Spuneam, săptămîna trecută, că Andrei Terian e un nume de tînăr critic ce nu mai are nevoie de vreo recomandare. Se recomandă el însuşi; iar în mod frecvent, se recomandă a fi şi un cronicar literar.
Poate greşesc, dar eu mă gîndesc că un cronicar literar e acel critic care ţine cronica literară. Cum a fost Nicolae Manolescu, pe vremuri, şi cum sînt Paul Cernat, Marius Chivu sau Cosmin Ciotloş astăzi. Un cronicar scrie (ori măcar se străduieşte s-o facă) despre cărţile cele mai importante apărute într-un an editorial. Despre cărţile pe care el le consideră a fi cele mai importante.
La Tîrgul „Gaudeamus” din noiembrie 2008, a apărut şi a fost lansată cu fast una dintre cele mai aşteptate sinteze critice din ultimul deceniu: Istoria critică a literaturii române de Nicolae Manolescu. Au curs rîuri de cerneală pe marginea acestei cărţi, s-au scris zeci şi zeci de cronici în presa culturală. Foarte multe nume din generaţia tînără de critici au participat, prin scrisul lor aplicat, la această receptare de primă instanţă a mult-aşteptatei sinteze.
Nu şi Andrei Terian, cel autorecomandat drept cronicar. Tînărul nostru de la Sibiu a lăsat să treacă un an întreg pentru a se referi la sinteza lui Nicolae Manolescu: şi cînd a făcut-o, a făcut-o nu într-o revistă, ci în cartea lui de la Editura Cartea Românească, premiată ulterior de juriul „României literare”.
De ce n-a vrut Andrei Terian, cronicarul, să scrie o cronică despre Istoria critică a literaturii române?
De ce a vrut să nu vrea, de ce n-a vrut să vrea, este problema lui. Drepturile omului!…
Întrebarea mea (a doua din cele douăsprezece) pentru dl Terian bate în altă parte. Mie mi s-a părut a constata unele asemănări între cronicile literare şi prefeţele scrise pe vremuri de Nicolae Manolescu şi Sinteza făcută acum, în Istoria critică a literaturii române. Am ceva exemple, la care am făcut referire în cronica mea din „Idei în dialog”:
Dar acum, pentru a nu supraîncărca spaţiul acestei rubrici, o să ofer numai două:
I. a). „Poeta se retrage în «infernul» propriilor cuvinte (nu fac decât s-o parafrazez) ca într-o «ultimă aventură posibilă»: «fără să destram, fără să rup, fără să urlu». Chiar dacă, aşa cum spune undeva, ţipătul este al poetului în mai mare măsură decât al oricui altcuiva, el nu răsună în afară, e inaudibil pentru urechile străine, căzând în abisul sinelui ca un topor în apă. Poemele cele mai caracteristice au structura găurilor negre din univers. Am citit rareori o poezie mai patetică în sentimente şi mai reţinută în expresie decât aceea a Angelei Marinescu, original amestec de sinceritate şi decenţă. Ţipătul încremeneşte pe o gură pecetluită. Ca în gravura lui Munch.” (Istoria critică a literaturii române, Editura Paralela 45, Piteşti, 2008, p. 1082)
b). „Poeta se retrage în «infernul» propriilor cuvinte (nu fac decât s-o parafrazez) ca într-o «ultimă aventură posibilă»: «fără să destram, fără să rup, fără să urlu». Chiar dacă, aşa cum spune undeva, ţipătul este al poetului în mai mare măsură decât al oricui altcuiva, el nu răsună în afară, e inaudibil pentru urechile străine, căzând în abisul sinelui ca un topor în apă. Poemele cele mai caracteristice au structura găurilor negre din univers. Am citit rareori o poezie mai patetică în sentimente şi mai reţinută în expresie decât aceea a Angelei Marinescu, original amestec de sinceritate şi decenţă. Ţipătul încremeneşte pe o gură pecetluită. Ca în gravura lui Munch.” (Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu. 1. Poezia, Editura Aula, Braşov, 2001, p. 246; prefaţă la volumul Skandenberg, Editura Vinea, Bucureşti, 1998
II. a). „Singurul lucru rămas aproape neschimbat este scriitura prozastică, discursivă. În programul poeţilor tineri din deceniul 9 s-a aflat şi recondiţionarea elocvenţei, după ce înainte i se preferase în mod vădit cealaltă faţă a limbajului, aceea fragmentară, inuzuală şi sugestivă a «necuvintelor». Folosind fraza lungă, vorbită, «clară», insistentă, poetul decupează însă versurile în aşa fel încât clauzula să nu coincidă niciodată cu pauza sintactică. Rezultă o tensiune între sintaxă şi prozodie. Tot efectul stilistic stă în ea. Pe de altă parte, imaginaţia s-a rafinat şi poetul înclină mereu mai des acum spre metafora «stilizată» sau hieratică, de unde la început era atras de aspectele «brute» neprelucrate, grunjoase ale realului. Meditaţia personală are uneori, cu tot tactul ei clasic, horaţian, o nobleţe decorativă de stampă orientală.” (Istoria critică..., p. 1306)
b). „Singurul lucru rămas aproape neschimbat la Liviu Ioan Stoiciu este scriitura prozastică, discursivă. În programul poeţilor tineri din ultimul deceniu s-a aflat şi recondiţionarea elocvenţei, după ce înainte i se preferase în mod vădit cealaltă faţă a limbajului, aceea fragmentară, inuzuală şi sugestivă a «necuvintelor». Folosind fraza lungă, vorbită, «clară», insistentă, poetul decupează însă versurile în aşa fel încât clauzula să nu coincidă niciodată cu pauza sintactică. Rezultă o tensiune între sintaxă şi prozodie. Tot efectul stilistic stă în ea. Pe de altă parte, imaginaţia s-a rafinat şi poetul înclină mereu mai des acum spre metafora «stilizată» sau hieratică, de unde la început era atras de aspectele «brute», neprelucrate, grunjoase ale realului. Meditaţia personală are uneori, cu tot tactul ei clasic, horaţian, o nobleţe decorativă de stampă orientală.” (Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu. 1. Poezia, 2001, p. 326; text reluat din „România literară”, nr. 18, 1989)
Ce zice „cronicarul” Andrei Terian: aceste fragmente prezintă unele asemănări?
