Criticul literar a.g. secară a trimis pe adresa AgenţiadeCarte.ro un reportaj despre ediţia a VII a Galei decernării premiilor revistei „Dunărea de Jos”, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale. Redăm integral reportajul:
„Deşi premiile şi decernările acestora sunt relativ noi în istoria universului, ele au importanţa lor în toate domeniile. Un farmec aparte au însă cele din domeniul culturii, mai ales în anul în care se împlinesc ani rotunzi de la naşterea şi moartea lui Ion Luca Caragiale… Cu siguranţă vor fi de neuitat şi de numărat precum drapelele lui Ghiţă Pristanda, ori precum câte un melon uitat pe câte o canapea….
Aşa au fost şi premiile oferite de către revista Dunărea de Jos (redactor-şef Florina Zaharia) în 15 ianuarie 2012 de Ziua Culturii Naţionale, la sediul Centrului Cultural Dunărea de Jos din Galaţi (director Sergiu Dumitrescu), care au răsplătit eforturile unor colaboratori şi prieteni ai Centrului şi ai revistei acestuia în anul 2011, într-o atmosferă specială creată cu ajutorul unor elemente de decor din piese ale lui nenea Iancu montate la Teatrul Dramatic Fani Tardini, dar şi de acordurile muzicii interpretate de către Petrică Şovăială, profesor de orgă la Şcoala de Arte din Galaţi.
Anul acesta gala a fost realizată în colaborare cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului National, oaspeţi deosebiţi fiind prezenţi la Galaţi, poetul Andrei Novac si Luminiţa Constantin.
Au fost trei secţiuni: Premii Speciale, Literatură – Ştiinţe şi Premii de Excelenţă, în ultima fază a jurizării (membrii juriului: Sergiu Dumitrescu, Florina Zaharia, a.g.secară) hotărându-se acordarea următoarelor distincţii:
La „Premii Speciale”, Premiul „PAUL PĂLTĂNEA” pentru contribuţii deosebite aduse la cunoaşterea istoriei oraşului Galaţi a fost acordat tânărului profesor universitar George Enache, de la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie Galaţi. Premiul „NICOLAE SPIRESCU” pentru contribuţii deosebite la dezvoltarea şi promovarea artelor plastice în oraşul Galaţi: Mariana Cocoş, de la Muzeul de Artă Vizuală Galaţi. Premiul „VASILE LICA” pentru dezvoltarea relaţiilor dintre instituţiile de învăţământ şi instituţiile de cultură: Ioan Tudor, Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”. Premiul „CONSTANTIN BUZDUGAN” pentru dezvoltarea fenomenului revuistic de calitate: revistei „Tecuciul literar-artistic” (director Petru Blaj, redactor şef: Eleonora Stamate).
La Secţiunea «Literatură şi Ştiinţe» s-au acordat următoarele premii: Poezie: Ruxandra Anton, pentru volumul Cartea lumilor dispărute, Ed.Tracus Arte. Proză: Katia Nanu, pentru romanul Puzzle cu Vasile, Ed. Axis Libri. Dramaturgie: Victor Cilincă pentru volumul Polonius tradus şi publicat în SUA. Interviu: Dana Potorac pentru volumul De tine nu poţi scăpa, care inaugurează Colecţia Mari Personalităţi, Editura Homer. Istorie: Pr. Eugen Drăgoi pentru promovarea ştiinţelor istorice în cadrul Editurii Partener. Filosofie: Silviu Lupaşcu pentru volumul Langage divin et non-absolutisme – Discours et espaces religieux en Orient et en Occident publicat în Franţa.
La secţiunea Premii de excelenţă pentru realizarea unor evenimente culturale de impact naţional în colaborare cu C.C.D.J. au fost distinşi Asociaţia EuroCulturArt, Peter Sragher şi Ion Tomescu – APLER.”
a.g.secară