Vineri, 2 martie 2012, ora 13.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu”, va avea loc la o întâlnire cu filmologul, scriitorul şi jurnalistul Cristian Tudor Popescu, care va susţine o conferinţă pe tema: „Filmul surd în România mută. Politică şi propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989)”. Evenimentul este organizat de Editura Polirom şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
Tema conferinţei este şi titlul celui mai recent volum semnat de Cristian Tudor Popescu, apărut de curând în colecţia „CINEMA” a editurii Polirom, care va fi lansat cu acest prilej. Volumul “Filmul surd în România mută. Politică şi propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989)”, prima carte despre film semnată de Cristian Tudor Popescu, va fi prezentat de Emil Hurezeanu.
Cele două evenimente vor avea loc în cadrul unei întâlniri cu studenţii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi vor fi moderate de George Onofrei, redactor-şef al revistei Suplimentul de cultură.
Pornind de la filme ale unor monştri sacri ca Griffith, filmele sovietice de propagandă ale deceniului trei (inclusiv Eisenstein) sau cele propagandistice naziste (Leni Riefenstahl), volumul prezintă filmul românesc de ficţiune – de la peliculele interbelice, începând cu Războiul de independenţă, până la cele ale epocii comuniste. Acestea din urmă sunt diferenţiate în funcţie de perioadele în care au fost produse şi de evoluţiile politice specifice perioadelor respective şi sunt urmate de numeroase studii de caz, între care Directorul nostru, Puterea şi Adevărul, dar şi filme antisistem precum Reconstituirea.