Miercuri, 27 aprilie 2011, orele 10:00-17:30, în Sala Media a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional din Bucureşti, va avea loc a doua ediţie a SINECTICO – Întrunirea oamenilor de carte, avându-i invitaţi pe Kelemen Hunor – Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional; Valerie Miles – director editorial Duomo Ediciones; Aneta Bogdan – managing partner Brandient; Alina-Mihaela Borobeică – ORDA, director al Direcţiei Afaceri Europene, Relaţii Internaţionale, Legislaţie; Violeta Rotărescu – lector doctor universitar în neurologie cognitivă, psihologie cognitivă şi psihologie economică; Mario Demezzo – vice-preşedinte Grupul Editorial All; Cristian China Birta – blogger; Dan Mircea Cipariu – preşedintele secţiei de poezie din cadrul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti; Florin Bican – coordonatorul programului de burse pentru traducători în formare la Institutul Cultural Român; Gelu Vlaşin – poet, fondator Reţeaua Literară; Doina Ruşti – scriitoare, precum şi mulţi alţi lideri de opinie din domeniul editorial şi de marketing. Evenimentul este organizat sub Înaltul Patronaj al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, împreună cu Agenţia Literară Talk Partners şi Asociaţia CSR Nest. Evenimentul este unic pe piaţa de carte din România, marcând Ziua Mondială a Cărţii şi Dreptului de Autor. Detalii despre program şi eveniment puteţi găsi accesând următoarea pagină web: www.worldbookday.ro .
În cadrul celei de-a doua ediţii a Sinectico, vor avea loc dezbateri pe teme de maximă actualitate, printre care: Unde ne sunt traducătorii?, Marketing Cultural în perioada de criză, Drumul spre succes. Scriitor, caut editură, Cartea, lectura şi drepturile de autor faţă în faţă cu noile tehnologii ale informaţiei Invitaţi ş.a.
Sub marca Talk Lounge, Agenţia Literară organizează conferinţe, dezbateri şi seminarii pe teme culturale şi de dezvoltare imagine. Agenţia este coordonată de Cristina Tătăreanu, care a dezvoltat proiecte culturale alături de Oxford University Press în România, Raabe România şi Adevărul Holding, unde a fost Project Manager pentru colecţia „100 de cărti pe care trebuie să le ai în bibliotecă”. Cunoştinţele pe care le-a acumulat lucrând practic atât de partea autorilor, cât şi în edituri, îi conferă o viziune complexă asupra domeniului, precum şi competenţa necesară pentru a împartăşi şi altora din experienţa sa.
Misiunea Asociaţiei CSR NEST este aceea de a oferi soluţii şi servicii atât sectorului non-guvernamental cât şi celui corporatist, prin promovarea responsabilităţii sociale în rândul societăţii civile şi al companiilor. Una dintre direcţiile către care se orientează Asociaţia CSR NEST este promovarea şi susţinerea culturii printr-o serie de acţiuni precum donaţii de carte şi crearea de centre culturale şi susţinerea lor pe viitor. Preşedintele Asociaţiei, Sergiu Sebesi are o experienţă de 15 ani în domeniul socialului şi de 5 ani lucrează ca şi consultant independent pe proiecte de responsabilitate socială în România. Sergiu Sebesi a fost implicat timp de 7 ani în proiecte sociale în calitate de project manager / consultant / director de dezvoltare /fundraiser în 27 de ţări, printre care se numără Italia, Franţa, Muntenegru, Japonia sau India.
Conceptul SINECTICO s-a născut din dorinţa organizatorului de a aduce cartea ca şi produs cultural la acelaşi numitor cu cartea ca produs de business. Intuind cerinţele unui public din ce în ce mai pretenţios pe de o parte şi nevoia editurilor de a se adapta la cerinţele perioadei de criză, Agenţia Literară Talk a ieşit puţin din tipar şi a propus un eveniment de business de carte.
Va asteptam cu surprize si discutii interesante. Cei care se vor implica activ in dezbateri vor primi premii oferite de Litera.
[…] şi Patrimoniului Naţional, domnul Kelemen Hunor, adresat participanţilor la ediţia a doua a SINECTICO – Întrunirea Oamenilor de Carte, eveniment ce s-a desfăşurat miercuri, 27 aprilie […]