Vineri, 24 iunie 2011, de la ora 17.00, la Institutul Francez, sala Elvira Popescu (Bulevardul Dacia nr. 77, Bucureşti) va avea loc proiecţia filmului „Apocalipsa după Cioran” de Gabriel Liiceanu şi Sorin Ilieşiu. Evenimentul se încadrează în Noaptea Institutelor Culturale. De asemenea, de curând, la Editura Humanitas a apărut şi volumul „Itinerariile unei vieţi: E.M. Cioran – Apocalipsa după Cioran” (ultimul interviu filmat) de Gabriel Liiceanu.
„Luciditatea, suprema sursă a suferinţei, este totodată teritoriul dintotdeauna al fanfaronadei sceptice. Cioran suferă că este lucid, că nu e insectă, plantă sau piatră, dar totodată e mândru că e cel mai lucid ins din univers. Iar gândul acesta despre sine, care apare din prima lui carte, îl însoţeşte toată viaţa. Luciditatea e blazonul lui de nobleţe, terenul sigur de pe care poate fi azvârlit lumii întregi défi-ul lui. Şi atunci – moartea lui? Cazul lui Cioran atins de Alzheimer nu este cazul oricăruia dintre noi pe care viaţa, în imprevizibilul ei, îl împinge în teritoriul uneia sau alteia dintre maladii. Dacă Cineva, îţi spui, i-a urmărit discursul şi s-a hotărât să-i răspundă în felul limpede-întortocheat în care se răspunde la acel nivel? Dacă Cineva, jucându-se, i-a hărăzit un sfârşit pe măsura gândului lui, unul care să fie totodată mântuire şi pedeapsă? Şi cum ar fi arătat acest sfârşit, deopotrivă ironic, crud şi pedepsitor, care nu e lesne de imaginat de către minţile noastre? Pesemne că, rostit de un oracol, el ar fi sunat astfel: «Ai să suferi de ceea ce ţi-ai dorit mai mult şi ai să regreţi lucrul din cauza căruia ai suferit cel mai tare.» În traducere liberă: «Ai să suferi de in-conştienţa insectei, a plantei şi a pietrei şi ai să-ţi regreţi conştiinţa».
L-am păstrat în memorie cu acel râs care-i lumina faţa, un râs care dădea tonul şi care te îndemna să te contaminezi de bucuria lui, oarecum pe propria lui răspundere. În momentele acelea era sigur fericit pentru că, râzând, redescoperea copilăria ca pe o garanţie a paradisului şi ca depăşire, à rebours, a căderii noastre.“ (Gabriel Liiceanu, despre Emil Cioral)
Gabriel Liiceanu: Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984).
