Pe adresa redacţiei AgenţiadeCarte.ro am primit un text semnat de scriitorul Dan Dănilă despre corupţia în cultura românească şi despre reacţia preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, la apariţia acestui subiect în presă. Redăm mai jos textul scris de Dan Dănilă.
Pornind de la articolul „Corupţie în cultură”, publicat de Tudor Octavian în „Jurnalul naţional”, Nicolae Manolescu se simte obligat să scrie un editorial în „România literară”, un fel de replică, de parcă se simte personal şi direct vizat, deşi nu este ministrul culturii, iar cultura română nu se reduce la literatură, iar literatura nu se reduce la Uniunea Scriitorilor; şi o face cu o ingenuitate care nu-i este caracteristică, de parcă nu ar cunoaşte problemele, de parcă nu ar trăi în România (nu cred că funcţia pariziană l-a îndepărtat complet de realitatea românească şi, mai ales, dâmboviţeană, care dă tonul în toate, după cum se ştie).
Tudor Octavian vorbeşte în articolul său despre oportunişti, farisei, neaveniţi, veleitari, oameni de cultură cu statut de sfinţi, deci intangibili, despre dictatorii culturii etc.
Domnul Manolescu este stupefiat şi consideră că nici un epitet, adjectiv sau metaforă din cele înşirate mai sus nu sunt justificate în vreun fel. Un argument al domnului Manolescu ar fi sumele mici care se vehiculează în cultură şi care nu ar trebui să tenteze pe nimeni; cât de naiv trebuie să fii ca să crezi că românul pus pe căpătuială şi pe sforării umblă doar după sume uriaşe şi nu îl interesează (mai) mica ciupeală; şi, mai ales, cât de greu este să te informezi care sunt de fapt sumele alocate la noi culturii, mici poate în comparaţie cu alte ministere şi ţări, dar interesante pentru cei flămânzi de premii, funcţii sau alte beneficii colaterale.
Poate domnul Manolescu nu ştie cum se acordă premiile literare şi bursele la noi, cum se fac şi se desfac juriile, comitetele şi comisiile? Poate dânsul să nege cu argumente existenţa unor găşti, cercuri, cupluri autor-critic, reviste literare care au liste albe şi negre sau alte asemenea şmecherii levantino-balcanice? Cum rămâne cu drepturile de autor şi cu onorariile, cu sutele de reviste literare de la noi care s-au obişnuit să nu plătească decât anumitor autori, ceilalţi trebuind să se milogească pentru un număr în care au publicat o pagină? Aici nu e vorba tot de bani? Oare corupţia generală din România şi-a permis să lase o zonă neatinsă, o oază ideală care se numeşte cultură? Să fim serioşi. Afirmaţiile generale ale dânsului au de fapt aceeaşi valoare probatorie cu cele ale domnului Tudor Octavian; marea diferenţa este că acesta din urmă este unul dintre foarte mulţii care trag un semnal de alarmă, în timp ce domnul Manolescu nu prea are aliaţi, cel puţin la capitolul luărilor de poziţie în presă. Ceilalţi tac, fiindcă uneori tăcerea e de aur.
Un alt argument împotriva afirmaţiilor lui Tudor Octavian ar fi criza generală, care nu cruţă nici cultura; nu văd aici legătura cu corupţia, decât, poate, că sărăcia poate duce mai rapid la corupţie decât orice altceva, iar banii culturii, fiind deci „banii statului”, tentează pe fiecare, după posibilităţi şi necesităţi. Iar cei care au funcţii de răspundere în cultură ar fi de compătimit, apar rar la televizor şi au prea puţini prieteni…
Cred că numărul de prieteni depinde în primul rând de caracter şi fire, doar apoi de funcţii… desigur, funcţiile înalte pot aduce falşi amici… dar când şi prietenii din tinereţe te uită, e desigur neplăcut…
Cred că domnul Manolescu ar fi făcut mai bine să tacă, respectiv să nu scrie acest articol; faptul că nu s-a putut abţine arată clar că se simte cu musca pe căciulă şi ştie ceva care îl apasă destul de tare. Aproape un semn bun, dacă o luăm altfel…
Dan Dănilă, Germania
Stimate Domnule Dânilă, Să nu vă mire acest lucru, Domnul Manolescu a făcut parte din conducerea Alianței Civice din București, organizație civică apartinică. După aceasta împreună cu Băcanu, Stelian Tănase, S.R.Stănescu și alții au distrus Alianța, constituindu-se într-un partid politic cu care l-au uns pe protejatul lor și vice/versa Emil Constantinescu Președintele României.
Așa s-au ajuns aceștia unii, dacă nu toți îmbogțindu-se peste măsură.
Mica ciupelă, corupție sesizată de Tudor Octavian, vine să confirme proasta, regretabila calitate a intelectualilor care au fost propulsații în funcții de răspundere.
Sigur că se simte cu musca pe căciulă și este răspuzător direct pentru totul.
Mica ciupeală, după Manolescu, nu trebuie condamnată, ci numai actele de corupție mari unde se mizează pe sume mari.
Sunt numai două alternative posibile: 1). nu ştie ce se întâmplă la USR, şi atunci e grav; 2). se preface că nu ştie, şi atunci e foarte grav!