Daniel Cristea-Enache
Domnule Daniel Cristea-Enache, ma tem ca sunteti, ca de obicei, intr-o confuziune groaznica. Andrei Terian a scris despre Istoria domnului Manolescu in cartea lui care a aparut la finalul anului 2008, daca va amintiti (deci poate fi contabilizata ca o cronica). In schimb, dv. (de ce oare?) n-ati scris despre cartea dlui Terian, ca un cronicar cu ambitia de a acoperi totul, cum ziceti dv. despre Manolescu si Ciotlos. S-ar putea sa ma insel, dar am cautat adineauri si n-am gasit nimic. Decat sa va tineti de denunturi securiste si de atacuri la persoana, mai bine ati face gestul civilizat macar s-o cititi, daca n-aveti chef din invidie sa scrieti despre ea.
Stimate domnule Adrian Tănăsescu,
Din jocul dvs. de glezne a dispărut un an calendaristic. Vorba cuiva, nici mai mult, dar nici mai puţin decît atît…
„Istoria critică…” a lui Nicolae Manolescu a apărut (la Ed.. Paralela 45) spre sfîrşitul lui 2008 şi a fost lansată la „Gaudeamus” din noiembrie 2008.
„G. Călinescu. A cincea esenţă” a lui Andrei Terian a apărut (la Ed. Cartea Românească) spre sfîrşitul lui 2009 şi a fost lansată la „Gaudeamus” din noiembrie 2009.
Prin urmare, etichetele dvs. („confuziune groaznică”, „denunţuri securiste”, „atacuri la persoană”) sînt lesne refutabile. Avînd în vedere că aţi postat comentariul la 4 dimineaţa, e de înţeles: eraţi poate într-un somnic…
Domnule Cristea-Enache, da, acum vad, am gresit, ce sa fac, nu sunt critic literar ca dv, deci cititorii o sa-mi ierte inexactitatea. Va rog sa lasati insa smecheriile de-o parte si sa raspundeti la intrebarile mele. Daca ati citit cartea lui si de ce n-ati scris despre ea ca un critic serios si complet ce va considerati. Faptul ca am gresit putintel calculul nu anuleaza, cum ziceti, faptul ca Terian a scris totusi despre carte in interval de un an de la aparitie -interval, daca nu cronicaresc, macar rezonabil pentru receptarea unei carti atat de mari. Asa ca mai bine ati recunoaste ca nici macar n-ati rasfoit o carte a unui confrate caruia ii sariti acum la jugulara.
Stimate domnule Adrian Tănăsescu,
Aţi greşit? Aţi greşit. Aţi recunoscut că aţi greşit? Aţi recunoscut.
Acum ar trebui să vă retrageţi etichetele cu care m-aţi gratulat: „confuziune groaznică”, „denunţuri securiste”, „atacuri la persoană”.
Să ştiţi că nu mă impresionează acest gen de comentarii şi etichetări.
Dar vă răspund prompt; fiindcă în curînd o să fiu şofer fără net, pe frumosul drum Iaşi-Bucureşti.
Toate bune, domnule Tănăsescu.
Pentru cititorii care au citit şi pentru cei care n-au citit cartea de 750 de pagini a dlui. Terian, domnul Horia Gârbea oferă o cronică clarificatoare.
http://horiagarbea.blogspot.com/2010/04/carti-noi-andrei-terian-gcalinescu.html
Poate n-a găsit o revistă unde să publice textul, domnule Enache…
Spre deosebire de dv, dle Cristea-Enache, eu am avut demnitatea sa-mi recunosc greseala. Chestiunea e alta: faptul ca am gresit nu e in chestie aici si NU SCHIMBA DATELE PROBLEMEI, va rog sa incetati cu aroganta si sa nu va mai ascundeti dupa degete. Deci: cartea dlui Manolescu a aparut la finalul anului 2007, iar a lui Terian in 2008 (am verificat si eu inca o data), ceea ce inseamna ca dansul a scris IN DECURS de un an, atunci cand receptarea tomului manolescian nu se incheiase inca complet. Asa ca repet intrebarile: stiati ca exista un capitol in cartea dlui Terian cu privire la asta? (moment in care insinuarea dv. securista din aceasta postare isi pierde orice logica) si 2. De ce nu avem parerea dv despre cartea lui Terian si preferati sa-i aduceti injurii pe diverse bloguri, dv. care in afara de carti de interviuri si cronici inconsistente, n-ati scris nimic?
PS: Va rog sa va moderati ciracii de pe acest site, nu va fac cinste nici dv, nici lor insisi.
Daca va referiti cumva la mine, domnule Tanasescu , gresiti. Sunt tot atat de paralel un domnul Enache ca si dvs. cu inteligenta.
Stimate domnule Adrian Tănăsescu,
Eu vă vorbesc politicos, deşi dvs. mă insultaţi – şi tot dvs. sînteţi supărat…
Puteţi să ieşiţi pe balcon şi să strigaţi către trecători: tot nu veţi reuşi să schimbaţi mediocra realitate. Cartea dlui Manolescu a apărut la finele lui 2008, cartea dlui Terian a apărut la finele lui 2009.
De altfel, îmi păreţi niţel incoerent. Ba ne spuneţi că vă recunoaşteţi greşeala, ba reveniţi şi ne explicaţi că aţi verificat încă o dată.
Ştiu că dl Terian a scris despre cartea dlui Manolescu în „G. Călinescu. A cincea esenţă”. Revedeţi textul meu – cu mai puţină furie – şi veţi vedea că am făcut referire la asta:
„Tînărul nostru de la Sibiu a lăsat să treacă un an întreg pentru a se referi la sinteza lui Nicolae Manolescu: şi cînd a făcut-o, a făcut-o nu într-o revistă, ci în cartea lui de la Editura Cartea Românească, premiată ulterior de juriul României literare.”
Întrebarea mea era adresată cronicarului literar Andrei Terian.
Vreţi dvs. să răspundeţi în locul lui? OK, răspundeţi, dle Tănăsescu.
Dragă domnule Alexandru Petria,
Numele meu este Cristea-Enache (cu liniuţă).
Cînd eram copil, aveam numele Enache. Cînd mi-a murit tatăl şi am fost înfiat de Doina şi Valeriu Cristea, am primit şi numele lor de familie. (Se numeşte „înfiere cu efect restrictiv”). Deci, de la 13 ani, mă numesc Cristea-Enache.
M-ar bucura ca, de acum încolo, să-mi scrieţi corect numele.
Lăsaţi-l pe dl Tănăsescu să mă facă „securist”, iar pe dvs. „cirac” şi tot el să se supere.
În ce ne priveşte, vă propun să ne amuzăm…
Stimată doamnă Sanda Văran,
Adevărul e că eu am încercat de trei ori să citesc cap-coadă cartea lui Andrei Terian despre Călinescu, dar n-am reuşit. După cîteva pagini, mă plictiseam teribil. Asta e, am şi eu limitele mele…
Salut performanţa lecturii integrale de care a fost capabil amicul Horia Gârbea. Onoare lui!
