De curând, la Editura Tracus Arte, în colecţia „Ulysses”, a apărut volumul „!nfernul” de Leonard Ancuţa. Copertă de Tudor Jebeleanu.
Romanul lui Leonard Ancuţa, “!nfernu”l, este, în opinia editorilor Tracus Arte, un demers narativ care are toate şansele să devină important din punct de vedere estetic şi al istoriei literare, fiind una dintre puţinele distopii romaneşti contemporane suficient de bine structurate, cizelate şi dozate ca intensitate şi joc dramatic, pentru a trece cu brio examenul literaturii de foarte bună calitate. Complexitatea narativă, prospeţimea lingvistică, captivaţia pe care „înscenarea” narativă o produce asupra lectorului sunt doar câteva dintre atuurile acestui roman.
„Înainte de a citi alte capitole din !NFERNUL, am parcurs secţiunea !NTERZIS. Scenele erau atât de abrupte, de transparente şi de neiertătoare, încât m-am întrebat ce editor va îndrăzni să publice, chiar şi astăzi, când totul este permis, o asemenea carte. Ulterior însă, după experienţa de lectură din !NTERZIS, celelalte pagini ale !NFERNULUI mi s-a părut că descriu mai degrabă Purgatoriul, decât locul din care blestemaţii îşi strigă negrele lor poveşti. Nu, viziunile nu sunt mai puţin sumbre, doar că, treptat, în fiinţa mea cititoare a survenit un fenomen de acomodare cu grozăvia lor.
!NFERNUL nu e pură ficţiune: el prelungeşte în imaginar întâmplări reale, cel mai adesea şocante şi abominabile, petrecute în locuri şi timpuri diferite. „O poezie neagră, o poezie dură, o poezie de granit” le leagă şi le survolează, oferindu-le consistenţă şi justificare literară. » – Ioan Es. Pop