De curând, în Galeria Sala Terrena de la Stift Klosterneuburg/ Austria, s-a deschis, în colaborare cu Fundaţia Interart Triade şi sub egida Ambasadei Române în Austria, expoziţia „Peter Jecza. Das religiöse Werk/ Sculptura religioasă”. Cuvântul de deschidere i-a aparţinut dr. Peter Schubert, curatorul acestei expoziţii. Au vorbit despre opera lui Peter Jecza istoricul de artă Ana-Maria Altmann, curator la Muzeul Albertina, Lorena Feruţă, Ambasada Română la Viena, E.S. Bernhard Backovsky, Prelatul abaţiei.
Spaţiul în care este organizată expoziţia este încărcat de istoria celor aproape 900 de ani de existenţă. Originile abaţiei Klosterneuburg coboară până în anul 1114, când Leopold III a îndeplinit jurământul de înfiinţare a mănăstirii (astfel cum se povesteşte în Legenda Veil). Întemeiată în spiritul canonic al Sfântului Augustin, abaţia a devenit, secole de-a rândul, un important centru religios, de cultură şi de educaţie. De la începuturile sale, abaţia a fost strâns legată de artă. Astăzi, Stift Klosterneuburg a devenit una dintre cele mai importante platforme de prezentare ale artei contemporane în Austria. În cadrul programului „STIFTetKUNST”, 3-4 mari expoziţii sunt găzduite, anual, în spaţiile generoase de la Stift Klosterneuburg.
Sculptorul Peter Jecza, prezent anul trecut cu o expoziţie în aer liber, organizată de către Institutul Cultural Român din Viena în grădinile de trandafiri ale abaţiei, a revenit la Klosterneuburg cu o parte a lucrărilor sale religioase. Sunt expuse aici, alături de Drumul crucii, lucrări ce poartă amprenta spiritului religios al artistului.
Expoziţia va rămâne deschisă până în data de 9 septembrie 2011.
Orarul de vizitare: zilnic, între orele 9.00 şi 18.00