Pianul Călător a ajuns joi, 21 aprilie 2011, la Mediaş, unde pianistul Horia Mihail a susţinut ultimul său concert de pian dintr-o serie de 12 ce au avut loc în diferite oraşe din România. Pianul Călător a fost un proiect care a luat naştere în studiourile Radio România şi care avut drept scop încredinţarea unui pian pentru o perioadă de trei ani unei comunităţi în care nu există un astfel de instrument pentru a putea fi folosit în spectacole şi concerte. AgenţiadeCarte, unul dintre partenerii media ai proiectului, vă prezintă un reportaj amplu al evenimentului final de la Mediaş. TVR Cultural va difuza recitalul de la Bucureşti al lui Horia Mihail pe 24 aprilie 2011, în prima zi de Paşte.
Pianistul Horia Mihail a început turneul împreună cu Pianul Călător pe 1 aprilie 2011, proiectul fiind finalizat la Mediaş, în sala Traube, 20 de zile mai târziu. ”Încredinţăm, în această seară, un pian de concert oraşului Mediaş, pentru o perioadă de trei ani. De ce trei ani? deoarece Radio România şi-a propus şi şi-a asumat rolul de instituţie care în următorii doi ani poate dota încă două săli de concert din ţară cu piane performante, iar peste trei ani, când vom ajunge la Pianul Călător 4, cine ştie, poate vom duce acest pian într-un alt oraş”, a spus Oltea Şerban-Pârâu, directorul Orchestrelor şi Corurilor Radio, redactor-şef Radio România Cultural. În cadrul acestui turneu, pianistul Horia Mihail a mers şi pe urmele lui Franz Liszt, concertele sale fiind exclusiv din opera acestui compozitor.
Peste 400 de spectatori au făcut neîncăpătoare Sala Traube din Mediaş. Printre cei prezenţi, i-am remarcat pe artiştii vizuali Mihai Zgondoiu, Vasile Popescu şi Adrian Matei, pe actriţa şi poeta Ioana Crăciunescu, pe actorul şi universitarul Alin Panc, precum şi pe scriitorul Dan Mircea Cipariu, publisher-ul AgenţiadeCarte. Proiectul Pianul Călător a adus comunităţii din Mediaş, pentru trei ani, un instrument performant care va putea fi folosit pentru încântarea publicului. ”Gestul pe care Radio România l-a făcut pentru noi este extraordinar. Pianul este destinat în primul rând copiilor care vor să înveţe să cânte la pian. Instrumentul va rămâne la Direcţia de Cultură, Sport şi Tineret a Municipiului Mediaş, vom angaja şi profesori de pian şi vom face în aşa fel încât copiii care au talent să înveţe tainele muzicii pe acest pian”, a declarat Teodor Neamţu, primarul oraşului Mediaş.
Istoria turneului
Turneul a început pe 1 aprilie 2011, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu, şi a continuat la Braşov, 3 aprilie, Sala Centrului Cultural Reduta; Cluj-Napoca, 4 aprilie, Studioul de Concerte al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”; Baia-Mare, 7 aprilie, Sala de Concerte Rotary a Liceului de Artă Baia-Mare; Târgu-Mureş, 10 aprilie, Palatul Culturii; Iaşi, 12 aprilie, Sala „Ion Baciu”a Filarmonicii de Stat „Moldova” Iaşi; Bucureşti, 15 aprilie, Sala Radio; Hunedoara, 17 aprilie, Sala Dietei a Muzeului Castelul Corvinilor; Deva, 18 aprilie, Sala Casei de Cultură; Alba Iulia, 19 aprilie, Sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor; Dumbrăveni, 20 aprilie, Catedrala Armenească Dumbrăveni şi Mediaş, 21 aprilie, Sala Traube. „În prima etapă a turneului, Horia Mihail a cântat în şase oraşe din ţară care aveau piane de concert. În a doua etapă, care a început pe 15 aprilie, a plecat din Bucureşti împreună cu Pianul Călător în oraşe care nu aveau piane performante – Hunedoara, Deva, Alba Iulia, Dumbrăveni, despărţindu-se de acesta după un recital la Sala Traube din Mediaş”, a mai spus Oltea Şerban-Pârâu.
Despărţirea de pian
Cel care a dat viaţă pianului şi l-a însoţit în acest turneu prin ţară a fost pianistul Horia Mihail. Acesta a debutat în oraşul său natal, Braşov, la vârsta de 10 ani. Îşi continuă, ulterior, studiile de specialitate la Bucureşti, la Academia de Muzică şi în 1995 obţine diplomele de absolvire şi masterat la Universitatea din Illinois. Patru ani mai târziu primeşte Artist Diploma de la Boston University. Horia Mihail a susţinut concerte, recitaluri solo şi de muzică de cameră în 18 ţări de pe patru continente, colaborând cu mulţi artişti cunoscuţi. Revenit în ţară, pianistul pune bazele „Romanian Piano Trio”, alături de alţi doi muzicieni. ”Iată am ajuns la finalul unei călătorii absolut impresionante. Pot spune că este un vis împlinit. Publicul din toate oraşele prin care am trecut ne-a primit cu mult entuziasm, cu mult interes, iar pentru mine a fost o experienţă foarte bună pe care abia aştept să o repet. Despărţirea de pian, care în această călătorie mi-a devenit prieten, este grea, însă bucuria că am reuşit să-i redau viaţa de care avea nevoie, face ca această tristeţe să dispară”, a declarat Horia Mihail la finalul recitalului.
Turneul Pianul Călător, organizat de Radio Romania Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo, marchează împlinirea a 200 de ani de la naşterea lui Franz Liszt şi a fost realizat după exemplul turneului susţinut de compozitorul maghiar între anii 1846 şi 1847 în Ţările Române. TVR Cultural va difuza recitalul de la Bucureşti pe 24 aprilie, în prima zi de Paşte.
Organizatori: Radio România Cultural şi Accendo
Partener oficial: Porsche România
Sponsori: Romgaz, JTI, BCR, Denmark Design
Coproducator: TVR Cultural
Parteneri: Radio România Regional, Noeland şi Orchestrele şi Corurile Radio.
Parteneri media: Antena 3, Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Adevărul, Dilema Veche, Şapte seri, România Liberă, Observator Cultural, Artmark, Jurnalul Naţional, Liternet.ro, ArtAct Magazine, Agenţia de Carte.
Parteneri culturali: Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica Braşov, Centrul Cultural Reduta Braşov, Filarmonica ”Transilvania” Cluj-Napoca, Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Liceul de Artă Baia Mare, Filarmonica de Stat Târgu Mureş, Filarmonica de Stat, Filarmonica ”Moldova” Iaşi, Muzeul Castelul Corvinilor, Casa de Cultură Deva, Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia, Catedrala Armenească Dumbrăveni, