De curând, la Editura Tracus Arte a apărut volumul „Zvrncul Pyt sau jocul de-a mortiţa” de Andrei Trocea, cu o copertă de Gelu Iordache şi grafică semnată tot de autor.
Trei personaje ce formează un supra-trup merg ca pe apă, oricând în pericol de a se scufunda, pe suprafaţa din ce în ce mai subţire, presărată cu avene, a unei realităţi perisabile. Sub ele pândeşte încontinuu lumea subconştientului, iar staţia de metrou Zvrncul Pyt este o vamă.
Cei trei fraţi, MiculVânzător, Costumul şi AlbinosulPrelung, interacţionează cu personaje care, la rândul lor, reunesc toţi indivizii ce aparţin unei anumite tipologii. TatălNostru şi MamaOricui, Eva cea cu două capete, Bunicul Evei, singurul care îndrăzneşte să hrănească laioli, Fetiţa care se transpune, pe rând, în aproape toate personajele prezente în roman, toţi participă, fără să-şi dea seama sau în mod deliberat, de pe poziţii de forţă sau doar ca pioni, la Jocul de-a mortiţa.
Jocul de-a mortiţa distorsionează orice realitate, dar în aceeaşi măsură poate să fie cea mai fidelă oglindă. Aici, trotuarul poate deveni subit peronul staţiei de metrou ZvrnculPyt, iar călătorul se poate transforma, pentru eternitate, într-un rătăcit.
Deasupra pluteşte vocea din megafoane, ce se doreşte caldă, maternă, însă trădează isterie prin terminaţiile ascuţite ale fiecărui cuvânt:
“Stimaţi rătăciţi, nu vă vom uita niciodată! Nu vă vom uita niciodată, stimaţi rătăciţi!”
…ce se-ntampla, este si va fi…;)
Vorba lu’ Shefu: Domnul cel inalt este…?…sau baschet?:)