La Editura Dacia XXI a apărut volumul „Întâmplări mari şi mici pentru nepoţi şi bunici” de Aquilina Birăescu, care face parte din colecţia „Cărţile copilăriei”.
Aquilina Birăescu (30 iunie 1948, Cerneteaz, judeţul Timiş) este o prozatoare. După absolvirea (în 1973) a Facultăţii de Filologie, secţia română-franceză, a Universităţii din Timişoara, lucrează ca bibliograf la Biblioteca Judeţeană Timiş. A fost soţia scriitorului Traian Liviu Birăescu. A mai semnat Ara Muşat. A debutat cu versuri în „Orizont” (1970), iar ca prozatoare în volumul colectiv „Drumul cel mare” (1985).
„Pariu cu viitorul” (1989) este un volum de proză scurtă, populat cu personaje dilematice, de obicei intelectuali şi bătrâni, care trăiesc drame mai grave sau mai mărunte, provocate de nevoia adaptării la o nouă viaţă (de pildă, a ruralilor la urbanitate) şi plasate, de cele mai multe ori, la nivelul conştiinţei lor. De aici, recurgerea frecventă la analiza psihologică şi mai ales la tehnica introspecţiei ca mod de definire a unor individualităţi. Perspectiva adoptată este cea realistă, nu fără pulsiuni poematice şi suavităţi discrete. Literatura pentru copii scrisă de Birăescu este ingenioasă, atractivă, relevând imaginaţie şi adecvare la destinatar.
Opera
• „Pariu cu viitorul”, Timişoara, 1989;
• „Întâmplări mari şi mici pentru nepoţi şi bunici”, Timişoara, 1996;
• „Scriitori şi lingvişti timişoreni” (1945-1999). Dicţionar bibliografic (în colaborare cu Diana Zărie), Timişoara, 2000.
Imi plac foarte mult poeziile, la fel si fetitei mele. sunt haioase si duioase. succes pe mai departe autoarei!