Domnule Cristea-Enache, a fost din cauza grabei, scuze. Nu dau miel.
Stimate domnule Petria,
No problem.
Scuzele se acceptă, laolaltă cu berea (obligatoriu de la Carlsberg în sus) pe care o s-o daţi la Tîrgul următor, în noiembrie 2012. Am auzit că atunci va apărea mult-aşteptata „Istorie critică a literaturii române” de Nicolae Manolescu.
Mi-a spus dl Adrian Tănăsescu, care e un om de cultură foarte bine informat…
Vai-vai, pai se poate, dle Petria, sa confuzati numele magistrului? Foarte urat! Eu zic sa-i dati o Timisoreana cand ii apare dlui Cristea Enache o carte adevarata, nu o insailare de articole sau o monografie-lamela. Totusi, ma tem ca 2012 va fi trecut cu mult…
[…] Andrei Terian, G. Calinescu. A cincea esenta, Cartea Romaneasca […]
Stimate domnule Adrian Tănăsescu,
Mă bucur să văd că exersaţi ironia. Păreaţi cam supărat pe bietul de mine şi cam necăjit pe viaţă pînă acum…
Probabil că rolul dvs. este să faceţi aici conversaţie pînă catadicseşte să răspundă Andrei Terian la o întrebare.
N-aş vrea să ne ascundem – vorba dvs. – „după degete”.
Ce credeţi, dl Terian este în silenzio stampa?
Domnule Cristea Enache, cred ca dl. Terian este un tip mult prea inteligent pentru a mai intra in rebusurile dv. cu iz delator. Ce nu inteleg insa e altceva si probabil ca ar trebui sa explicati in fata cititorilor. Nu va pot invinui ca nu va place cartea dlui Terian, gusturile nu se discuta (desi, de la dv, criticii, ma ateptam totusi la mai mult). Insa daca marturisiti aici cu candoare ca n-ati reusit sa cititi cartea si ca va plictiseste, cum de ati votat cartea confratelui pe primul loc in topul anului 2009? Iata, stimati cititori:
http://revistacultura.ro/blog/2010/01/cele-mai-bune-cele-mai-proaste-carti-din-2009-voteaza-15-critici-1/
Lipsa de consecventa sau pur si simplu lipsa de onestitate si perfidie?
Stimate domnule Adrian Tănăsescu,
Mă bucur că pot dialoga măcar cu dvs., în lipsa dlui Terian.
Dar, cum spuneam, sînteţi puţin incoerent.
Întîi aţi spus, contrazicîndu-mă: „cartea dlui Manolescu a aparut la finalul anului 2007, iar a lui Terian in 2008 (am verificat si eu inca o data)”.
Acum întrebaţi: „cum de ati votat cartea confratelui pe primul loc in topul anului 2009?”.
Domnule Tănăsescu, puteţi să faceţi un efort suplimentar şi să verificaţi încă o dată în ce an a apărut cartea lui Andrei Terian apărută în 2009 la Cartea Românească?
Domnule Cristea-Enache, mi se pare din nou perfida incercarea dv de a ocoli subiectul, ceea ce denota inca o data dispretul fata de un cititor obisnuit. Eu nu sunt specialist si mi-am cerut o data scuze pentru erorile de situare, care nu mai sunt in chestiune in ca v-am intrebat. In schimb, dv., in loc sa mustrati si apoi sa va mangaiati condescendent pe crestet fidelii, mai bine le-ati spune cam cum stam cu contradictia intre „Adevărul e că eu am încercat de trei ori să citesc cap-coadă cartea lui Andrei Terian despre Călinescu, dar n-am reuşit. După cîteva pagini, mă plictiseam teribil. Asta e, am şi eu limitele mele…” si topul revistei Cultura pe care-l reiau aici sa-l vada toata lumea: http://revistacultura.ro/blog/2010/01/cele-mai-bune-cele-mai-proaste-carti-din-2009-voteaza-15-critici-1/
Sa intelegem ca nu sunteti doar dual, ci ca votati si carti pe care nu le-ati citit? N-oi fi eu doctor in literatura, dar macar atata pricep si eu: ca nu aveti date minime de deontologie profesionala.
Trist, dle Critic, trist…
„nu mai sunt in chestiune in cazul despre care v-am intrebat”
Stimate domnule Adrian Tănăsescu,
Adevărul e că sînt de o perfidie…
Dar nu-mi dispreţuiesc cititorii, deci nici pe dvs.
Ca dovadă că nu vă dispreţuiesc stă faptul că v-am răspuns de fiecare dată, deşi m-aţi făcut cum v-a venit la gură: „Decat sa va tineti de denunturi securiste si de atacuri la persoana…”, „insinuarea dv. securista din aceasta postare isi pierde orice logica”, „Va rog sa va moderati ciracii de pe acest site”, „Eu zic sa-i dati o Timisoreana cand ii apare dlui Cristea Enache o carte adevarata, nu o insailare de articole sau o monografie-lamela”.
Domnule Tănăsescu, pare că, de dispreţuit, dvs. mă dispreţuiţi mai mult. Dar, iertaţi-mă, aveţi un limbaj cam buruienos. Ce meserie aveţi? Puteţi să vă articulaţi dispreţul într-un limbaj urban.
Dacă, aşa cum spuneţi, nu sînteţi specialist, înţeleg că vă pronunţaţi asupra cărţilor mele în calitate de cititor neobligat de nimeni şi nimic să le citească. Vă mulţumesc mult!…
Revenind la cartea lui Andrei Terian: în ce an a apărut ea, dle Tănăsescu?
Verificaţi încă o dată (puteţi încerca şi pe site-ul Editurii Cartea Românească), eliminaţi „erorile de situare” şi puneţi degetul. 2008? Sau 2009?
Dragă Andrei Terian, ştiu că n-ai vreme de pierdut pe site-uri, dar ajută-l şi tu puţin pe dl Tănăsescu. Cînd ţi-a apărut monumentala-ţi carte?
Haideti, dle Cristea Enache, terminati cu diversiunile, oricand ar fi aparut, duplicitatea si lipsa dv de onestitate (va schimbati judecatile de valoare dupa cum bate vantul) ramane crasa. Ar fi si imposibil sa raspundeti, va inteleg. Am vrut doar sa va atrag insa atentia sa nu mai hartuiti lumea si nu mai dati lectii de moralitate tuturor pentru ca n-aveti nici un fel de exercitiu in acest sens. E trist doar ca asemenea persoane au credit inca la noi si sunt considerate liderii unor generatii. Sunt prea mic, desigur, dar as sugera o lustratie simbolica impotriva unor atitudini ca ale dv: ceilalti critici/ scriitori n-ar mai trebui sa va citeze deloc cel putin un an… Nu mi se pare mult, la cat de onest ati dovedit ca puteti fi. Dupa aceea, putin curatat, v-ati putea intoarce mai senin in lumea buna a scriitorilor.
I-as intreba, in schimb, pe dl. Petria si pe dna Varan, care s-au grabit sa sara in intampinarea magistrului cu citatele potrivite, cam cum isi explica schimbarea de atitudine fata de cartea tanarului confrate. Dl Cristea Enache refuza sa ne dea lamuriri.
Stimate domnule Adrian Tănăsescu,
Tot nu înţeleg de ce sînteţi aşa supărat pe viaţă, în general, şi pe mine, în particular.
Să vă explic încă o dată de ce e important, în discuţia noastră, anul apariţiei cărţii lui Andrei Terian.
Fiţi puţin atent.
1. Dacă această carte ar fi apărut în 2008 (cum aţi susţinut dvs.), dl Terian n-ar fi avut cum să analizeze, în ea, „Istoria critică…” a dlui Manolescu, apărută în noiembrie 2008.
2. Dar această carte a dlui Terian a apărut în noiembrie 2009, la fix un an de la apariţia „Istoriei critice…” a dlui Manolescu. Chiar dl Manolescu a lansat cartea dlui Terian la Tîrgul Gaudeamus.
3. Prin urmare, dle Tănăsescu, dvs. sînteţi într-o „confuziune groaznică”, nu eu. Beţi o cafea tare şi încercaţi s-o risipiţi.
4. Andrei Terian a scris despre „Istoria critică…” la un an de la apariţia mult-aşteptatei Sinteze; şi a scris într-o carte despre care, cum a declarat, nu ştia sigur dacă apare sau nu în termen. Subvenţie de la AFCN, chestii, complicaţii…
5. Cronicarul Andrei Terian n-a vrut să scrie o cronică despre „Istoria critică…” O citise, de vreme ce a analizat-o, peste un an, în cartea lui.
6. De ce n-a vrut să scrie cronicarul Terian o cronică despre Sinteza secolului? Nu ştiu, domnule Tănăsescu. Dar, ştiţi ceva?, e dreptul lui să-şi aleagă cărţile despre care scrie.
7. L-am întrebat pe Andrei Terian atît: dacă fragmentele pe care le-am citat din „Istoria critică…” seamănă cu fragmentele din cronicile şi prefeţele semnate cu ani în urmă de Nicolae Manolescu.
8. Aştept să nu mai facă pe mortul în păpuşoi, să nu-l mai sune pe dl Manolescu şi să nu mai folosească nickname-uri ticăloase, pseudonime imbecile şi clone, fiindcă acum, iată, îi dau chiar cu clona lui în cap.
9. Domnule Adrian Tănăsescu, cine sînteţi dvs? N-am auzit în viaţa mea de numele Adrian Tănăsescu în discuţiile din lumea culturală – şi de o zi încoace, postaţi frenetic pe Agenţia de Carte, insultîndu-mă pe mine şi apărînd un critic laş.
Puteţi să vă faceţi un autoportret sumar? Un CV profesional, ceva?
Parcă văd că acum o să dispară din cadru dl Adrian Tănăsescu şi-o să apară dl Andrei Terian…
Domnule Tănăsescu, vă conjur să nu dispăreţi. Not yet.
Andrei are încă nevoie de serviciile dvs.: că îl tot sună pe domnul Manolescu, dar la domnul Manolescu sună ocupat…
Aha, deci nu dati explicatii decat unor „vedete”, dle Cristea Enache! Foarte urat din partea dv. Va rog sa nu ma interpelati securistic si pe mine, cum ati obisnuit cititorii, nu v-am interpelat nici eu cu privire la viata privata, nici macar la cea profesionala (intrebarea era punctuala). Sa va spun ce fac ca sa ma discreditati apoi total ca nu am doctorate si functii peste functii ca dv? Sunt un cititor amator (cu ceva mai mult timp la dispozitie in ultima vreme), insa ma deranjeaza nedreptatile si ipocrizia. Faptul ca sunt un cititor simplu ar trebui sa fie indeajuns pentru dv pentru a gasi onestitatea de a -mi raspunde. Am pus deci acea intrebare, pe care vad ca o ocoliti in continuare. Sigur, din ea decurge ca nu sunteti nici atat de principial, nici atat de moral cum va pretindeti. Astept in continuare macar explicatii de la dna Varan si dl Petria, sa vedem ei cam cum vad ecuatia asta:
„Adevărul e că eu am încercat de trei ori să citesc cap-coadă cartea lui Andrei Terian despre Călinescu, dar n-am reuşit. După cîteva pagini, mă plictiseam teribil. Asta e, am şi eu limitele mele…” versus http://revistacultura.ro/blog/2010/01/cele-mai-bune-cele-mai-proaste-carti-din-2009-voteaza-15-critici-1/.
Stimate domnule Adrian Tănăsescu,
Mă bucur că aţi mai rămas cu noi; dar de unde aţi tras concluzia că nu răspund decît unor „vedete”?
Păi, de vreme ce v-am tot răspuns, iar dvs. nu sînteţi o „vedetă”, rezultă că v-am tratat cu maximă consideraţie.
Nu mă interesează cîtuşi de puţin viaţa dvs. privată.
E a treia sau a patra oară cînd folosiţi termenul „securist” în discuţia cu mine. Am o atenţie specială pentru cei care mă insultă, fără să-mi fi demonstrat, în prealabil, că numele lor cuplează cu o identitate reală.
Aş spune că tocmai cei care fac aşa ceva au un comportament securistic. Fac diversiuni, intoxicări, calomniază folosind numele altora, au nume de cod, de blog, de site.
Figuraţi în realitate sub numele Adrian Tănăsescu, domnule Adrian Tănăsescu? Sau sînteţi din aceeaşi categorie cu „Robinho” de pe site-ul „Cultura”?
În primul rând, Doamna Văran doreşte să-şi exprime adânca nemulţumire faţă de atitudinea pe care ipochimenului Tănăsescu (pitbull-ul domnului Terian sau al altcuiva din anturaj?) o are vis-à-vis de persoanele care scriu şi comentează pe site-ul Agenţiei de Carte.
