Sâmbătă, 15 octombrie, şi duminică, 16 octombrie 2011, între orele 10.00 şi 17.00, în cadrul Complexului Naţional Muzeal „Astra” din Sibiu are loc a XIII-a ediţie a Târgului de produse tradiţionale şi ecologice.
Târgul de Produse Tradiţionale şi Ecologice este organizat de către Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Sibiu, Asociaţia producătorilor de produse tradiţionale şi ecologice Mărginimea Sibiului, Fundaţia ADEPT Transilvania şi Complexul Naţional Muzeal ASTRA, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu.
„Produsele tradiţionale expuse spre vânzare şi degustare, testate de-a lungul numeroaselor ediţii ale târgului, vor fi: plăcintele de casă umplute cu fructe sau cu brânză de vaci, turta dulce, bomboanele de zahăr ars, prăjiturile săseşti (hencleşul, coşuleţele cu nucă), produsele apicole, pâinea coaptă pe vatră, cozonacii, brânza telemea de Mărginimea Sibiului, brânza de burduf, untul, caşul, produsele din lapte de capră, preparatele din carne, condimentele, ceaiurile, siropurile, dulceţurile (de trandafiri, căpşuni, nuci verzi, fructe de pădure, etc. ), şi multe altele. Scopul organizării acestor târguri este promovarea fermierilor şi a producătorilor de specialităţi tradiţionale de calitate cât şi prezentarea produselor atestate tradiţional de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.” (Muzeograf Mihaela Gherghel)
Tot în cadrul târgului, sâmbătă, 15 octombrie 2011, de la ora 16.00, ansamblul „Brâuleţul”, din comuna Bărbăteşti, judeţul Vâlcea, va susţine un program artistic, ce se desfăşoară în cadrul proiectului “Promovarea potenţialului turistic al judeţului Vâlcea”.