De multă vreme îmi doream să testez inteligenţa, bunul gust şi discernământul critic al cititorilor „obişnuiţi”. Nu că n-aş avea încredere în ele. Dimpotrivă. Adeseori, reacţiile de primă instanţă ale unor cititori mi s-au părut mult peste media atinsă în activitatea curentă de unii dintre cronicarii noştri. Când cititorul de literatură se dovedeşte mai… citit şi mai avizat decât „expertul” în literatură, o rubrică precum aceasta îşi găseşte utilitatea. Vor fi foarte bune sau vor fi jenante fragmentele pe care le voi decupa săptămânal pentru dumneavoastră? O veţi şti singuri.
O nouă rubrică, No comment, pentru cititorii AgenţiadeCarte.ro
când eram mic, visam să fiu şi mai mic.
mai mic decât masa, mai mic decât scaunul,
mai mic decât cizmele mari ale tatălui.
cât un cartof, atâta mă visam.
pentru că primăvara pe cartofi îi puneau în pământ şi gata,
până toamna nu-i mai necăjeau.
mă visam în cuib, printre ei,
dormind cu dulceaţă-n întuneric,
întorcându-mă pe-o parte şi pe alta vara
iar apoi căzând din nou în somn.
şi toamna să mă trezesc tot nedormit
şi tot nespălat ca fraţii mei
şi când să dea cu sapa-n noi, să sar deasupra
şi să le strig: nu mai săpaţi, nu mai săpaţi,
căci vin acasă de bunăvoie,
dacă-n primăvară mă puneţi la loc,
şi primăvara să fiu primul pe care
îl aruncă înapoi în cuib
şi tot aşa, să rămân să dorm mereu,
din cuib în pivniţă şi din pivniţă în cuib,
ani mulţi, neîntors şi uitat.
Daniel Cristea-Enache
O poezie de pus in manuale.
Sper sa ajunga acolo curand. Altfel ce vor studia copiii si tinerii patriei noastre la capitolul poezia in tranzitie? O antologie fracturista? Adaptari soft dupa productiunile hard ale generatiei P&P? Ce vor recita copilasii la serbarea de sfarsit de an scolar? ‘‘Ingerasii de pahar”? Mai stii…? Asadar…
In aceasta poezie este vorba despre eul liric care cand era mic voia sa ajunga si mai mic, cat un cartof de mic, fiindca numai asa putea sa doarma ”neintors” jumatate de an si nu mai era pus la munci sau trimis la scoala, cum se obisnuia in perioada dictaturii comuniste. Inspirat, eul liric vrea sa devina un adevarat cartof, deoarece in gospodariile taranesti aceasta leguma este foarte apreciata si ingrijita si deoarece numai asa putea capata si el o oarecare importanta in lume, stiut fiind ca intreaga viata a taranului roman se invarte in jurul acestei legume pline de amidon.
Din poezie mai aflam (indirect) ca eul liric avea mai multi frati si nu prea faceau baie niciunul(”şi tot nespălat ca fraţii mei”) si, in plus, se pare ca erau supusi unor amenintari cu violenta fizica (”şi când să dea cu sapa-n noi”), daca nu chiar maltratari directe, ceea ce dovedeste ca in acele vremuri salbatice nu se auzise inca de drepturile copilului. Tatal cu cizme mari simbolizeaza disciplina si severitatea cu care era tratat copilul.
In concluzie, poezia are ca tema principala copilaria, tema ‘‘din off‘‘ taranul roman si ca motive somnul si cartoful.
Din diverse cauze, apropieri si comparatii s-ar putea face cu poeziile lui Eminescu ‘‘Mai am un singur dor‘‘ si ‘‘Dorinta‘‘, cu poezia ‘‘Plumb‘‘ de George Bacovia (“Dormea intors amorul meu de plumb”) si cu ‘‘Democratia naturii‘‘ de Mircea Dinescu (‘‘Cartoful / scoate şi el […] lui verde ‘‘).
Mie imi place.
Nu ca as vrea sa contrazic comentariul precedent, dar mie poezia imi vorbeste despre eternul conflictul dintre generatii. Ar putea sa fie de oriunde in lumea, dar ganditi-va la clanurile mafiote sau chiar la clanurile politice din Romania. Nu straluceste tot in lumea lor? Ba da. De aceea fiul, cu o inexplicabila constiinta a erorii tatalui, vrea sa renunte la marirea acelei lumi – sa fie mic. Accentul e important aici: sa fie SI mai mic, adica beizadeaua e deja
intr-un con de umbra pe care, presupunem, si l-a construit singur.
Are masina de la Taticu’, dar munceste ca sa aiba bani de benzina. Din „Cizmele mari ale tatalui”, care indica o influenta uriasa in ierarhia sociala si politica, si din impulsivitatea temperamentului („sa dea cu sapa-n noi”) putem intrezari cel putin un minister care sta la degetul mic al mainii potente, capabila sa utilizeaza opresiv sapa.
Dragoste paterna? Nicidecum. Doar grija pentru propria imagine si teama marelui om de a fi tradat chiar de progenitura sa – „sa dea cu sapa-n NOI”. Pe cat e de agresiv si de egoist tatal, pe atat de marinimos si deschis sacrificiului de sine e fiul, care e dispus sa isi abandoneze vocatia artistica pentru ca ‘fratii lui’ sa scape (vin acasa de bunavoie). Este evident ca beizadeaua s-a inhaitat cu un grup de artisti flower power, dedati exceselor de tot felul:
„nespalati”, „dulceata-n intuneric”, „cuib”,”ma trezesc tot nedormit”.
Dar totul n-a fost decat un vis, beizadeaua a crescut acum, a preluat afacerile tatalui de mult, poate chiar
si ministerul. Sa il salveze nostalgia dupa subteranele vagabondarii sale? Sa fim seriosi, e
totusi un „cartof”.
„cartof” – om de nimic, in argoul anilor ’80-’90
Dincolo de gluma, o poezie minunata!