La Editura Art, în Seria „Fundoianu-Fondane”, a apărut volumul „Opere I. Poezia antumă” de B. Fundoianu, ediţie critică de Paul Daniel, George Zarafu şi Mircea Martin, cu un cuvânt-înainte şi prefaţă de Mircea Martin, postfaţă de Ion Pop.
„N-am să-mi iert niciodată că nu mi-am notat spusele lui, truvaiurile, salturile unei gândiri deschise spre toate orizonturile, luptând permanent cu tirania şi mediocritatea evidenţelor, gândire însetată de propriile ei contradicţii şi parcă îngrozită că ar putea izbândi.” (Emil Cioran despre B. Fondane (Exerciţii de admiraţie)
„Ca viziune artistică, Fundoianu e mult mai aproape de Chagall sau Soutine, şi prin aceasta de poeţii expresionişti, decât de Francis Jammes. În ciuda aparentului lor bucolism, Priveliştile comunică o nelinişte adâncă şi secretă. E cântată nu natura, ci «sufletul» ei demonic nevăzut.” (Ovid. S. Crohmălniceanu)
„Pentru spiritul poetului mistuit de pasiunea cunoaşterii, existenţa elementară, vegetativă, nu poate fi o soluţie: un nou spaţiu se cere deci inventat. Fundoianu prelungeşte astfel o temă deja consacrată de simbolismul din care el însuşi se desprinsese. O face însă cu o energie nouă şi cu o cutezanţă a expresiei trădând o altă vârstă a poeziei.” (Ion Pop)
„Ceea ce în anii puţini ai afirmării sale (1917-1922) nu avea cum să se vadă prea clar, ceea ce s-a uitat prea uşor în perioada imediat următoare – şi după aceea – ni se înfăţişează astăzi ca o certitudine: B. Fundoianu a fost una dintre minţile cele mai luminate, una dintre sensibilităţile cele mai aderente la adevărata noutate, unul dintre avanposturile conştiinţei estetice româneşti interbelice. […]
Locul lui Fundoianu în poezia românească este după Arghezi şi Bacovia, care l-au înrâurit, şi după Blaga, dar înaintea lui Adrian Maniu, a lui Ion Pillat, a lui Voiculescu şi chiar a lui Vinea.” (Mircea Martin)
