Scriitorul Corneliu Vasile a trimis pe adresa redacţiei AgenţiadeCarte.ro un text despre „Dicţionarul subiectiv al personajelor lui I.L. Caragiale” semnat de Gelu Negrea. Redăm, mai jos, recenzia trimisă de Corneliu Vasile.
GELU NEGREA, „Dicţionar subiectiv al personajelor lui I.L.Caragiale (A-Z)”
Antecedentele eseistului la această temă sunt volumele Anti-Caragiale, 2001, ediţia a II-a 2002, Dicţionarul subiectiv al personajelor lui I.L.Caragiale, I, 2004, ediţia a II-a 2005, iar în perspectivă Marea manipulare: Caragiale şi dublul său.A mai publicat romanul Codul lui Alexandru, 2007.
Filolog, redactor şi regizor cu o rodnică activitate în toate aceste domenii, Gelu Negrea este redactor-şef la revista de cultură Luceafărul de dimineaţă şi a regizat piese dramatice scrise de Caragiale, Strindberg şi Tudor Popescu, jucate pe marile scene teatrale.
Pe coperta IV sunt reproduse opiniile unor critici literari importanţi de azi despre scrierile sale. Astfel, Nicolae Manolescu observă faptul că incursiunea în opera lui Caragiale este exhaustivă şi că Gelu Negrea descoperă importanţa unor înscrisuri în declanşarea unor momente ale acţiunii în oprera dramatică şi epicăLa rândul său, Daniel Cristea-Enache remarcă aprofundata cunoaştere a textelor caragialeene, precum şi interpretarea inedită a unei opere des comentate.
Prefaţa, intitulată Dicţionarul-eseu şi alte precizări (Un fel de prefaţă), debutează cu explicarea sintagmei, pornind de la definiţiile, separate, pentru dicţionar şi pentru eseu, din dicţionare, sau emise de Montaigne, Pierre Moreau, Lucian Blaga, Tudor Vianu, Paul Georgescu, Adrian Marino. Exemplifică apoi cu numele unor autori de eseu „sans le savoir”, aşa cum făcea proză Monsieur Jourdain!
În urma unei judicioase treceri în revistă şi a unui raţionament ştiinţific solid, autorul deduce apartenenţa eseului la intersecţia spaţiilor de frontieră ale literaturii cu alte domenii ale spiritului, de unde existenţa a numeroase specii de eseu: filozofic, moral, literar, istoric, critic.
Noua specie de eseu, propusă de Gelu Negrea, semnifică 1. libertatea de selectare (prezintă o sută cincizeci de personaje, celalte, din o mie patru sute, fiind menţionate într-o listă exhaustivă din finalul lucrării), şi 2. tratarea personală, fără prejudecăţi, a temei.
Cititorul află că ediţia de faţă este definitivă şi revizuită, urmâmd volumul I, publicat iniţial în anul 2004, la care s-a adăugat conţinutul inedit al unui al II-lea volum.
Critica literară actuală, devenită anacronică, „va eşua în muzeistică inutilă şi gratuită”, dacă se va adresa, ca şi până acum, unor grupuri restrânse de cititori. De aceea, criticul trebuie să se adapteze lumii actuale, să devină eseist, să se exprime cu mijloacele eseistice. Gelu Negrea ironizează, pe bună dreptate, introducerea exagerată, de câtva timp, a termenului„ eseu”, preţios sau pompos, pentru compoziţiile şcolăreşti ( confirmăm abundenţa, în manuale şi la examene, a sintagmelor„ eseu argumentativ, structurat, nestructurat”).
Metoda autorului este dezvăluită fără complexe: esenţă critică, manieră eseistă, formulă de dicţionar, iar, pe de altă parte, recitirea textelor scrise de Caragiale, spre deosebire de „metoda” altor critici, de a compune preluând numai opiniile critice ale altora.
Am ales câteva personaje literare din nuvelele, schiţele şi dramaturgia lui Caragiale, pentru frumuseţea şi ineditul interpretării, ştiut fiind că, în general, cititorii se află sub imperiul sau vraja unor idei oferite de-a gata de exegeţi care şi ei, la rândul lor le-au împrumutat.Aceste portrete reflectă, uneori explicit, modificarea opticii asupra actului de creaţie şi, implicit, asupra (im)perfecţiunii unor texte.
