De curând, Florina Zaharia a lansat un nou volum de poeme, intitulat “pansamentrup/ bandagebody”, Editura Fundaţiei Culturale Antares, Galaţi, 2011.
„Nu ştiu alţii cum sunt, dar la mine nevoia de poveste este esenţială… dacă o perioadă mai lungă de timp nu văd un film sau nu pot citi o carte în condiţii decente, angoasa este gata!
De aceea, şi când vrei să prezinţi o nouă apariţie editorială, te gândeşti şi la povestea pe care ar vrea să o audă onorabilul public…
În acest caz totul a plecat de la o discuţie avută în birou (am privilegiul 
de a fi coleg de birou cu Florina Zaharia), în care s-a avut în vedere frumuseţea poemelor ei… şi am zis atunci că în sensul comun nu pot spune că Poezia ei este frumoasă. Sau doar frumoasă, sau că Frumuseţea ar fi atributul esenţial… mai ales că eu dau alt echivalent categoriei estetice de frumos. Poezia Florinei Zaharia este interesantă, este aproape experimentală, poate capta atenţia, reflectând şi dorinţa autoarei de a înfrânge banalul, sordidul, conformismul…
Poate că o situaţie reală sau inventată de Jean Baudrillard (în volumul „Strategiile fatale”) se potriveşte aici: „Nu este seducător decât acela care nu îşi mai pune problema propriei sale dorinţe (…), acela care a trecut prin absolvirea şi dezlegarea de propria sa dorinţă.
Iată povestea crudă a unei femei căreia bărbatul îi scrie o scrisoare înflăcărată şi ea îi trimite drept răspuns: „care parte din mine v-a sedus cel mai mult?” El îi răspunde: „ochii”, şi primeşte în schimb, închis într-un pachet, ochiul care l-a sedus.”
Dacă am vrea să ne stingem setea de poveste despre care vorbeam, în ceea ce priveşte poeţii în general, şi în particular eroina-autoare, am putea oarecum să parafrazăm, dacă am cădea, din neatenţie, din oboseală, în capcana acelui bărbat nătâng, capcană întinsă de el însuşi: dacă de la Florina Zaharia am prefera doar poezia, ea ne-ar trimite/dărui cărţile ei care, însă, atenţie, sunt parte a fiinţei sale de carne, suflet şi spirit.
Să fie doar o pedeapsă, care o să aducă aminte cititorului seducător/sedus că mai întotdeauna seducătorul este cel sedus?
Dar poate nu am pornit-o pe drumul cel bun… Poate scriitoarea în cauză nu scrie decât pentru a se clarifica pe sine însăşi, pentru a se limpezi, pentru a se exorciza de anumite coşmaruri, dedublări sau insomnii…
Titlul acestei cărţi, ca şi traducerea acestuia în limba engleză, m-au dus cu gândul la Herbert George Wells şi la Omul său invizibil, care, dacă vă aduceţi aminte, umbla la un moment dat înfăşurat în pansamente… Fata, şi mai târziu femeia invizibilă care se ascunde, ascundea, creşte sau încearcă să fie sau să devină, să fie vie întru Florina are, evident, povestea ei… Poemul „dinflorinaînflorina” începe aşa: „pansează-mă numai aşa pot să intru în mine”… Această poveste este sau nu importantă şi ar putea sta sub semnul acestui moto din „confidentrup”: „poezia e duşmanul meu şi într-o zi/ una din noi va muri”.
Oare câţi dintre dumneavoastră s-au gândit vreodată că uneori destinul vrea ca scriitorul să nu facă casă bună chiar cu opera sa? Că uneori libertatea este atât de paradoxală încât este opusul ei?
Aproape de final ne întoarcem de unde am plecat: actriţa Marie Dorval (1798-1849), citată de acelaşi Baudrillard, spunea „Eu nu sunt frumoasă, sunt mai rău decât atât”. Florina Zaharia scrie la pagina 10 a acestei cărţi: „sunt mult mai rea decât scrisul meu”. Dar această maliţiozitate nu este decât o mască a inocenţei care mai crede în non-conformism, în frumuseţea-neobişnuit, poate şi un teribilism molcom, câteodată obrăznicuţ („daţi-vă la o parte/ nu îmi boţiţi voi strada/ vreau să mă plimb”), obraznic doar din unghiul de vedere îngust al celor nepoliticoşi şi posesivi…
De la acest non-conformism ca o căutare a bunătăţii de a fi ajungem şi la singurul – poate – punct comun al Florinei Zaharia cu – o să vă miraţi, dar poveştile sunt scrise pentru a mira! – Hannibal Lecter: alergia la nepoliteţe!
Deşi am mai fost ispitit să scriu şi despre nişte fineţuri precum ironia şi autoironia sau intertextualitatea în postmodernism, la o lansare pe role, cum a fost cea de pe faleza Dunării de la Galaţi, sâmbătă, 29 mai 2011 sau la o cronichetă de întâmpinare cum este aceasta, probabil trebuie să o luăm mai à la legere… La urma urmei, să ne dăm cu toţii la o parte şi să mergem să ne plimbăm! Altfel spus, să ne rupem bandajele şi să ne lăsăm oamenii invizibili liberi! (a.g.secară)