Imediat după aceea, doamna Văran îi va explica aceluiaş simplu dulău de curte cum stau lucrurile în critica românească de azi. Prost. Chiar foarte prost, mai ales fiindcă toţi aceşti tineri critici s-au format în umbra câtorva modele bine putrezite moraliceşte şi iremediabil corupte în planul gusturilor estetice de propaganda de partid şi de stat sau dacă nu, măcar de moda acelor vremuri. Maeştrii la care au slujit ca ucenici aceşti tineri au fost înainte de toate propagandişti cuminţi ai regimului comunist, fiinţe educate şi modelate de partid într-un spirit al ipocriziei şi meschinăriei, nu artişti sau oameni de cultură liberi şi hrăniţi de valori umaniste universale.
Cei care le calcă pe urme prea de aproape, toţi isteţii şi premiaţii aceştia care au impresia că grosimea tomurilor fac regulile de circulaţie în literatura română sau că ei înşişi înseamnă ceva doar fiindcă scriu şi publică tot felul de aiureli în vreo revistă, pot să se înşele liniştiţi în continuare. Nu-i deranjează şi nu-i citeşte nimeni. Dar când, încetul cu încetul, criteriile valorice se vor schimba în literatura română, se vor trezi singuri la realitate. Ce rost are să citesti 750 de pagini despre opera critică a lui Călinescu, când poţi citi cu o plăcere infinită direct studiile sale?
Strict în cazul acesta, mă bucur pentru domnul Daniel Cristea-Enache care a reuşit în sfârşit să se rupă din „clubul select” de ciraci ai criticului nepereche de la „România literară” şi să-şi schimbe şi atitudinea faţă de ei, faţă de „practicile” pe care le-a învăţat în perioada sa de ucenicie, la care s-a pretat o vreme şi faţă de care nu mai are decât dispreţ. Cred că aşa se explică poziţia sa de acum.Uneori ingrată.
P.S. Aş sugera ipochimenului Tănăsescu să înceteze hărţuirea.
Fac parte din ce categorie spuneti dv., dle Cristea Enache, asa e, va las sa va desfasurati viziunile paranoice mai departe. Vad insa ca si dna Varan a adoptat aceeasi logica diversionista invatata de la dv. Puteti s-o mangaiati pe cap, face frumos.
Stimate domnule Adrian Tănăsescu,
Să vă lămuresc şi cu opinia mea despre cartea lui Andrei Terian, fiindcă observ că vă obsedează chestiunea.
N-am scris o cronică despre această carte fiindcă n-am reuşit s-o citesc cap-coadă. Am încercat de trei ori, m-am plictisit înfiorător.
Dar în spatele acestei cărţi stă un mare efort de documentare şi de cercetare, lucru pe care îl apreciez la superlativ. De aceea i-am şi pus cartea printre cărţile anului 2009, în topul din „Cultura”. Sînt puţini critici în generaţia noastră cu puterea de muncă a lui Andrei Terian. Asta se vede şi din dimensiunile cărţii, şi din aparatul de note, şi din restul activităţii dlui Terian – pe care cred că o cunosc mai bine decît dvs., în ipoteza că dvs. chiar existaţi.
Ceea ce-mi displace la dl Terian, pe lîngă lipsa de gust, de fineţe şi de adecvare critică (să-l compari pe Andrei Bodiu cu Flaubert şi să-l demolezi pe Groşan e o performanţă de inadecvare), este lipsa de caracter.
Toţi vrem să ne facem o carieră, dar nu oricum, prin orice mijloace, oricît de infecte. Să iei ca nickname numele unui scriitor actual pentru a lovi într-un coleg de breaslă critică este ceva peste măsura mea de înţelegere.
Pentru asta, dl Terian nu are nici o scuză; şi îi vor trebui mulţi Tănăseşti ca să ne încurce.
Vă spun „la revedere!”, domnule Adrian Tănăsescu.
Stimată doamnă Sanda Văran,
La ce „practici” m-am „pretat” eu „o vreme”, în perioada mea de „ucenicie”?
Aţi putea detalia?
Distinse domn Daniel Cristea-Enache,
Mă refeream, în cazul dvs. la această practică nevinovată, abolită sperăm, de a valoriza o carte care nu vă plăcea sau nu vă părea bună, pe care n-aţi citit-o integral, doar pentru că alţi critici, colegi, prieteni, etc., în care aveaţi încredere, au făcut-o.
P.S.Şi nu mai spuneţi „domnule” la toată lumea care vă înjură, chiar dacă acesta e un semn de bună creştere şi respect faţă de om. Fiindcă nu merită.
Stimată doamnă Sanda Văran,
Chiar nu înţelegeam la ce vă referiţi. Perioada mea de ucenicie a fost la „Adevărul literar şi artistic”, la finele anilor ’90.
Asta cu ancheta din 2009, din „Cultura”, e mult mai recentă.
Fragmentar, cartea dlui Terian îmi plăcea; citisem din ea pagini publicate în „Cultura”. Ansamblul m-a răpus.
Da, am dat credit unor critici valorizînd-o în top. Şi le dau credit în continuare pe subiectul „G. Călinescu. A cincea esenţă”, cîtă vreme n-am citit întreaga carte. Bine c-a citit-o Horia Gârbea: şi-n el am mare încredere…
Eu o să spun „domnule” şi, respectiv, „doamnă”, oricui, indiferent dacă mă injuriază sau mă laudă, indiferent dacă există în realitatea prozaică sau e numai o fantasmă de reprezentare a dlui Terian.
Apropo, dragă Andrei, acum – dacă s-a evaporat dl Tănăsescu – poţi să te cobori puţin la nivelul nostru?
Te rog in-sis-tent să nu-l mai de-ran-jezi pe domnul Manolescu. Dă-o încolo, e sîmbătă; mai bine îl suni luni.
Distinse domn Daniel Cristea-Enache,
Vă complimentaţi singur, dacă credeţi că perioada dvs, de ucenicie s-a terminat la finele anilor ’90. 🙂
Îmi place şi cred că înţeleg bine firea dvs. orgolioasă, nobilă totodată, plină de fair-play şi de onestitate. Însă în literatură, ca şi în viaţă, trebuie să iei hotărâri singur şi să le argumentezi convingător. Ce spuneţi dvs. despre cartea dlui. Terian este de mai multe ori egal cu 0, iar din cronica dlui. Gârbea am reţinut doar că trebuie să fim pozitivi şi să vedem partea bună a acestei cărţi în numărul său de pagini şi în aprecierile domnilor Manolescu şi Cornea, fiindcă de citit, ca simpli muritori, nu vom reuşi s-o citim. Eu sunt de acord cu Bartleby, adică „Prefer să nu!”
