Marţi, 25 octombrie 2011, de la ora 17.00, la Librăria Book Corner din Cluj (strada Eroilor nr. 15), va avea loc lansarea volumului „Decalogul unei blonde” de Eugen Dumitru, apărut la Editura Tracus Arte. Prezintă Florin Piersic, Cornel Udrea şi Dorel Vişan.
„Care scriitor şi-ar mai bate capul să inventeze, azi, o eroinăde felul Annei Karenina, pe care Lev Tolstoi, titanul fustangiu, visătorul rural, mândria literaturii ruse, o ucide cu sânge rece, fără scrupule, într-o nenorocită de gară siberiană.
De ce să recurgi la şabloane, stârnind derizoriul, câtă vreme prin realitatea imediată, foiesc personaje dispuse să asigure producţia literară a confraţilor mei pentru următoarele două decenii, să zicem… Doar să întindă mâna şi să le culeagă, apoi să le aştearnă pe hârtie, nimic mai mult!
Majoritatea întâmplărilor prin care trec personajele acestei cărţi au fost descoperite în jurnalul Evei Cernat, o blondă năprasnică, având forme de statuie antică şi suflet larg, cât stepa calmucă. Vânător şi pradă în acelaşi timp, Eva este – veţi vedea – sosia Annei Karenina, într-un alt timp, desigur, mult mai aproape de Apocalipsă…” – Eugen Dumitru