Sâmbătă, 3 septembrie 2011, de la ora 19.00, Opera Naţională Bucureşti va prezenta, în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional „George Enescu”, premiera operei „Lohengrin”, creaţie semnată de Richard Wagner. În cadrul celor două reprezentaţii desfăşurate în timpul Festivalului – 3 şi 6 septembrie 2011 – personajele vor prinde viaţă graţie unei distribuţii extraordinare ce va cuprinde atât artişti şi colaboratori ai ONB, cât şi invitaţi din străinătate: Lohengrin: Johan Botha, Elsa von Brabant: Emily Magee, Friedrich von Telramund: Valentin Vasiliu, Ortrud: Petra Lang, Heinrich der Vogler: Horia Sandu / Marius Boloş, Der Heerrufer des Königs: Vasile Chişiu.
Premiera mondială a operei „Lohengrin” a avut loc la Grossherzogliches Hof Theater din Weimar la 28 august 1850. Povestea lui Lohengrin, supranumit şi „Cavalerul cu lebădă”, este inspirată de mai multe legende care au circulat în mitologia mai multor popoare, numele eroului fiind legat de mitul Sfântului Graal şi al Cavalerilor Mesei Rotunde. Firul narativ se desfăşoară la Antwerp (actuala Belgie), în prima jumătate a secolului al X-lea, când Elsa este acuzată pe nedrept de uciderea fratelui său, iar în apărarea ei soseşte cavalerul Lohengrin, între cei doi ţesându-se o frumoasă poveste de dragoste.
Montarea operei „Lohengrin”, una dintre creaţiile ce solicită cel mai mult colectivul unui teatru liric şi impune un înalt standard de calitate artistică, reprezintă o sărbătoare în sine pentru orice operă din lume. Regia noii producţii a ONB îi aparţine lui Ştefan Neagrău, scenografia Adrianei Urmuzescu, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Cristian Mandeal. Corul este pregătit de Stelian Olariu. Ileana Niculescu a conceput mişcarea scenică a producţiei. Montarea este coordonată artistic de Cătălin Arbore, care semnează şi conceptul de lumini al spectacolului.