În perioada 28 aprilie– 16 mai 2010, la Galeria Municipiului Bucureşti, (strada Academiei nr.15) are loc expoziţia de pictură “10 pentru deceniul X -Incursiune în pictura anilor ’90: atunci şi acum”. Deschiderea expoziţiei are loc pe data de 28 aprilie 2010, ora 19:00. Artiştii care expun: Francisc Chiuariu, Constantin Cioc, Suzana Dan, Raluca Ilaria Demetrescu, Florian Lucan, Tudor Marinescu, Florin Mocanu, Cosmin Petru Paulescu, Octav Popescu-Pilat şi Roman Tolici. Curator Mihail Plămădeală.
Evenimentul este organizat de ELITE ART Club UNESCO. Ultimii zece ani ai mileniului doi au fost şi primii ai libertăţii relative instaurate în România după căderea comunismului. Sunt ani marcaţi de convulsii sociale, ani cu mineriade – începând din ’90, şi până în ’99, cu dughenizarea oraşelor şi startul de-dughenizării, cu haite de câini care au înfricoşat cetăţenii capitalei, dar în acelaşi timp cu hingheri blamaţi că îşi fac meseria şi seria paradoxurilor continuă la nesfârşit. În acest timp, în special în momentele dure ale tranziţiei, studenţii au reprezentat o forţă capabilă să zguduie nu doar structurile universitare, dar şi pe cele ale statului în curs de reformulare. Studenţii de la “Arte” din Bucureştiul acelor ani, căci la ei ne vom referi în continuare, au păşit într-o lume unde activităţile specifice calificării lor reprezentau probleme secundare.
Expoziţia şi catalogul “10 pentru deceniul X” aduc în discuţie perioada de creaţie menţionată, prin invitarea a zece artişti – absolvenţi ai acelor ani. Nu sunt singurii, nu se fac clasificări că sunt cei mai buni, nici că sunt în mod exhaustiv reprezentativi pentru intervalul dat. De asemenea, nu s-au asociat, atunci ori acum, şi au urmat rute paralele, uneori chiar divergente. Fiecare şi-a construit propriul nume, independent de generaţia din care făcea parte sau de anii pe care îi traversa. Aceasta pentru că ceea ce îi desparte pare a fi mai important decât ceea ce-i uneşte. Cei care au terminat în primii ani ai deceniului, intraseră la facultate în regimul anterior, când, după “moda” vremii, se aşteptau în cazuri fericite doi – trei ani, în cazuri de perseverenţă în jur de zece (cam de atâta timp era nevoie pentru un candidat fără relaţii ori noroc să intre sau să renunţe). După momentul ’89, suplimentările masive de locuri, schimbarea corpului profesoral şi a sistemului de admitere au condus la scăderea mediei de vârstă a studenţilor. Diferenţele între aceştia se regăsesc chiar şi în textele diplomelor de absolvire, deoarece Institutul Nicolae Grigorescu s-a transformat îniţial în Academia de Arte şi apoi în Universitatea Naţională de Arte.
Pe scurt, avem de-a face cu nişte ani eclectici, în care brusca libertate, entuziasmul schimbărilor şi alinierii, deschiderea nelimitată, pătrunderea elementelor consumiste, au accentuat specificul individual. Artiştii deceniului zece, ne referim în special cei ce particpă acum la acest eveniment, au ca numitor comun perioada, şcoala şi diferenţele de viziune, orientare, strategie. Printr-o sumă de imagini, timpurii sau recente (ne-am rezumat la pictură), aceştia propun o întreagă serie de întrebări spre meditaţie.
Francisc Chiuariu, Constantin Cioc, Suzana Dan, Raluca Ilaria Demetrescu, Florian Lucan, Tudor Marinescu, Florin Mocanu, Cosmin Petru Paulescu, Octav Popescu-Pilat şi Roman Tolici ne dezvăluie prin lexicul lor de semne vizuale o parte din spiritul unui deceniu extrem de interesant, dificil de abordat datorită diversităţii dar, demn de luat în consideraţie. Cifra zece, cea a anilor şi absolvenţilor, poate fi interpretată doar în acest context şi ca o notă de excelenţă pentru o perioadă de creaţie cu nimic mai prejos decât cele care deocamdată se bucură de o literatură de specialitate mai largă.
Printr-o serie de interviuri – puzzle, artiştii ne dezvăluie şi prin cuvinte (în catalog) cum au văzut atunci, respectiv, cum văd acum perioada.