Miercuri, 25 ianuarie 2012, ora 18:00, la Veroniki Art (Intrarea Murmurului nr 2, Bucureşti), va avea loc vernisajul expoziţiei Almei Redlinger. Lucrările de pictură şi grafică vor fi prezentate de criticul de artă Luiza Barcan. Expoziţia va fi deschisă publicului până la 26 februarie 2012.
„O atmosferă paşnică, de reverie şi lentoare levantină, sugestiile refuzului de a părăsi modul de viaţă şi tabieturile unei epoci de acum trecute, pe care cei mai mulţi n-am trăit-o, dar pe care o intuim şi, în acelaşi timp, un prezent continuu al creaţiei, cât se poate de concret şi de viu, într-o încăpere cu ferestre largi ce dau spre Bulevardul Magheru. Mulţime de pânze şi cartoane vechi şi noi, puzederie de tuburi, pensule, borcane cu vopsele, obiecte decorative, obiecte cu valoare sentimentală, afişe şi cataloage, fotografii, mai pe scurt, un spaţiu tixit de amintiri ce se transfigurează continuu în noi şi noi compoziţii: pictură, grafică în tehnică mixtă ori colaj. Acesta e atelierul de multe decenii al Almei Redlinger, venerabilă şi în acelaşi timp mereu tânără doamnă a picturii româneşti contemporane. Tablourile Almei Redlinger sunt, în genere, oglinzi ale încăperii luminoase unde lucrează, dar şi oglinzi ale unui suflet senin, sincer şi incurabil îndrăgostit de lumea vie dar şi de lumea tainică şi tăcută a obiectelor.
Alma Redlinger a fost chemată spre picture de plein air în anii de început ai creaţiei sale, ca mai toată generaţia strălucită de artişti căreia îi aparţine. Şi-a aflat însă un drum propriu, definindu-şi viziunea prin constantă raportare la natura statică şi la portret. Formată ca artistă în ambianţa avangardistă a lui M.H. Maxy, Alma Redlinger a absorbit în creaţia sa influenţele mai mult curente ale modernităţii şi nu şi-a ascuns niciodată ataşamentul faţă de repere ale picturii universale precum Matisse, Mondrian, Braque, Picasso ori Van Gogh. Toate influenţele resimţite de-a lungul timpului de către pictoriţă se contopesc însă într-o personalitate creatoare originală şi inconfundabilă. Pictura Almei Redlinger nu rămâne tributară trecutului. Ea este o pictură a prezentului, cât se poate de vie, de actuală, de percutantă. Mesajul pe care-l transmite este de serenitate, bucurie a vieţuirii printre lucruri frumoase, încărcate de o poezie căreia îi este necesară măiestria pictorului spre a răzbate dincolo de coaja lor.
Caracterul intimist al compoziţiilor se constituie în trăsătura comună a lucrărilor care ascund, fiecare în parte, o poveste a genezei lor, ce se lasă cu şăgălnicie desluşită. Oricare dintre naturile statice semnate Alma Redlinger reinterpretează vizual şi sentimental un colţişor din universul personal al artistei. Obiectele, cărţile, plantele (flori, frunze ori ciulini), fotografiile reprezentate în naturile statice se transformă într-un fel de personaje care interacţionează între ele, cu ambianţa în care sunt plasate şi, în acelaşi timp, cu privitorul. În-sufleţirea acestora se datorează atracţiei pe care o resimte artista faţă de valoarea lor sentimentală sau pur estetică. Creaţia Almei Redlinger este, în bună măsură, autoreferenţială: nu de puţine ori, paleta, pensulele, tuburile de culoare, un fragment dintr-o natură statică pusă ca model în atelier, chiar şi un alt tablou sau doar un detaliu dintr-o altă compoziţie sunt încorporate în interioarele calde şi pline de nostalgie, reprezentate pe pânză. Oglindă în oglindă sau pictură în pictură, un suflet plin de gingăşie ce se oglindeşte pe sine, o artistă care încearcă uneori să se observe cu detaşare, în diferite ipostaze de lucru, incluzându-se printre numeroasele motive din atelierul său. Aşa se nasc, din naturile statice sau din scenele de gen, autoportretele artistei. Nu autoportrete în oglindă ci ipostaze ale artistei în ambianţa propriului studio de creaţie, în faţa şevaletului, în continuu dialog cu obiectele înconjurătoare. Autoportretul revine periodic în creaţia doamnei Redlinger. Au fost etape când nu l-am mai regăsit printre preocupările sale şi momente când el a revenit în forţă, dar nu ca o contemplare de sine ci ca dezvăluire a fiinţei înzestrate cu puterea de a da, asemenea unui magician, un chip şi o viaţă nouă fiinţelor şi obiectelor din jurul său.
