Lumea profană este oglindirea Templului Luminii. Această oglindire, în cea mai pură cheie romantică, este mediată şi reflectată de vis. Elsa von Brabant îşi visează sortitul, pe cavalerul Sfântului Graal, Lohengrin, care se întoarce în vis pentru a se întrupa în piramida Luminii. Citirea şi interpretarea operei lui Wagner, la Opera Română din Bucureşti, în Anno Domini 2011, la deschiderea stagiunii, în cadrul Festivalului „George Enescu”, a devenit un act superior estetic şi spiritual de recuperare a unui nou romantism. Razele şi însemnele iniţiatice ale scenografiei operei „Lohengrin” au intrat în rezonanţă cu reveriile şi tensiunile simfonice susţinute de orchestra condusă exemplar de Cristian Mandeal.
Personajele dramei, mai cu seamă cele negative, alături de impresionantul cor condus de Stelian Olariu, au dat forţă construcţiei artistice, muzicale şi vizuale a operei „Lohengrin”, operă ce va deveni, cu siguranţă, una dintre marile realizări ale direcţiei lui Cătălin Ionescu Arbore, directorul Operei Române fiind, cu multă inspiraţie, coordonatorul artistic şi lighting desingerul spectacolului. Într-o montare fără cusur, m-au impresionat Petra Lang, cea care a interpretat magistral „sufletul negru” al Ortudrei, Johann Botha – un autentic Lohengrin, Valentin Vasiliu – un Friedrich von Telramund nuanţat şi organic, Emily Magee – o Elsa von Braban în datele ei ingenue, Horia Sandu – o voce extraordinară a Regelui Heinrich der Vogler şi Vasile Chişu – mesagerul ferm al Regelui.
Am remarcat scenografia de piramidă multifuncţională a Adrianei Urmuzescu, care se „desface” în catedrală creştină (memorabilă vizual scena alaiului nunţii Elsei!) ori altar al intimităţii, cu o oglindă iniţiatică ce devine fundal şi reflectare a dramei dintre Elsa şi Lohengrin. De altfel, sub semnul acestei oglinzi şi a sabiei ritualice, se petrecere ieşirea lui Lohengrin din scena lumii profane.
„Lohengrin” e un spectacol mare, care îţi poate oferi sentimentul că, pentru patru ore şi jumătate, trăieşti într-o lume a dezlănţuirilor mitice şi ale abisurilor sufletului.
Dan Mircea CIPARIU
