Joi, 3 noiembrie 211, ora 17:30, la sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti), va avea loc masa rotundă „Creaţia literară într-o lume în criză. Scriitori în dialog. Faţă-n faţă: Rafael Argullol şi Corin Braga”. Evenimentul este organizat de Instituto Cervantes din Bucureşti în colaborare cu Institutul Cultural Român.
Cei doi eseişti importanţi din Spania şi România se întâlnesc la Bucureşti pentru a vorbi despre temele fierbinţi ale zilelor noastre, filtrate prin literatură, studii culturale, estetică şi istoria ideilor. Accesul publicului este liber. Se asigură traducere simultană
Rafael Argullol Murgadas (Barcelona, 1949), prozator, poet şi eseist, autor a 25 de volume în genuri diferite, este profesor de Estetică şi Teoria Artelor la Universitatea Pompeu Fabra. Între 2002 si 2008, a fost director al Institutului Universitar de Cultură de la aceeaşi universitate.
A studiat Filozofie, Medicină, Economie şi ştiinţele Informaţiei la Universitatea din Barcelona, a audiat cursuri la Universitatea din Roma, la Warburg Institute din Londra şi Université Libre de Bruxelles, luându-şi doctoratul în Filozofie (în 1979) în oraşul său natal. A predat la numeroase universităţi europene şi americane şi a susţinut conferinţe în oraşe din Europa, America şi Asia. În bogata sa activitate publicistică a îmbinat constant experienţa de călător cu estetica literară. A contribuit la diferite proiecte teatrale şi cinematografice. A obţinut Premiul Nadal pentru romanul La razón del mal (1993), Premiul de Eseu al Fondului pentru Cultură Economică – cu Una educación sensorial (2002), şi premiile Cálamo (2010) şi Ciudad de Barcelona (2010), pentru Visión desde el fondo del mar. În română i-a fost tradus volumul de eseuri Sfârşitul lumii ca operă de artă: o poveste occidentală, la Editura Univers (1999).
Corin Braga (Baia Mare, 1961) este profesor universitar de literatură comparată la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, director al Centrului Phantasma pentru Studiul Imaginarului şi al publicaţiei academice Caietele Echinox. Este membru al Asociaţiei Române de Literatură Generală şi Comparată, a Uniunii Scriitorilor din România şi al PEN-Clubului român. Este autorul a 12 volume de proză şi studii literare, publicate în ţară şi străinătate, printre care Noctambulii (1992), De la arhetip la anarhetip (2006), La quête manquée de l’Avalon occidentale. Le Paradis interdit au Moyen Age – 2 (2006), Concepte şi metode în cercetarea imaginarului (2007).