O seară frumoasă!
Stimată doamnă Sanda Văran,
Perioada de ucenicie a unui critic literar se încheie atunci cînd el reuşeşte să facă disocieri.
Eu pot să fac disocieri, dvs. nu.
Dvs., la simpla menţionare a numelui Nicolae Manolescu, aveţi gestul reflex de a veni cu un verdict negativ asupra ÎNTREGII activităţi a dlui Manolescu.
Opera lui Nicolae Manolescu nu înseamnă, pentru mine, numai „Istoria critică…” Înseamnă şi „Temele”, şi analizele din „Arca lui Noe”, şi nenumărate cronici literare scrise cu gust, cu pricepere şi cu expresie.
Chiar dacă „Istoria critică…” a lui N. Manolescu şi activitatea sa din ultimii ani lasă mult de dorit, eu pot să-l laud pentru ceea ce cred că merită lăudat. Aşa cum pot să-l critic pentru ceea ce cred că merită criticat.
La fel – la scară – cu dl Terian. Eu nu-mi modulez opiniile critice în funcţie de relaţiile sau non-relaţiile mele cu Andrei Terian. Laud ceea ce este de lăudat la el şi critic ceea ce e de criticat. Că înainte era foarte umil, şi acum e foarte cocoş, asta e problema domniei sale – nu a mea.
Nu veţi putea însă şterge dintr-un condei munca lui de ani întregi pentru a scoate această carte. Că eu n-am putut s-o citesc, e altceva. Un critic nu este Dumnezeul atotputernic al literaturii lui. Nu de mine depinde valoarea sau nonvaloarea întreprinderii lui Andrei Terian.
Ceea ce vreau să înţeleg este mecanismul de autoiluzionare prin care Andrei Terian a crezut că ne poate păcăli. „Strategia” lui jalnică de a ocoli – ca cronicar – „Istoria critică…”, pentru a nu se pune rău cu Şefu’ decident la Cartea Românească şi la „România literară”. (Să-l comparăm cu Alex. Goldiş, care a scris o cronică onestă chiar în „Cultura”.) Aici, vă dau totală dreptate. Dl Terian a căpătat un premiu – dar cu ce preţ?
Simplu: cu preţul mînjirii condiţiei de cronicar literar autonom; sau, cum spune el, de „expert independent”.
Ţi-ai făcut-o cu mînuţele tale, dragă Andrei: n-ai pe cine să dai vina. Eşti un arivist şi-un „învîrtitor de ziar”. De ce să ne ascundem după degetele dlui Adrian Tănăsescu?
Ei, mai fac şi eu unele disocieri, dar parcă nu discutam despre opera dlui. Manolescu de dinainte de ’89, nici despre omul/Manolescu(cum aţi învătat şi dvs. la şcoală – în mod absurd şi stupid! – că trebuie să facem disocierea între scriitor/critic şi operă) ci despre „şcoala” sa (nouă!) de critică, intrigă şi bune maniere. Chiar îi spuneam nu demult, pe facebook, dlui. Tănăsoaica despre cum va rămâne dl. Manolescu în istoria literaturii române cu ceea ce a scris până în ’89, căci raportat la acele vremuri, e clar!, nu avem ce alege. Nu mai mult.
Apreciez şi eu travaliul, munca, dar nu pe cea inutilă.
„Meciurile” dvs. cu foştii colegi şi apropiaţi sunt destul de aceleaşi. Şi nu duc unde vreţi. Unii nu vor accepta fair-play-ul.
Mai bine ne-aţi vorbi despre ultima descoperire fulminantă pe care aţi făcut-o în literatura română sau universală.
Tschüß
Stimată doamnă Sanda Văran,
Am disciplina abordării unui subiect.
Nu mă pripesc la concluzii; îmi observ destul de mult timp obiectul şi încerc să-l prind în nuanţele lui, ca şi în axa sa. În linia lui directoare. În centrul de greutate.
M-a întîrziat puţin Mihai Iovănel: nu doar fiindcă e sensibil mai inteligent decît Andrei Terian. Ci şi pentru că am ţinut la el mult. Şi nu te desparţi de trecut rîzînd…
Ceea ce se întîmplă aici poate vedea toată lumea. La Iaşi, la Sibiu, la Braşov: se tot citesc chestiile astea.
Este meritul lui Dan Mircea Cipariu că a acceptat pe Agenţia de Carte numai comentarii semnate; şi e meritul meu că am avut răbdare să citesc toate porcăriile debitate de domnul de mai sus.
Eu fac demonstraţia cu materialul clientului, pe care l-am enervat suficient încît să se devoaleze abundent. Acum, cînd a prins şi el strategia, e mut ca o lebădă; dar nu neapărat în sensul lui Blaga…
Mă întrebaţi de ultima mea descoperire fulminantă?
Chiar zilele acestea l-am descoperit pe dl Adrian Tănăsescu, un nume complet necunoscut lumii noastre literare.
Nu pot să nu mă amuz, dar, vă asigur, fără nicio răutate.
Haideți…lăsați… nu mai plângeți că nu e Iovănel ultimul prieten care v-a trădat. Mai urmează și alții. 🙂
Cu cât deveniți mai celebru, cu atât veți fi, printre altele, și mai singur…
Cam asta e regula.
Ah, va multumesc, domnule Cristea Enache, n-am disparut, va asigur, dar, spre deosebire de cei cu multe doctorate si functii care stau toata ziua pe bloguri, cei ca mine mai trebuie sa si lucreze. Imi cer scuze daca v-ati perpelit putin de dorul meu, n-am avut nici cea mai mica intentie sa va tin pe jar.
Vad ca facem progrese, e bine, ati dat si explicatia ceruta, putin cam ilogica insa. Pentru ca una e sa admiri latura documentara si munca unui om si sa-l nominalizezi undeva, si alta e sa pui cartea respectiva la Cartea anului. Reamintesc cititorilor acestui site, iata: http://revistacultura.ro/blog/2010/01/cele-mai-bune-cele-mai-proaste-carti-din-2009-voteaza-15-critici-1/ Sa intelegem de aici ca faimosul Cristea Enache nu citeste nici macar cele 2 carti nominalizate la Cartile anului? Trist, din nou foarte trist, domnule Critic. Nu vad apoi de ce trebuia dl Terian sa scrie despre dl. Manolescu. Doar asa, ca vreti dv? In plus, am citit si eu cateva dintre textele criticilor tineri pe care-i tot ridicati in slavi si mi s-au parut incercari juvenile, penibile de a demola un critic mare.
