Miercuri, 14 decembrie 2011, ora 19.00, la Sala Radio (Studioul De Concerte Radio, Bucureşti), va avea loc concertul Orchestrei de Cameră Radio, la pupitrul căreia se va afla dirijorul Vlad Conta. Soliştii concertului sunt tânăra pianistă ucraineană Masha Korf şi violonistul român Cătălin Desagă. Programul concertului va cuprinde „Concertul pentru vioară, pian şi orchestră” de F. Mendelssohn şi “Simfonia nr. 1 în do major” de C. M. von Weber.
Apreciat atât în operă cât şi în repertoriul simfonic, Vlad Conta a ales în mod deliberat tradiţionala cale a maeştrilor formaţi în teatrele de operă de tip german, trecând prin toate etapele profesiei, de la corepetitor la director muzical. Ca invitat, acum mai bine de treizeci de ani, întâi ca solist-concertist (pianist) şi din 1991 ca dirijor invitat a început o colaborare artistică trainică cu Formaţiile Muzicale Radio – Orchestra Naţională şi Orchestra de Cameră, precum şi cu majoritatea orchestrelor Filarmonicilor din ţară. În prezent dirijor la Opera Naţională Bucureşti, Vlad Conta a ocupat succesiv poziţiile de Music Director la Regina Symphony Orchestra, Canada (1989-1997), dirijor oaspete permanent la Teatro Regio Torino (1989-1993), Erste Kappelmeister la Teatrul din Bienne, Elveţia (1985-1989), corepetitor la operele din Geneva şi Monte Carlo (1983- 1985). Pentru merite culturale deosebite, a primit Medalia celei de a 125a Aniversare a Canadei.
Vlad Conta a dirijat orchestre renumite, printre care: la Moscova – Orchestra Naţională Rusă, la Londra – “Philharmonia”, la Washington – National Symphony Orchestra, la Torino – Orchestra della R.A.I., în Elveţia – Orchestre de la Suisse Romande, Orchestre de Chambre de Lausanne, Zurich Kammerorchester, Orchestra della Svizzera Italiana; în Canada – Vancouver Symphony, orchestrele din Edmonton şi Quebec, etc.
Tânăra pianista ucraineană Masha Korf este cunoscută deja pe numeroase scene din Europa şi Statele Unite ale Americii. La doar opt ani a fost invitată să apară ca solistă a Teatrului Naţional Muzical al Copiilor într-un turneu în Franţa şi după patru ani într-un turneu în SUA. La 10 ani a susţinut primul său recital solo integral. În 1996, la doar 15 ani, Masha Korf a câştigat premiul II la prestigiosul Concurs internaţional Vladimir Krainev din Harkov şi un an mai târziu şi-a adjudecat tot premiul II la Concursul internaţional Nicolai Rubinstein Paris. Această distincţie obţinută a determinat Ministerul Culturii al Ucrainei să comisioneze pentru ea o lucrare: Rapsodia ucraineană, op 25 de Alexander Juk.
Din 1997 tânăra pianistă a beneficiat de o bursă integrală la Interlochen Arts Academy. În acest timp Masha Korf a devenit laureată a Concursului Piano Concerto şi a primit premiul Fine Arts. Activitatea sa artistică este din ce în ce mai bogată şi pianista concertează în Marea Sală a Conservatorului din Moscova, iar în perioada 1999 – 2000 face un lung turneu de concerte în Polonia, Rusia, Italia şi Franţa împreună cu Marius Patyra, câştigător al celebrului Concurs Paganini.
Din 2002 tânăra pianistă a fost admisă la Conservatorul din Hanovra, apoi drumurile artistice o poartă de la Kiev la Moscova, de la Hamburg la Londra în celebra sală Wigmore Hall şi New York – unde câştigă premiul III la Concursul Koussevitsky de la Steinway Hall şi premiul William Petschek Piano Recital oferit de renumita şcoală Juilliard (2006).
Din anul 2007 pianista Masha Korf începe o fructuoasă colaborare cu orchestra „Filarmonica Naţiunilor” şi cu violonistul Cătălin Desagă, concert-maestrul orchestrei, fie în duo solistic, fie în recitaluri de muzică de cameră, fiind prezenţi pe scene din întreaga lume.
Pianista a fost remarcată de cunoscuta agentie de impresariat Rob Groen Artist Management din Olanda, care acum se ocupă de circuitul şi dezvoltarea carierei sale artistice. În 2009 a avut un recital pe scena Sălii Mici iar apoi (2010) a fost solistă într-un concert cu Amsterdam Symphonietta în Sala Mare de la Concertgebouw Amsterdam. La New York a fost invitată de Juilliard Orchestra să susţină un concert la Lincoln Center, iar în cardul seriei de concerte Stagiunea rusă a avut un recital cu miniaturi de Brahms, Ceaikovski, Chopin, Scriabin şi Rahmaninov intercalate cu propriile sale poezii, care vor fi publicate de o editură din Moscova.
Distins cu numeroase premii naţionale şi internaţionale şi ca o recunoaştere a valorii sale, de la 19 ani Cătălin Desagă a deţinut timp de opt ani (1995-2003) funcţia de concert-maestru al Orchestrei Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iaşi. În paralel a fost invitat ca solist-concertist în întreaga lume. Din anul 2003, Cătălin Desagă este concert-maestru al Orchestrei „Filarmonica Naţiunilor”, ansamblu dirijat de Justus Frantz ce cuprinde instrumentişti din peste 50 de naţiuni diferite. În continuare, tânărul artist are numeroase apariţii solo, concerte camerale susţinute în renumite săli europene printre care Berlin Concert Hall, Dusseldorf Tonhalle, Concertgebouw Amsterdam, Ateneul Român, dar şi în China la Shanghai şi Beijing, colaborând cu dirijorii Paul Nadler, James Levine, Yuri Bashmet, Valery Gergiev, Jacek Kaspzyk, etc. Violonistul Cătălin Desagă este prezent şi în România fie ca solist-concertist în recitaluri sau în concerte cu diferite orchestre, fie în postura de concert-maestru invitat de Filarmonica „George Enescu”, orchestra „Jeunesses musicales” din Serbia şi altele.