Cea mai recentă expoziţie a Almei Redlinger alătură două autoportete care vin din două epoci de acum îndepărtate: unul de factură „clasică”, tributar încă anilor de căutare a unei formule plastice proprii, dar deosebit de relevant din punct de vedere al măiestriei execuţiei, şi unul foarte nou, un fel de sinteză a preocupărilor şi explorărilor vizuale întreprinse de pictoriţă de-a lungul vremii. Alma Redlinger din anii 50 nu se deosebeşte, totuşi, prea mult de Alma Redlinger din anul 2012. Se vede bine că face acelaşi lucru: pictează zilnic, cu fervoare, descoperind în fiecare zi un obiect neinterogat sau un raport nou de comunicare între obiecte, un ton sau o nuanţă de culoare încă neaşternute pe pânză, un detaliu semnificativ pentru poetica imaginii de pe o carte ori un album de pictură sau, poate, o floare de sezon din atelierul său.
Interesul pentru portret este, la rândul-i, o constantă în pictura şi grafica Almei Redlinger. Personajele reprezentate sunt, în genere, modele
de ocazie, adică „neprofesioniste”, respectiv prietenele sau rudele foarte apropiate ale artistei, instalate relaxat în câte un colţ plin de farmec al atelierului. Compoziţiile cu portrete nu urmăresc redarea realistă a figurilor ci mai degrabă o reinterpretare a caracterului fiecăruia. Oricare dintre portrete trece prin mai multe etape, până când pictoriţa îi găseşte forma finală. Mai importante decât asemănarea cu modelul sunt atitudinea, ipostazele alese şi acea trăsătură subtilă ce diferenţiază clar şi fără echivoc un chip de altul. Influenţa cubismului este cel mai uşor de observat în cazul compoziţiilor cu portrete. O dezvoltare a acestui gen cunosc astăzi lucrările în care artista a ales să abordeze un subiect nou: muzica şi muzicanţii. E uluitoare forţa cu care Alma Redlinger alcătuieşte compoziţii cu un personaj sau mai multe, performând la diferite instrumente. În cazul acestor abordări linia desenului e fermă, dinamică, plină de nerv, culoarea mai reţinută şi interesul focalizat asupra studiului de atitudine. Artista nu se reţine nici de la desfăşurări mai ample ca dimensiune, stăpânind deplin raporturile dintre personaje sau dintre personaj şi obiectele înconjurătoare.
Noua expoziţie a Almei Redlinger de la Galeria Veroniki Art reuneşte câteva zeci de lucrări de pictură şi grafică, expresii ale mai multor perioade de creaţie şi ale mai multor tipuri de preocupări ale artistei. Sunt printre acestea şi lucrări de dată foarte recentă, naturi statice, portrete şi autoportrete ce dovedesc neobosita sa raportare la universul cald şi familiar al atelierului, sursa ei princeps de inspiraţie. Această expoziţie urmează celei foarte ample, de anul trecut, de la Sala Dalles, ocazie cu care Alma Redlinger şi-a uimit din nou publicul prin prospeţimea abordărilor şi prin vivacitate. Ştiinţa desenului, vocaţia culorii, experienţa plastică de o viaţă a artistei sunt vizibile mai ales în modul de tratare a suprafeţelor picturale. Juxtapunerile de planuri, sugestiile de adâncime sau dimpotrivă, anularea deliberată a acesteia, transparenţele, interferenţele dintre zonele cromatice creează efecte estetice remarcabile. Artista operează cu griurile la fel de destins şi de sigur ca şi cu nuanţele puternice, saturate de culoare. Contrastul de complementare, cu acelaşi efect astăzi ca şi odinioară, este adesea utilizat de pictoriţă.
Obiectele şi personajele transpuse plastic pe pânză ori pe hârtie de Alma Redlinger sunt în mod cert şi nedisimulat parte a biografiei ei, imposibil de izolat din istoria sa personală. Pictura însăşi este pentru Alma Redlinger mai mult decât o profesiune: e o vocaţie şi un stil de viaţă.” (Luiza Barcan)
