Vineri, 7 octombrie 2011, de la ora 19.00, la Atelier 030202 (Sala Nouă Teatrul de Comedie, strada Sfânta Vineri nr. 11, Bucureşti), va avea loc vernisajul expoziţiei „Seduced and abandoned” – jAN Eugen. Coordonator Atelier 030202. Mihai Zgondoiu. Curator expoziţie: Olivia Niţiş. AgenţiadeCarte.ro este partenerul media al acestui eveniment.
„Relocarea propusă de jAN Eugen are de-a face cu identitatea şi politica de locuire. Orice formă de civilizaţie îşi dă măsura nivelului său prin relaţia cu spaţiul locuit şi locuibil, iar o naţiune poate fi identificată prin formulele arhitecturale dictate de contextul socio-politic. În România comunistă regimul politic a mizat pe o uniformizare arhitecturală, distrugând, sau, în cel mai bun caz ascunzând prezenţele acelor clădiri boiereşti gândite de arhitecţi şcoliţi la Viena, Paris sau Berlin, şi construite înainte de 1947, propunând construcţii masive de beton cu un confort meschin care să înghită milioanele de cetăţeni, priviţişi ei prin aceeaşi lupă a uniformizării egalitariste. Industrializarea de masă a adus cu sine şi construirea unor numeroase clădiri industriale în direcţia creării locurilor de muncă pentru întregul sector de populaţie urbană şi rurală. Odată cu căderea Cortinei de Fier, Europa de Est şi implicit România intră într-un alert proces de construcţie (şi mai puţin de reconstrucţie) sub imperiul occidentalizării şi al globalizării, accentuând principiile consumului de masă. Cele mai multe clădiri ridicate după 1989 în România sunt clădiri de birouri sau mall-uri, iar aceste investiţii au mers în paralel cu un abandon extrem de ridicat al spaţiilor industriale, care au funcţionat în timpul regimului ceauşist. Situaţia extrem de gravă a acestor spaţii abandonate nu poate fi rezolvată într-un sistem politic şi economic bazat pe corupţie şi consum, pe profit fără sau cu minimă investiţie, fără conceperea unor proiecte viabile care să poată reintegra aceste spaţii într-un circuit firesc al locuirii.
Proiectul lui jAN Eugen ridică o problemă esenţială, aceea a folosirii maxime a unui spaţiu urmată de ignoranţa şi abandonul său, pe fondul intereselor economice. Totodată, acest proiect ridică şi problema asumării trecutului istoric şi semnalarea necesităţii unei reforme la nivelul politicilor de locuire. Acestea sunt în mod firesc legate de politicile sociale, economice şi culturale, implicând aspecte ce ţin de calitatea vieţii, şomaj, degradarea mediului, valorificarea şi conservarea patrimoniului, dezvoltare urbană, eficienţă turistică şamd. Clădirea Fast Eco, fosta IAUC (Institutul de Aparatură şi Utilaje pentru Cercetare) a fost dată în folosinţă în 1979, fiind considerată “o spactaculoasă realizare arhitectonică”. După 1989 a devenit proprietate privată, spaţiile fiind date spre închiriere, fără reparaţii şi profitându-se la maximum prin casarea aparaturii si utilajelor interne. În prezent, clădirea este părăsită într-un procent de 60%. Istoriei acestui loc i se mai pot adăuga atâtea altele, pentru că acest areal autohton este împânzit de clădiri gârbove, ştirbe, erodate de timp, care au fost cândva ca nişte tinere seducătoare, dar seduse în acelaşi timp, şi evident, abandonate, în cel mai clasic stil patriarhal” (Olivia Niţiş)