Tot ce regret e ca v-am pus intr-o postura putin mai delicata fata de admiratorii dv, care incep putin cate putin sa-si retraga admiratia. Domnul Petria s-a cocarjat intre timp de rusine, in timp ce doamna Varan, care a incercat eroic (mi-a si starnit mila) sa-si pastreze admiratia fata de dv, s-a pricopsit si dansa cu aroganta dv. congenitala pentru ca si-a permis sa nu fie de acord suta la suta cu ceea ce spuneti. Chiar trebuia s-o tratati astfel? A se vedea „Eu pot să fac disocieri, dvs. nu” etc. Doamna, cred ca sunteti pe deplin lamurita cam cat respect are acest domn fata de cei lipsiti de un CV impresionant.
Cat despre supozitiile cu privire la identitatea mea, m-am amuzat si mi-am dat seama cat de frustrat – si singurel in lumea dv. ingusta si plina de resentimente – trebuie sa fiti daca credeti ca oricine va pune la indoiala activitatea (duplicitara si imorala) nu poate fi un cititor obisnuit care va judeca impartial, ci neaparat cei 2-3 dusmani de moarte ai dv. Modul securistic de a gandi (ca sa intelegeti si dv) vine din faptul ca banuiti in spatele principiilor intotdeauna identitati si interese vinovate, biografice. Trebuie sa stiti ce si de unde, sa faceti „fisa” omului ca sa poata fi supravegheat, judecat si „executat” (chiar pe acest site ati amenintat ca urmeaza „executii”). Surprinzator cum ati deprins, adolescent fiind, mecanismele vechiului regim.
Eu mi-am incheiat pledoaria, cred ca cititorii s-au lamurit cat de onest si credibil sunteti de vreme ce nici macar nu cititi cartile, sunteti arogant si pus pe anchete securistice, asa incat va spun si eu la revedere, domnule fost critic!
Dragă Daniel Cristea-Enache,
La întrebarea din acest episod răspunsul e totuşi prea simplu, nu pentru Andrei Terian, ci pentru oricine. Nu doar simplu, dar şi irelevant în contextul polemicii tale cu Andrei Terian. Centrul de forţă din acest al doilea episod îmi pare, în schimb, “Tînărul nostru de la Sibiu a lăsat să treacă un an întreg pentru a se referi la sinteza lui Nicolae Manolescu: şi cînd a făcut-o, a făcut-o nu într-o revistă, ci în cartea lui de la Editura Cartea Românească, premiată ulterior de juriul „României literare”.”, pentru că aici laşi deschisă o poartă prin care noi, cititorii, am putea strecura orice. De pildă, că lui Andrei Terian nu i-a plăcut sinteza lui Nicolae Manolescu şi de aceea n-a scris despre ea în revistă, dar că a scris, după aceea, direct în cartea lui doar pentru a-i face cartea mai „plăcută” (sau chiar „dragă”) domnului Manolescu. Dar se prea poate să nu fie aşa, dragă Daniel Cristea-Enache! Se prea poate să-şi fi avut locul firesc (dacă nu faci proba că nefiresc) în acea carte acele rânduri la care faci referire şi se prea poate ca în reviste să nu le fi publicat din motive de întârziere a finalizării lor. Mai exact, poate că le-a finalizat cu puţin timp înainte de apariţia cărţii, şi atunci le-a inclus direct în carte, nu şi în vreo revistă. Au sens ambele variante. Cum ar fi avut sens şi să nu le fi publicat nici în carte, nici în revistă. Încă! Despre o carte importantă poţi să scrii şi la mai mult de un an de la apariţia cărţii. Sunt cărţi despre care amâni să scrii din diverse motive sau sunt cărţi despre care îţi ia mai mult timp ca să intri în dispoziţia de a scrie (a te aşeza serios în lectură, a aştepta momentul potrivit pentru lectură… au sens! Nu poţi să empatizezi serios cu o carte, de pildă, când a doua zi urmează să iei avionul şi să vorbeşti la o conferinţă despre cu totul altceva!…). Ţie însuţi, dragă Daniel, ţi-au scăpat nu doar în ultimul an, ci şi în ultimii 2 ani cărţi importante, ţi-au scăpat fie în sensul că încă nu le-ai citit, fie în sensul că încă n-ai scris despre ele! De ce nu i-ar fi scăpat măcar una (dar cu siguranţă mai multe!) şi lui Andrei Terian?! Un critic care se respectă reia acele cărţi când dispoziţia şi spiritul critic îi permit. Lui Andrei Terian dacă i-au permis după un an consider perioada de timp rezonabilă.
Domnule Adrian Tanasescu,
Mai mult pentru dumneavoastră intervin de data aceasta aici, pe de o parte ca să vă semnalez cu respect că nu sunteţi (cum modest pretindeţi) “un cititor obişnuit”, ci, din contră, unul neobişnuit, pe de altă parte ca să vă felicit că sunteţi un cititor neobişnuit. Dumneavoastră, dacă deduc bine, citiţi şi cărţile de interviuri ale lui Daniel Cristea-Enache (şi, pe cale de consecinţă, presupun că şi pe ale altora), citiţi şi cronicile lui Daniel Cristea-Enache (şi, pe cale de consecinţă, presupun că şi pe ale altora), citiţi şi răspunsurile lui Daniel Cristea-Enache în anchetele de bilanţ ale revistelor (şi, automat, dacă nu aveţi cumva o obsesie pentru Daniel Cristea-Enache, automat, spun, presupun că şi pe ale altora). Şi, deşi nu aţi precizat, aproape sigur citiţi şi (măcar o parte din) cărţile despre care citiţi. Şi mai şi lucraţi. Îmi permit să vă consider (laudativ) un cititor neobişnuit şi îmi permit să vă felicit! Nu v-aş felicita dacă cititorii pe care i-am mai întâlnit n-ar fi la rândul lor scriitori (cum înţeleg că dumneavoastră nu sunteţi) sau n-ar citi mai puţin decât dumneavoastră (mai mult decât dumneavoastră citind, din ce am avut eu ocazia să constat, doar cititorii-scriitori). Deci dumneavoastră, ca cititor-nescriitor, citiţi foarte mult comparativ cu ceilalţi cititori-nescriitori pe care am mai avut ocazia să-i întâlnesc (“virtual” sau real), motiv pentru care vă felicit sincer!
Stimată doamnă Sanda Văran,
Trădare să fie, dac-o cer interesele… Dar s-o ştim şi noi!
