spot_img

unelte de dormit

De multă vreme îmi doream să testez inteligenţa, bunul gust şi discernământul critic al cititorilor „obişnuiţi”. Nu că n-aş avea încredere în ele. Dimpotrivă. Adeseori, reacţiile de primă instanţă ale unor cititori mi s-au părut mult peste media atinsă în activitatea curentă de unii dintre cronicarii noştri. Când cititorul de literatură se dovedeşte mai… citit şi mai avizat decât „expertul” în literatură, o rubrică precum aceasta îşi găseşte utilitatea. Vor fi foarte bune sau vor fi jenante fragmentele pe care le voi decupa săptămânal pentru dumneavoastră? O veţi şti singuri.

O nouă rubrică, No comment, pentru cititorii AgenţiadeCarte.ro

când eram mic, visam să fiu şi mai mic.

mai mic decât masa, mai mic decât scaunul,

mai mic decât cizmele mari ale tatălui.

cât un cartof, atâta mă visam.

pentru că primăvara pe cartofi îi puneau în pământ şi gata,

până toamna nu-i mai necăjeau.

mă visam în cuib, printre ei,

dormind cu dulceaţă-n întuneric,

întorcându-mă pe-o parte şi pe alta vara

iar apoi căzând din nou în somn.

şi toamna să mă trezesc tot nedormit

şi tot nespălat ca fraţii mei

şi când să dea cu sapa-n noi, să sar deasupra

şi să le strig: nu mai săpaţi, nu mai săpaţi,

căci vin acasă de bunăvoie,

dacă-n primăvară mă puneţi la loc,

şi primăvara să fiu primul pe care

îl aruncă înapoi în cuib

şi tot aşa, să rămân să dorm mereu,

din cuib în pivniţă şi din pivniţă în cuib,

ani mulţi, neîntors şi uitat.

Daniel Cristea-Enache

Articole recomandate

2 COMENTARII

  1. O poezie de pus in manuale.

    Sper sa ajunga acolo curand. Altfel ce vor studia copiii si tinerii patriei noastre la capitolul poezia in tranzitie? O antologie fracturista? Adaptari soft dupa productiunile hard ale generatiei P&P? Ce vor recita copilasii la serbarea de sfarsit de an scolar? ‘‘Ingerasii de pahar”? Mai stii…? Asadar…

    In aceasta poezie este vorba despre eul liric care cand era mic voia sa ajunga si mai mic, cat un cartof de mic, fiindca numai asa putea sa doarma ”neintors” jumatate de an si nu mai era pus la munci sau trimis la scoala, cum se obisnuia in perioada dictaturii comuniste. Inspirat, eul liric vrea sa devina un adevarat cartof, deoarece in gospodariile taranesti aceasta leguma este foarte apreciata si ingrijita si deoarece numai asa putea capata si el o oarecare importanta in lume, stiut fiind ca intreaga viata a taranului roman se invarte in jurul acestei legume pline de amidon.

    Din poezie mai aflam (indirect) ca eul liric avea mai multi frati si nu prea faceau baie niciunul(”şi tot nespălat ca fraţii mei”) si, in plus, se pare ca erau supusi unor amenintari cu violenta fizica (”şi când să dea cu sapa-n noi”), daca nu chiar maltratari directe, ceea ce dovedeste ca in acele vremuri salbatice nu se auzise inca de drepturile copilului. Tatal cu cizme mari simbolizeaza disciplina si severitatea cu care era tratat copilul.

    In concluzie, poezia are ca tema principala copilaria, tema ‘‘din off‘‘ taranul roman si ca motive somnul si cartoful.

    Din diverse cauze, apropieri si comparatii s-ar putea face cu poeziile lui Eminescu ‘‘Mai am un singur dor‘‘ si ‘‘Dorinta‘‘, cu poezia ‘‘Plumb‘‘ de George Bacovia (“Dormea intors amorul meu de plumb”) si cu ‘‘Democratia naturii‘‘ de Mircea Dinescu (‘‘Cartoful / scoate şi el […] lui verde ‘‘).

    Mie imi place.

  2. Nu ca as vrea sa contrazic comentariul precedent, dar mie poezia imi vorbeste despre eternul conflictul dintre generatii. Ar putea sa fie de oriunde in lumea, dar ganditi-va la clanurile mafiote sau chiar la clanurile politice din Romania. Nu straluceste tot in lumea lor? Ba da. De aceea fiul, cu o inexplicabila constiinta a erorii tatalui, vrea sa renunte la marirea acelei lumi – sa fie mic. Accentul e important aici: sa fie SI mai mic, adica beizadeaua e deja
    intr-un con de umbra pe care, presupunem, si l-a construit singur.
    Are masina de la Taticu’, dar munceste ca sa aiba bani de benzina. Din „Cizmele mari ale tatalui”, care indica o influenta uriasa in ierarhia sociala si politica, si din impulsivitatea temperamentului („sa dea cu sapa-n noi”) putem intrezari cel putin un minister care sta la degetul mic al mainii potente, capabila sa utilizeaza opresiv sapa.

    Dragoste paterna? Nicidecum. Doar grija pentru propria imagine si teama marelui om de a fi tradat chiar de progenitura sa – „sa dea cu sapa-n NOI”. Pe cat e de agresiv si de egoist tatal, pe atat de marinimos si deschis sacrificiului de sine e fiul, care e dispus sa isi abandoneze vocatia artistica pentru ca ‘fratii lui’ sa scape (vin acasa de bunavoie). Este evident ca beizadeaua s-a inhaitat cu un grup de artisti flower power, dedati exceselor de tot felul:
    „nespalati”, „dulceata-n intuneric”, „cuib”,”ma trezesc tot nedormit”.

    Dar totul n-a fost decat un vis, beizadeaua a crescut acum, a preluat afacerile tatalui de mult, poate chiar
    si ministerul. Sa il salveze nostalgia dupa subteranele vagabondarii sale? Sa fim seriosi, e
    totusi un „cartof”.

    „cartof” – om de nimic, in argoul anilor ’80-’90

    Dincolo de gluma, o poezie minunata!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508