În perioada 6-8 decembrie 2011, la Iaşi, vor avea loc mai multe evenimente prilejuite de lansarea celui mai recent volum semnat de Daniel Cristea-Enache, „Cinematograful gol”, apărut în colecţia „Ego-grafii” a editurii Polirom. Astfel, marţi, 6 decembrie 2011, de la ora 12.00, la Librăria Orest Tafrali (corp A, Universitatea „Al. I. Cuza”), va avea loc lansarea volumului în cadrul unei întâlniri cu studenţii Facultăţii de Litere. Vor vorbi despre carte: Emil Brumaru, Antonio Patraş, Bogdan Creţu. Discuţia va fi moderată de George Onofrei, redactor-şef al Suplimentului de cultură.
Miercuri, 7 decembrie 2011, de la ora 16.00, la Colegiul Naţional, „Cinematograful gol” va fi prezentat în cadrul unei întâlniri cu elevii. Despre carte vor vorbi Emil Brumaru, Emil Munteanu şi Astrid Băgireanu. Partenerul evenimentului este revista Alecart. La întâlnire vor participa şi elevi ai Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă”. Moderator: Claudia Fitcoschi.
Joi, 8 decembrie 2011, de la ora 17.00, în Amfiteatrul „Petru P. Andrei”, Universitatea Petre Andrei, Iaşi, alături de artiştii Ion Barbu şi Dragoş Pătraşcu şi de criticul literar Antonio Patraş, Daniel Cristea-Enache va conferenţia, în cadrul proiectului „2X2=?”, pe tema „Cobai în anii ’80”.
Prefaţată de Radu Cosaşu, „Cinematograful gol” este o carte uneori ironică, alteori nostalgică, adesea de un umor savuros, în care autorul adună amintiri dragi, impresii de călătorie, dar şi portrete ale unor sportivi celebri sau poveşti „din Epoca de Aur”.
Radu Cosaşu: „Nu ştiu cît de simpatic îi voi fi autorului dacă voi scrie: nici critic, nici ziarist, el face reportaj. Pe mulţi literaţi încă îi jenează cuvîntul, genul. Pe mine – nu.
Autorul face reportaj într-un jurnal mai mult sau mai puţin intim. El este reporterul convingerilor sale politice şi apolitice, cu copilăria lui, cu tot… El face reportaj intim. Poate că e un gen nou, poate că nu – oricum, pentru că nici eu nu ţin morţiş să iradiez simpatie, nu voi da pe faţă momentele în care, la lectură, puteam să fiu prins în flagrant delict de entuziasm…”
Daniel Cristea-Enache (n. 19 februarie 1974) este absolvent al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti şi doctor în filologie al aceleiaşi universităţi. În prezent este conferenţiar universitar şi consilier la Editura Polirom, pentru care coordonează colecţia „Opere“. Volume publicate: „Concert de deschidere” (ed. I, 2001 ; Premiul de Debut al României literare ; Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România ; Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române ; ed. a II‑a, 2004), „Sertarul Scriitorului Român. Dialoguri pe hîrtie” (Polirom, 2005), „Bucureşti Far West. Secvenţe de literatură română” (2005), „Un om din Est” (2006 ; Premiul pentru Critică şi Istorie Literară al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), „Convorbiri cu Octavian Paler” (2007), „Timpuri noi. Secvenţe de literatură română” (Cartea Românească, 2009), „Lyrica magna. Eseu despre poezia lui Nichita Stănescu” (2010).