Graficul pe care-l sugeraţi nu se adevereşte, totuşi. Adică, am pierdut acum un an şi ceva un prieten, dar cam în aceeaşi perioadă am cîştigat doi prieteni noi. Şi greu îţi mai faci prieteni (prieteni adevăraţi) după o anumită vîrstă. Sînt deci un om norocos.
Stimate domnule Adrian Tănăsescu,
Că existaţi în realitate ca Adrian Tănăsescu, că nu existaţi, e problema dvs. Eu v-am tratat cu respect şi v-am răspuns, ieri, la fiecare comentariu. Azi, va fi altfel: nu vă voi mai răspunde la nici unul. Puteţi dialoga în schimb cu Daniel D. Marin. Eu aştept să dialoghez cu Andrei Terian…
Dragă Daniel D. Marin,
Are sens tot ce spui. De fapt, tot ce este pe lume are sens. Şi tot ce este în lumea noastră culturală are sens. Numai că unele secvenţe au sens mai mult, altele, mai puţin, altele, deloc. Mie îmi plac excepţiile de gratuitate: şi ceea îmi repugnă este reciprocitatea critică. Eu te laud pe tine acum, tu mă lauzi pe mine săptămîna viitoare. Horror.
Ce crezi, dragă Daniel? Cronicarul Andrei Terian ar putea „empatiza serios” măcar cu cele patru fragmenţele citate din scrisul lui Nicolae Manolescu, pentru a ne spune dacă seamănă sau nu seamănă între ele?
Dragă Domnule Daniel Cristea-Enache,
Nu neg că sunteţi un om norocos, dacă aţi câştigat doi prieteni la vârsta asta, dar vă asigur că în acelasi timp veţi fi pierdut alţi 14, care nu-i suportau pe cei doi. De fapt, nu i-aţi pierdut, ci câştigat, dar ca duşmani. Cam asta e dinamica în grafic şi cam asta e condiţia umană. 🙂
Probabil chiar ipochimenul Tănăsescu face parte dintr-un astfel de „lanţ” dinamic, dacă îi ia „apărarea” domnului Terian, doar ca să dea o formă „onorabilă” resentimentelor pe care le are faţă de dvs.. Dar aşa vă trebuie, dacă răspundeţi unor chestionare tâmpe, ce nu au alt rol decât acela de a arunca lumea literară în delir de persecuţie sau în nebunia grandorii.
Cunosc chiar eu pe cineva, autor recunoscut de „comedii şi tragedii” în proză, care nu vă iartă că aţi uitat să-l votaţi în ancheta aia de bilanţ.
În ceea ce priveşte gusturile mele în materie de caractere umane, prefer şi admir categoric aroganţa acelora care au şi o valoare certă în spatele ei, precum, în egală măsură, dispreţuiesc ipocrizia, laşitatea şi trădarea, ce înfloresc de obicei împreună în sufletele mărunte, meschine, roase de frustare şi ură.
Să nu vă imaginaţi, domnule Daniel Cristea-Enache, că eu mă pot încrede în părerile altora mai mult decât într-ale mele.
Stimată doamnă Sanda Văran,
Dacă nu răspund la nişte comentarii sau întrebări, sînt considerat „arogant”. Dacă răspund, iarăşi nu-i bine…
Am ajuns la o formă subtilă de aroganţă: aceea de a răspunde, punct cu punct, calomniilor ordinare şi insultelor unor nickname-uri.
Dacă este să mă refer, strict, la dvs., admir şi interpretările cu care veniţi, şi forma în care le desfăşuraţi. „Răutatea” dvs. îmi place, după cum îmi place „răutatea” Teodorei Dumitru de la revista „Cultura”.
Singurul care v-a venit de hac, pînă acum, este dl Daniel D. Marin, la runda trecută. V-a omorît cu explicaţiile… El este cîştigătorul detaşat de pe acest modest forum, el trebuie să dialogheze cu omul simplu, dl Tănăsescu.
Eu îl aştept în continuare pe dl Terian: pe cronicarul Andrei Terian…
Dragă Domnule Daniel Cristea-Enache,
Recunosc că domnul Daniel D. Marin este imbatabil şi excelent în rolul de stingător de incendiu. Ar putea juca chiar pompierul din „Cântăreaţa cheală”. Apreciez. Cred că e şi un poet de viitor. Staţi cu ochii pe el. Adică, pardon, nu vă dau sfaturi. Ştiţi dvs. ce e de făcut cu poeţii.
Stimată doamnă Sanda Văran,
M-aţi făcut să rîd cu lacrimi.
Numai cu dl Dănilă, alt poet de pe acest forum, am mai rîs atît…
O duminică frumoasă le doresc tuturor de pe forum – şi, fireşte, lui Andrei Terian, dragul meu Andrei, căruia i-am pus o întrebare relativ simplă joi seara.
Cu Andrei Terian, ne-am edificat. Rareori se poate vedea un arivist mai jalnic, un „adversar” mai penibil şi un „polemist” mai laş.
Dragă Mihai Iovănel, îţi promisesem o execuţie simbolică în joia aceasta.
Chiar te invitasem să vii într-o ţinută adecvată.
Însă oamenii care cred se pregătesc de Crăciun în această perioadă. Ştiu că tu nu te numeri printre ei – dar eu, da.
După mine, nu este chiar momentul potrivit pentru a mă înclina în faţa mulţimii cu capul tău în braţe şi a-l arunca apoi în coşul blogului „Cultura”.
Aşa că, în loc de asta, îţi voi scrie o scrisoare, tot pe Agenţia de Carte.
Da, ai intuit: îţi mai ofer o şansă. Ultima. Pentru că – în pofida tuturor prostiilor pe care le-ai făcut – eu cred că tu eşti un om fundamental cinstit. O să mai cred asta: de joi seară pînă la răspunsul tău.
Nu mai e mult pînă atunci. Te cunosc de ani buni; ce mai înseamnă două zile?
Toate bune,
Daniel
doamne, cat poti fi de arogant! iti dau un sfat gratuit-lasa netul si apuca te de scris. ultima ta carte a fost slabuta, iar misivele astea interminabile is plic ti coa se. da ti si tie o sansa
Mulţumesc mult pentru recomandări, stimată doamnă Diana Lupescu de pe Agenţia de Carte alias „Robin” de pe site-ul „Cultura”.
Vă spusesem că sînteţi sub nivelul acestui site. Acum văd că sînteţi mult deasupra – şi vă plictisesc „misivele” mele.
Cine vă obligă să le citiţi? N-ar fi mai bine să vă ocupaţi de cărţile dvs.? În fond, spre deosebire de „arogantul” care vă răspunde, dvs. aveţi un nume de mare rezonanţă şi o operă de răsunet.
N-o neglijaţi!