În perioada 8-10 decembrie 2011, la Câmpina, se va desfăşura ediţia a XIII-a Galelor APLER (Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România), unul dintre cele mai importante evenimente profesionale ale industriei editoriale autohtone. Cu acest prilej, vor fi dezbătute teme la zi pentru editorii români şi, de asemenea, vor fi acordate Premiile APLER pentru 2010. Juriul pentru acordarea premiilor anuale ale APLER pentru anul 2010 este format din: prof. univ. dr. Mircea Muthu, preşedinte; conf. univ. dr. Vasile Spiridon – critic literar; dr. Radu Voinescu – critic literar şi Dorana Coşoveanu, critic de artă.
Vor fi acordate următoarele premii:
– Revista anului
– Premiul „Romul Munteanu” pentru editura anului
– Graficianul de carte al anului
– Premiul „Cezar Ivănescu” pentru autorul anului
– Premiul „Dan Alexandru Condeescu” pentru critică literară
Preşedintele APLER, Ion Tomescu, va acorda, conform tradiţiei celor XIII ediţii. Premiul pentru jurnalism cultural.
AgenţiadeCarte.ro vă prezintă Programul Galelor APLER 2011:
Joi, 8 decembrie 2011
18.00 – Deschiderea lucrărilor celei de-a XIII-a ediţii a galelor APLER
Sala „Constantin Radu” a Casei Municipale de Cultură «Geo Bogza»
18.30 – „Criza mondială şi industria editorială din România. Soluţii, deziderate”. Dezbatere,
Sala Constantin Radu a Casei Municipale de Cultură «Geo Bogza».
Moderator: prof. univ. dr. Cristian Niculescu
Vineri, 9 decembrie 2011
11.00 – DECULT – proiect realizat de „FEDCR Muntenia Sud” din Fonduri Europene. Obiective generale şi specifice în domeniul editorial din România. Dezbatere.
Casa Tineretului
Moderatori: Lucia Ovezea şi Dan Mircea Cipariu
18.00 – Galele APLER. Premiile APLER pentru 2010
Casa Tineretului