La Editura Compania a apărut volumul “Polemos. Duelul cu/ în idei” de Marin Mincu, ediţie îngrijită, prefaţă, note şi comentarii de Bogdan Creţu.
“Polemos”? O istorie a ideilor literare, dar şi larg culturale de la noi din ultimii 40 de ani. O panoramă extinsă, scrisă prin… enervări ! Culmea, fără ţipete şi fără mahalagisme. Căci nu e vorba niciodată în scrisul lui Marin Mincu de revolta lui la vreo persoană, ci numai la textele/luările de poziţie/orientările ideologice ale câtorva zeci de preopinenţi.
Dacă eu mi-am luat gândul de multă vreme de la a-mi mai da bună ziua cu unii dintre ei, Marin Mincu a menţinut dialogul cordial cu toţi până în ultima clipă a vieţii. I se părea firesc să nu «globalizeze» omul – creaţie complexă, supusă greşelii, şi deci, şi ameliorării, din punctul său de vedere. Ultima enervare pe teme intelectuale i-a fost însă fatală : în 2009, după o aprigă controversă susţinută în presă, la Uniunea Scriitorilor şi, în cele din urmă, în studioul TVR Cultural, un accident vascular cerebral a întrerupt pentru totdeauna discursul lui autenticist, de apărător hotarât al valorilor/talentelor/întâietăţilor împotriva imposturilor, plagiaturilor, hoţiilor grosolane şi subtile, sterilităţilor fanfaroane, amalgamurilor viclene, trădărilor şi ticăloşiilor cu ştaif de care n-a dus niciodată lipsă (nici) lumea noastra literară.
Să fi fost Marin Mincu un mare naiv ? Să nu fi priceput deloc cum funcţiona relaţia dintre capitalul politic indus şi cel cultural expus al «onorabililor» semnatari cu care-şi încrucişa floreta ? Greu de crezut ! Sigur pare azi doar faptul că persoana care comitea nelegiuiri culturale era de mii de ori mai puţin importantă pentru el decât marele rău pe care un biet agent riscă să-l facă unei comunităţi candide, nepregătite sau amuţite de laşitate, dacă nimeni n-ar fi intervenit să-i deschidă ochii. Şi trebuie spus că arareori intervenea cineva (de capul lui). Or, în fond, ce avea Marin Mincu de pierdut, el care îşi începuse cariera scriind împotriva aberaţiilor dogmatice ale criticilor marxisti ? Merită adăugat : şi fiind pe atunci, în 1968-1970, singurul care a făcut-o… Aşa că, dacă tot a început pe baricade, acolo a rămas !
Din fericire, un tânar universitar din Iaşi, Bogdan Creţu, i-a fost aproape în ultimii ani şi s-a achitat excepţional de sarcina îngrijirii volumului Polemos. Notele şi comentariile lui Bogdan Creţu situează articolele lui Marin Mincu deopotrivă în context restrâns şi larg, întregind ambele perspective cu explicaţii şi texte ale autorului neantologate în volum.
Sunt chiar acele «armonice» necesare pentru ca Polemos să nu fie o oarecare culegere de articole, fie ele şi foarte incitante, ci un autentic tablou: patru decenii de luptă pentru recunoaşterea identităţii culturale româneşti, a creativităţii şi contribuţiei noastre reale (nu propagandistice) la patrimoniul european şi mondial. Un tablou cu autor unic : Marin Mincu, cavaler şi scutier, salahor şi martir al cauzei literelor româneşti. (Adina Keneres)
