spot_img

Putem paria cu adevărat pe intelectuali?

Înainte ca Traian Băsescu să spună precum Mama Omida că viitorul preşedinte al României va fi un intelectual, cititorii AgenţiadeCarte.ro au propus, la invitaţia redacţiei noastre, numele unor intelectuali influenţi în Cetate. Mulţi dintre ei, chiar intelectualii lui Băsescu, semn că, până la urmă, aceştia vor rămâne în memoria publicului nu pentru declaraţiilor lor pro-Băsescu, ci pentru opera lor culturală şi artistică. Dincolo de subiectivismul propunerilor pentru „Cei mai influenţi creatori din cultura română” (un joc cultural fără încrâncenări!), rămâne, aşa cum a remarcat Liviu Antonesei pe blogul lui, faptul că, pentru prima oară, se vorbeşte „despre creatorii din toate breslele şi despre eventuala lor influenţă în spaţiul comunitar”. În condiţiile în care BAC-ul din acest an a fost dezastruos la capitolul promovabilitate, discuţia despre rolul intelectualilor în crizele prin care trece România, de la cele politice şi economice, la cele educaţionale, spirituale şi morale, va fi din ce în ce mai la ordinea zilei. Cultura, educaţia şi intelectualii vor fi importante monede de schimb între cei de la Putere şi cei din Opoziţie. Miza cea mare va fi, până la urmă, schimbarea paradigmei Băsescu, cea a preşedintelui jucător care a dus principiul maximei incompetenţe pe axa Cotroceni-Palatul Victoriei-Modrogan. O schimbare pe care tot mai mulţi o văd asociată educaţiei, culturii, moralei şi a spiritului!

Este clar că guvernarea Băsescu a operat fără criterii, fără minime principii de valorizare, fără transparenţă. O guvernare pusă pe căpătuială care a transformat România într-o ţară a triburilor şi a talibanilor politici. O ţară care a ajuns la fundul sacului în toate domeniile ei vitale: finanţe, protecţie socială, educaţie, sănătate, cultură. Modelul acestei guvernări pare să îşi epuizeze resursele de demagogie, fraudă electorală, discurs agresiv şi manipulare. Faptul că însuşi Traian Băsescu propune acum un anti-model Băsescu, adică un preşedinte intelectual, arată, cu asupra de măsură, fundătura politică şi morală creată şi dusă până la capăt de preşedintele jucător.

Nu vreau să intru în polemica legată de intelectualii lui Băsescu, câţiva dintre ei văzuţi ca viitori preşedinţi. Ar însemna să pun umărul la manipularea pusă la cale în laboratoarelor secrete de la Cotroceni, care ar exulta de fericire că omul lor, intelectualul, este sub luminile reflectoarelor.

Cred că trebuie purtată o discuţie serioasă despre influenţa intelectualului în spaţiul nostru public dominat de consumism şi tabloidizare. Să analizăm mai profund păcatele de sistem care generează toate dictaturile prezentului în România. Şi să vedem, în cele din urmă, dacă putem paria cu adevărat pe intelectuali?

Dan Mircea CIPARIU

Articole recomandate

6 COMENTARII

  1. Un articol excelent! Din pacate, nu putini intelectuali cu reale calitati, sustin neconditionat puterea si pe presedintele Basescu , in pofida tuturor nerealizarilor, gafelor si a masurilor lor antinationale.
    Am gasit pe net o poezie scrisa de un oarecare C.P. Trache (in mod cert, un pseudonim), poezie ce am preluat-o si pe blogul meu:
    http://www.neacostache.com/2011/07/02/nu-ii-iertati/
    O seara frumoasa!

  2. Clasa politica e doar un subprodus al intelectualitatii, care nici n-ar avea mare indreptatire sa o critice. Cu unele exceptii fara greutate, toti politicienii au diplome luate pe merit sau pe bani de la universitati importante.
    Apoi, politicienii sunt meniti doar sa puna in practica idei ale altora. Unde sunt marile proiecte sociale pe care sa le aplice ei, viziunile reformiste? Si-au facut intelectualii datoria de a educa omul de rand, de a impune o intelegere morala a trecutului?
    Cine a uratit orasele noastre daca nu intelectualii numiti arhitecti? Si exemple similare se gasesc in toate domeniile imaginabile. Comparam perioada de glorie de la 1821 la 1944, cat Romania a avut elite luminate, cinstite si iubitoare de tara, cu 1964-2011 si conchidem:
    Esecul acestei tari e acela al unei intelectualitati formate din impostorii care le-au luat locul celor exterminati de comunisti: fara criterii morale, rupti de mersul lumii, promovandu-se unii pe altii si cu dispret pentru tara care i-a hranit inca prea bine pentru ce i-au dat in schimb.

  3. Dragă Cip, intelectualii nu sînt decît nişte oameni obişnuiţi, dar care au abilitatea de a-şi susţine strălucit şi convingător ideile (unoeri aberante) cu mai mult sau mai puţin succes. În rest, greşesc, urăsc, sînt nedrepţi, criminali, parveniţi, dar şi entuziaşti, visători, îndrăgostiţi ca orice amărît din cel mai îndepărtat cătun.

  4. « Cum a spus Ciu-En-lai când a fost întrebat ce părere are despre Revoluţia Franceză de la 1789;

    „E prea devreme pentru a trage o concluzie.” »

    din
    Manifestul Partidului Comunist, Marx-Engels, Ed. a II-a, Ed. Nemira 2006, pag.162, jos.

    deci? 🙂

  5. Eu, cand aud vorbindu-se despre intelectuali in politica, ba chiar la presedintie, imi vine sa pun mana pe revolver, vorba lu ala.

  6. În loc de comentariu, o poezie din cartea mea recent apărută (ATLANTIDA EXISTĂ, Limes)

    Hai pa

    Duelul întrebărilor viclene se apropie
    de sfârşit, politeţea cucereşte cuvintele.
    Bătaia din parlament e demult uitată de
    partizanii pumnalului scurt, de burtoşii
    cu conturi secrete. Bravo băieţi, legile
    vi le-aţi făcut singuri, partidul vă va fi
    recunoscător până la capăt. Bancul nou
    umblă ca pârjolul între bufet şi mobilul
    cu numere de procurori. Ce dai să te fac
    mare, ce vrei pentru un mărunt serviciu.
    Nu ne complicăm, e mai sigur să taci la
    provocări, să te prefaci că dormi. Hai că
    s-a furat cam mult, valea băieţi, avem
    ceva de rezolvat. Din interese interne
    am înjurat uneori constituţia cea firavă
    a celorlalţi, nu eu le-am făcut-o. Vorbim
    în pauză, acum mă caută băiatul, nu mă
    uita cu ce am vorbit, chestia s-a copt. Te
    servesc cu plăcere, poporul aşteaptă alt
    fel de cuvinte, de fapt nu mai zic nimic.
    Hai că eşti mare, îţi prezint omul meu de
    încredere, te poţi baza pe mine. Hai pa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508