La editura Dacia XXI, în colecţia „Teatru”, a apărut volumul “O cină romantică” de Ecaterina Oproiu.
„Deşi eram jurnalistă licenţiatǎ în Drept, după ce am primit ştampila «duşman al poporului» pentru că am criticat o stralucită actriţă naţională (pe numele mic, Lica), am reluat cǎrţile din şcoala primară, am buchisit aritmetica şi geometria şi m-am strecurat printre puştii care fǎceau pregătire de Arhitecturǎ. Am intrat.
Tocmai când am început sǎ sui – capra printre oiţe – pe cǎrǎrile lui Le Corbusier, cineva m-a tras de mânecǎ şi m-a scos din rând. De fapt, nu era cineva, ci ceva. O piesă! O scrisesem la sfârşit de sesiune. Se numea „Nu sunt Turnul Eiffel”.
Piesa asta, aş putea sǎ spun, a fost misterul vieţii mele, pentru cǎ, nici acum, nu pot sǎ-mi explic de ce, dintr-un foc, a fost tradusǎ în 14 limbi şi a fost jucatǎ in 16 ţǎri; de ce Germania de Vest a fǎcut dupǎ ea un lung metraj, iar Germania de Est a fǎcut – în replicǎ – alt film, altǎ versiune; de ce Andrei Şerban – în persoanǎ – a dus-o la New York şi a pus-o-n scenǎ la teatrul lui preferat; de ce Societatea Autorilor Dramatici din Franţa m-a chemat sǎ fac parte din rândurile ei.
Sincer vorbind, ceva noroc am avut şi cu „Interviu” (regizat de Cătălina Buzoianu). Deşi Cabinetul 2 a cerut imperios «să fie scoasǎ din toate teatrele», Academia Română i-a acordat premiul I.L. Caragiale.
Norocul nu mi-a întors spatele nici la „Cerul înstelat deasupra noastră” care a primit Marele Premiu al Galei Dramaturgiei Româneşti.
….Partea de ghinion este cǎ, recitind cele de mai sus, îmi spun : Doamne, uitǎ-te la regǎţenii ǎştia cât sunt de lǎudǎroşi!”, a scris autoarea.