La Editura Tracus Arte, în colecţia “Poezie”, a apărut volumul “Cartea lumilor dispărute” de Ruxandra Anton, cu o copertă realizată de Tudor Jebeleanu.
„Fericiţi poeţii care izbutesc să fie ei înşişi, fără a se lăsa nicio clipă seduşi de vreo retorică, veche sau la modă, ce nu-i reprezintă! Fericiţi poeţii care nu contrafac nimic pentru a clipi complice spre cititor, cerşindu-i un zîmbet. Nespus de fericiţi poeţii care ştiu să tacă atunci cînd nu au nimic de zis şi să rupă la timp firul sau chiar gîtul poemului cînd el şi-a epuizat forţa. Încă mai fericiţi poeţii care au puterea să fie altfel de la un text la altul şi să rămînă totuşi ei înşişi, măsurîndu-şi succesul prin identificarea cu poezia, nu cu strălucirea poleită a sintagmelor. Fericită, aşadar, este – şi fie să rămînă – Ruxandra Anton, vechea mea prietenă. Ea are toate aceste însuşiri şi pe deasupra pe aceea de a scrie rar şi bine, bucurîndu-ne cu adevărul şi firescul poeziei sale.” (Horia Gârbea)
“Am deschis pur şi simplu la prefaţă şi am rămas absolut surprins de claritatea gândului, de cât de frumos spune ea lucrurile. Apoi am citit alte cinci poeme absolut la întâmplare şi am rămas surprins. Noi de ce nu ştim? De ce nu este ea în prima linie a poeziei din România? Haideţi să verificăm: ,,la căminul cultural era biblioteca/ o cămăruţă întunecoasă în spatele scenei ticsită de cărţi/ cu un bibliotecar bătrân care nu semăna cu bătrânii din sat/ hainele lui aveau alt miros altă croială şi mâinile lui erau transparente/ iar când vorbea parcă citea/ cărţile au un destin al lor/ de unele cărţi dictatorul se teme/ spunea el privindu-mă în ochi insistent/ privirea lui mă făcea să mă simt mai mare/ capul îmi ieşea prin acoperiş şi parcă vedeam marginile lumii/ când era singur îmi arăta câte o asemenea carte/ dar nu mi-o dădea niciodată acasă/ îmi citea câte un pasaj/ subliniat de el cu creion chimic/ din care nu înţelegeam mare lucru/ dar mă înstrăina de acele locuri atât de cunoscute’’. Asta-i poezie! Eu cred că poezia nu trebuie să complice lumea, ci să o simplifice şi să-ţi redea starea aceea emoţională.” (Ion Mureşan)