Anca (din drama Năpasta) este un personaj de o răceală aproape inumană, ostilă, justiţiară, răspunzând dragostei cu răzbunare tragică, astfel că rolul pe scenă, cum a recunoscut marea actriţă Aristizza Romanescu, nu poate fi decât un eşec.
Caţavencu (O scrisoarepierdută) nu este un opozant al puterii, ci doar un outsider care ar vrea să fie lider. Caragiale a recurs la un artificiu ( ca un deus ex machina) în cazul scrierii bileţelului de amor, care a dat titlul comediei, la fel în cazul plastografierii, nejustificate, a girurilor unei poliţe de cinci mii lei, de către Caţavencu.
Coriolan Drăgănescu (Tempora), schiţă inspirată dintr-un eveniment real, în care a fost implicat şi scriitorul Alexandru Odobescu, pregăteşte, prin enumerarea superlativelor (pozitive):incomparabil, prodigios, distins, brav, eminent, irezistibil,suita de invective care însoţeşte caracterizarea eroului, la întoarcerea armelor: „neruşinatul inspector poliţist, canalie ordinară, mişelul fără ruşine, sălbaticul zbir şi călău antropofag”. Caragiale este aici previzibil, ceea ce scade nivelul estetic al prozei.
Costăchel Gudurău (Telegrame) aduce în faţa cititorului situaţia inedită de „înghiţire” a naraţiunii de către text.Reuşita constă în enunţurile lapidare, dar încărcate de conţinut, ceea ce îl determină pe Gelu Negrea să îl compare cu textele lui Urmuz. De tot hazul, textul corespunde unei vieţi bogate şi tumultuoase: războiul politic, istoria căsniciei ratate şi a logodnei ulterioare a Atenaisei Perjoiu, fotografia chefurilor şi a legăturilor subterane ale nomenclaturii locale, cu ramificaţii la centru. Dacă ar fi încheiat schiţa cu anunţul logodnei, Caragiale ar fi reuşit un text ideal, deoarece ceea ce urmează, adică sprijinul pentru promovarea lui Gudurău, acordat de către chiar duşmanul său, pare artificial.
Ionescu/Popescu (O scrisoare pierdută) sunt apreciaţi pentru că nu renunţă la principii, criticându-şi chiar şeful, el lider maximo Caţavencu, combat şi apără dreptul la opinie şi pentru adversarul comun.
Miţa (Diplomaţie) nu este ce pare a fi, sau cum a fost considerată, nu este o femeie uşoară, care să-şi vândă farmecele pentru plăcere şi pentru profit.Preluarea acestei imagini de la Garabet Ibrăileanu denotă fie superficialitatea unor critici, fie lipsa lor de apetenţă pentru lectură şi relectură. Gelu Negrea observă că Nenea Iancu, cu excepţia episodului Veronica Micle, nu a fost un Casanova nici favoritul public sau secret al damelor (alt clişeu), ci doar un bârfitor benign, oarecum frustrat erotic. Numai în textul O blană rară apare o femeie care este o adevărată vânătoare de plăceri.
Lefter Popescu nu este nicidecum un persecutat la slujbă, nici un sărac dependent economic de loterie, ci un ins violent, nemilos cu cei sărmani (episodul cu chivuţele), grandoman şi arogant atunci când crede că are şansă.
Veta (O noapte furtunoasă) a fost văzută ca o mahalagioaică, incultă şi infidelă. Gelu Negrea descoperă o excepţională declaraţie de dragoste, semn al unei mari sensibilităţi, către Chiriac: „Nu ştiu să mai fi trăit până să te cunosc pe dumneata”.
şi alte fapte , gânduri şi cuvinte ale personajelor lui Caragiale sunt reinterpretate, ridicându-se ceaţa de pe anumite evenimente şi atitudini, contrar receptării comune.
Acest foarte interesant şi actual dicţionar-eseu, scris cu competenţă şi pasiune profesională, consacrat personajelor create de un scriitor clasic român, urmează studiilor şi cercetărilor, întreprinse de Titu Maiorescu, G.Călinescu, şerban Cioculescu şi alţii , pentru cunoaşterea şi desluşirea mecanismelor de creaţie şi a semnificaţiilor literare şi filozofice dintr-o operă vastă, care pare cunoscută publicului specializat, ca şi publicului mai puţin instruit.Nu este de mirare că a fost distins cu un important premiu literar.
Corneliu Vasile
