Luni 4 iulie 2011, de la ora 19.00, la Fundaţia Raţiu / Centrul Cultural Românesc (Manchester Square, 18 Fitzhardinge Street, London) are loc un eveniment organizat de Fundația Rațiu din Marea Britanie, în cadrul seriei de prezentări și conferințe Culture Power. « Love tradition » este o expoziţie cu vânzare de mobilier de artă.
Îmbinarea tradiţiei cu modernitatea este o preocupare constantă pentru mulţi artişti şi designeri. Designerul de mobilă şi pictoriţa Simona Stoicescu, fondator al Black Bird Creators, împreună cu Oana Gyarmath, sculptor şi designer – autoarea colecţiei expuse – se inspiră din motive tradiţionale româneşti şi aduc la viaţă o serie de obiecte funcţionale de artă, serie care include şi piese vechi, autentice, de costum tradiţional românesc.
În seara zilei de 4 iulie, prezentarea exponatelor va fi făcută de Simona Stoicescu. Ea va fi acompaniată, pe parcursul întâlnirii, de romancierul, istoricul şi curatorul Dr. Mike Phillips, gazda seriei de întâlniri Culture Power. Dr Phillips este consultant pentru diverse organizaţii culturale europene și a fost distins cu Ordinul Imperiului Britanic (OBE).
Colecţia LOVE TRADITION este inspirată – şi, în acelaşi timp, dedicată – memoriei Reginei Maria a României. Strănepoată a Reginei Victoria, căsătorită cu Regele Ferdinand al României, Maria şi-a dovedit dragostea pentru ţara ei adoptivă îmbrăţişând şi asimilând tradiţiile poporului român; contribuţia şi entuziasmul ei în promovarea artelor şi a patrimoniului sunt impresionante şi greu de egalat.
Creaţiile artistice ale Black Bird Creators combină elemente arhaice şi contemporane, într-o căutare ce dorește să evidenţieze originile artei expuse şi, în același timp, într-un efort de a promova tradiţia şi modernitatea artistică românească.
Obiectele expuse la sediul Fundaţiei Raţiu vor fi de vânzare, parte dintre încasări urmând să fie susțină activitatea Fundaţiei Raţiu în domeniul restaurării patrimoniului din România.
Obiectele expuse sunt niste piese foarte valoroase.