spot_img

„Numitorul comun: Moartea”, expoziţie la Muzeul Ţăranului Român

Vineri, 21 octombrie 2011, de la ora 15.00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, la Sala Foaier, va avea loc vernisajul expoziţiei „Numitorul comun: Moartea”, realizată de Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (CICCR) şi Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj cu sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer, beneficiind şi de colaborarea Institutului pentru Liberă Iniţiativă şi a muzeelor de istorie din Turda şi Aiud.. Vernisajul va fi urmat de proiecţia filmului „Patru feluri de a muri”, un documentar în regia lui Nicolae Mărgineanu despre crimele fostului regim comunist. Expoziţia va fi deschisă pentru public în perioada 21 octombrie – 6 noiembrie 2011.

Expoziţia prezintă o serie de acţiuni de căutare şi deshumare a unor opozanţi ai regimului comunist, care au fost executaţi de Securitate, fără judecată, în perioada anilor 1948 – 1952. Aceste acţiuni au avut loc în urma cercetărilor de teren şi pe baza unor solicitări venite din partea rudelor şi urmaşilor celor ucişi, fiind desfăşurate în perioada anilor 2007 – 2010, la început de către specialişti, arheologi şi istorici, de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, care a fost înfiinţat din iniţiativa domnului Marius Oprea, în decembrie 2005, printr-o hotărâre a Guvernului Tăriceanu. Schimbările instituţionale intervenite în cadrul acestui institut, în februarie 2010, au făcut ca acest tip de investigaţii speciale să fie oprite iar personalul de specialitate implicat să fie îndepărtat din cadrul instituţiei. Aceşti oameni îşi continuă însă importanta activitate de cercetare, fără nici un sprijin din partea statului, în cadrul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, care a fost înfiinţat în aprilie 2010.

Cazurile prezentate în cadrul expoziţiei cuprind un număr de 22 persoane executate, toate prin împuşcare, 21 dintre acestea fiind descoperite şi apoi deshumate prin metode arheologice pe teritoriul localităţilor Hălmăsău, Nepos (jud. Bistriţa-Năsăud), Glodghileşti, Băieşti (jud. Hunedoara), Teregova (jud. Caraş-Severin), Răchiţele, Sântejude-Vale (jud. Cluj), Sălciua, Dealul Capsei (jud. Alba), Gâlgău (jud. Sălaj) şi mun. Satu Mare. Unul din cazurile prezentate abordează problematica unei persoane ucise în satul Muşca, com. Lupşa, jud. Alba, al cărui mormânt a fost căutat în mai multe rânduri, însă acesta nu a fost găsit. În locaţiile amintite, cei ucişi au fost îngropaţi fie în gropi individuale (Glodghileşti, Satu Mare, Băieşti, Sălciua, Dealul Capsei, Sântejude-Vale, Răchiţele, Gâlgău, Muşca), sau în gropi comune, cu două victime (Hălmăsău / Dealul Şasa-Poieni, Teregova, Sântejude-Vale), trei victime (Nepos), sau patru victime (Hălmăsău).

Expoziţia cuprinde obiecte descoperite asupra celor ucişi, fotografii de familie, fotografii provenite din arhiva fostei Securităţi sau făcute în timpul acţiunilor arheologice de deshumare, imagini video de la deshumări şi interviuri cu rude şi urmaşi sau cu anumite persoane care i-au cunoscut pe cei executaţi.

Expoziţia se adresează în primul rând tineretului, elevilor şi studenţilor, dar şi tuturor celor care au cunoscut sau nu în mod direct perioada comunistă, însă ştiu prea puţin sau deloc despre atrocităţile şi victimele directe ale Securităţii la începuturile regimului comunist în România.

Expoziţia „Numitorul comun: moartea” a fost prezentată până în prezent în următoarele locuri din ţară şi străinătate: Cluj-Napoca (Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei): 21 oct. – 8 nov. 2009; Bucureşti (Muzeul Naţional al Ţăranului Român): 11 – 29 nov. 2009; Alexandria (Muzeul Judeţean Teleorman): 14 – 29 ian. 2010; Giurgiu (Muzeul Judeţean Teohari Antonescu): 2 – 16 febr. 2010; Praga / Cehia (Universitatea Carolina): 22 febr. – 5 mart. 2010; Alba Iulia (Muzeul Naţional al Unirii): 21 apr. – 4 mai 2010; Braşov (Muzeul Judeţean de Istorie): 14 – 31 mai 2010; Sighetu Marmaţiei (Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj – Extensiunea Universitară Sighet): 10 iunie – 12 iulie 2010; Aiud (Penitenciarul din localitate): 02 – 07 august 2010; Aiud (Muzeul de Istorie şi Ştiinţele Naturii): 15 oct. – 12 nov. 2010; Oradea (Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai ): 19 ian. – 11 febr. 2011; Timişoara (Biblioteca Centrală Universitară Eugen Todoran): 11 – 31 martie 2011; Deva (Casa de Cultură Drăgan Muntean): 27 mai – 12 iunie 2011.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508