Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, cere anchetă penală şi sancţiuni exemplare pentru cei care, săptămâna trecută, au provocat daune la Sarmizegetusa Regia. Miercuri, 6 iulie 2011, un utilaj care executa lucrări pentru amenajarea unei parcări în zonă a lovit zidul de vest al cetăţii, provocând daune majore monumentului.
„Este inadmisibil ca aşa ceva să se întâmple! Voi insista ca organele de anchetă şi justiţia să îşi îndeplinească atribuţiile cât mai rapid, pentru că e nevoie de o atitudine exemplară. Nu putem permite ca asemenea situaţii să se repete!”, a declarat Kelemen Hunor.
DJCPN Hunedoara s-a sesizat şi a informat imediat Ministerul, care a trimis la faţa locului o echipă a Comisiei Naţionale de Arheologie. Ca urmare a inspecţiei desfăşurate joi, 7 iulie 2011, lucrările au fost oprite. Luni, 11 iulie 2011, pe baza Ordinului 215, emis de Prefectul judeţului Hunedoara, s-a efectuat un control la care au participat reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Hunedoara, ai Instituţiei Prefectului, ai Inspectoratului Judeţean în Construcţii, ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi ai Administraţiei Parcului Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina. Controlul a constatat că lucrările din zona Porţii de Vest a Cetăţii Sarmizegetusa Regia s-au efectuat fără avizul MCPN sau al DJCPN. S-a dispus oprirea lucrărilor până la încheierea verificărilor şi luarea unei decizii conform legii.
Marţi, 12 iulie 2011, a avut loc şedinţa plenară a Comisiei Naţionale de Arheologie în care s-a discutat situaţia creată la Sarmizegetusa Regia. Comisia a cerut Ministerului să întreprindă demersurile necesare pentru continuarea anchetei şi să depună plângere penală împotriva vinovaților. Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei sunt singurul sit arheologic din România aflat pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO din 1999, iar valoarea lor istorică, arheologică şi simbolică este inestimabilă.