În 2010, Adrian Suciu a publicat volumul de poezie “Viaţa fără urmări”, Editura Brumar, cu o prefaţă semnată de Daniel Cristea-Enache. Volumul a fost premiat în luna iunie 2011, cu premiul „Cercul literar de la Sibiu”, oferit de USR- Filiala Sibiu. Dan Mircea Cipariu a dialogat cu Adrian Suciu despre acest volum şi despre avantajele pe care le aduc premiile literare. Un interviu în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro
Cum comentezi premierea volumului „Viaţa fără urmări”?
Evident, în înţelepciunea lui, juriul a luat cea mai bună decizie cu putinţă! E un premiu pe care cartea îl merita şi pentru care mulţumesc familiei, care-mi suportă (cu greu) toanele auctoriale. În 2009, am primit un premiu al Uniunii Scriitorilor pentru proză, am bifat acum şi poezia. Promit că voi primi, înainte să mă retrag din activitatea auctorială şi un premiu al Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie. De-asemenea, promit să nu mă bag deloc la critică, să nu mă trezesc supus vreunui embargou din partea distinşilor practicanţi ai acestei nobile profesii. Dincolo de glumă, decizia juriului îmi creează un mare avantaj pentru viitor. Conform ultimelor studii ştiinţifice în domeniu, pe scriitorii premiaţi de Uniune viermii îi mănâncă mult mai încet după moarte decât pe ăia nepremiaţi!
Dincolo de glumă, ca să reiau formula ta, ce crezi că ai câştigat prin acest premiu? Ce avantaje aduce un premiu scriitorului român, la ora actuală?
În literatură, n-am câştigat niciodată, nimic, decât prin literatură. Câştigul scriitorului premiat, dincolo de diplomă şi o sumă de bani, mai mare ori mai mică, e mai multă adunare de snobi prin preajma poeziei sale şi eu n-am dat niciodată doi bani pe snobăreala cu ifose literare. Mi-e milă rău de tot de cei pentru care literatura e competiţie şi acumulare de tinichele. Dacă nu e generozitate, evoluţie umană şi comuniune, literatura e doar o preocupare meschină pentru neputincioşi! Nu mi-am dorit premiul ăsta, nu l-am cerut, nu m-am zbătut pentru el, n-am gâdilat orgoliile nimănui şi nici n-am făcut vreun târg pentru el. Cum n-aveam niciun motiv să-l refuz, mai ales că onorabilitatea juriului care l-a acordat e deasupra oricărui dubiu, l-am primit. Asta nu înseamnă că iluziile mele tot mai puţine despre lumea literară ar fi sporit cu una.
Judecând prin prisma cronicilor care s-au publicat până acum, dar şi a „inventarelor” poetice ale lui 2010, „Viaţa fără urmări” e una dintre cărţile de poezie notabile ale anului trecut. E, o constată şi criticii, un fel de test de maturitate al tău. Ce proiecte pregăteşti pentru viitor?
Am în proiect să aduc în public exerciţiile de sinceritate pe care le practic, de vreo câţiva ani, cu mine însumi. În al doilea rând, ţin foarte tare să dovedesc tututor celor care constată, prin scris ori prin viu grai, „maturizarea” mea, că nu m-am maturizat deloc! Apoi, vreau să strig cât de tare pot că „împăratul e gol”! Ca unul care nu crede deloc că literatura ar fi mai importantă decât viaţa, mă voi strădui să-mi trăiesc viaţa în adevărul meu. În măsura în care adevărul meu va putea fi comunicat şi împărtăşit, sunt încredinţat că voi mai spune lucruri şi în literatură. În rest, e atât de multă dileală în jur încât, ori de câte ori găsesc pe cineva care iubeşte poezia, simt nevoia să-l iau în braţe şi să-l aşez printre prietenii mei. Ceea ce fac şi cu tine, acum, mulţumindu-ţi pentru ocazia de a mă adresa publicului „Agenţiei de carte”!
Citit cu mare plăcere acest mic exerciţiu de sinceritate, simplitate şi naturaleţe…
poposit, citit. fain.
împărate, frumos luatul şela în braţe …