Miercuri, 4 mai 2011, ora 19:00, în foaierul galben al Operei Naţionale Bucureşti, soprana Felicia Filip se va înfăţişa din nou publicului sub mai multe faţete ce conduc spre o manifestare sincretică în care opera se împleteşte cu opereta, cu baletul, dar şi cu gospel-ul şi cu pop-opera. În acest periplu artistic coordonat de Anda Tăbăcaru Hogea, Felicia Filip va fi acompaniată de pianista Ioana Maxim şi îi va avea ca invitaţi pe Antonela Bârnat (mezzosoprană), Hector Lopez (tenor), Corina Dumitrescu (prim-solistă a Companiei de Balet ONB), Adrian Mărcan (bariton, solist al Operei din Braşov) şi trupa pop-opera Distinto.
Felicia Filip s-a născut la 20 martie 1959, în Bucureşti. A început studiile muzicale ca violonistă, ajungând să cânte, ca solistă, Concertul pentru vioară de Max Bruch. Ulterior, a devenit studentă la canto la Academia de muzică din Bucureşti.
După absolvire s-a angajat, ca solistă, la Opera Naţională Română. Marea ei carieră internaţionala a început în anul 1991. Prima dată a cântat la Basel, în Elveţia, apoi pe multe scene din lumea întreagă. A fost încoronată ca „Noua regină a Traviatei”, rol pe care l-a cântat cu o muzicalitate ieşită din comun şi cu puterea interpretativă a unei mari tragediene („Tragediana superbă” a titrat „L’est Republicain” în Nancy, mai 1998). La Covent Garden, Wienerstaatsoper, Liceo di Barcelona, Hamburg, în Toulouse sau la Moscova publicul a răsplătit-o cu ovaţii îndelungate. A cântat cu mari dirijori ca Silvio Varviso, Anton Guadagno, Daniel Oren, Carlo Rizzi şi în regii semnate de Otto Schenk, John Cox, Jean Claude Auvray, Axel Corti, Nicolas Joel, alături de parteneri precum Roberto Alagna, Francisco Farina, Marcello Giordani, Juan Pons sau Vincente Sardinero. Felicia Filip este singura cântăreaţă din lume care a câştigat toate premiile importante „Mozart”.
Cu părere de rău că nu am avut ocazia să pot vedea şi adimira privighetoarea noastră olteancă, fiind plecat la un Festival Folcloric în Belgia la Anverpelt, unde s-a dat spectacolul trei zile pe o explanadă gigantică în valea Canalului William Albert, o zonă mirifică, dar în trecere de la mine (unde mă duc tot timpul la casa copilării din Dealul Viilor) am venit pe ruta Drăgăşanilor şi am admirat satul FĂGEŢELU unde distinsa artistă, soprana Felicia Filip a petrecut cei mai minunaţi ani din viaţa dânsei alături de bunici, străbunici şi verişori. (Am stat chiar ed vorbă cu câţiva cetăţeni din zonă şi au spus cu mândrie că: ” Fatta noastră iubită Felicia, cu care ne mândrim, tot timpul ne aducem aminte de ea,mâncau-ar mama!”
Cu această ocazie îi transmit cele mai sincere urări de sănătaate, voce cu tril de clopoţel de argint, lumină christică în suflet şi să nu ne uite pe cei care o admirăm şi o ascultăm cu drag,
Scriitor-compozitor Masrion Voican-Ghioroiu.