu activitatea artistică, Dana Borşan susţine şi o activitate didactică remarcabilă: conduce din 1990 o clasă de pian, studenţii săi obţinând numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale.
Bucurându-se de o pregătire muzicală deosebită, Christoph Adt a studiat vioara, canto, muzicologia, iar sub îndrumarea profesorilor Thomas Ungar şi Ferdinand Leitner dirijatul de orchestră. În 1987 a câştigat concursurile de dirijat de la Lugano şi de la Hamm, după care a devenit dirijor-asistent al lui Aldo Ceccato la Orchestra Radio din Hanovra (NDR). Pe parcursul carierei sale de dirijor a avut prilejul să colaboreze cu mulţi interpreţi de valoare: Rudolph Buchbinder, Gerhard Oppitz, Isabelle Faust, Ingolf Turban, Wen-Sinn Yang, Sergio Azzolini, Dana Borşan şi Alexandru Tomescu. Christoph Adt s-a aflat la pupitrul unor cunoscute ansambluri muzicale: Orchestra Radio a Germaniei de Nord din Hanovra, Orchestra Simfonică Radio Praga, Philharmonic Japonia, Orchestra Simfonică a Westfaliei, Orchestra Filarmonicii Robert Schumann din Chemnitz, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Naţională Radio şi Orchestra Filarmonicii George Enescu din Bucureşti. Repertoriul său este impresionant şi Christoph Adt abordează cu aceeaşi plăcere întreaga paletă stilistică pe care o oferă literatura muzicală universală, cu un accent deosebit asupra creaţiei compozitorilor secolului XX – Stockhausen, Xenakis, Ligeti, Huber, Nono, Schnitke ş.a. Preocupat de soarta noilor generaţii de muzicieni, Christoph Adt a fost profesor şi a dirijat orchestra Universităţii de Muzică şi Arte Frumoase din Stuttgart. Din 1998 este profesor de dirijat orchestră şi muzică bisericească la Universitatea de Muzică şi Teatru din München unde pregăteşte şi două (din cele trei) orchestre ale acestui celebru institut de învăţământ muzical al Germaniei. Christoph Adt este dirijor şef al orchestrei Filamonicii Bad Reichenhall pentru întrega stagiune 2012.