Miercuri, 1 iunie 2011, ora 13:00, la Clubul Ţăranului (Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti), va avea loc conferinţa de presă prilejuită de lansarea proiectului “Childhood. Remains and Heritage/ Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu 2011 – 2013”.
În Evul Mediu european, copilăria se sfârşea la vârsta de 10 ani, iar pe la 13 ani, fetele erau gata de măritiş. În alte colţuri ale lumii, de cum lăsau din mână jucăriile, băieţii din familiile domnitoare puteau primi răspunderea destinului unei ţări întregi. Aşadar, în culturi şi epoci diferite, copilăria a fost şi ea diferit percepută şi definită, dovedindu-se un concept cu graniţe şi înţelesuri schimbătoare.
Ideea proiectului s-a născut tocmai din dorinţa de a aşeza în context european manifestarea acestor diferenţe şi totodată, de a marca percepţia lor şi atitudinile pe care le generează.
Proiectul se va derula pe parcursul a doi ani (mai 2011 – aprilie 2013) cu sprijinul Programului Cultura al Uniunii Europene. Organizator principal Muzeul Naţional al Ţăranului Român; co-organizatori: Institutul Cultural Român, Association pour la Promotion de l’éducation des enfants (Paris, Franţa) şi Muzeul din Lębork (Polonia); parteneri: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Asociaţia Ethnokids (Bruxelles).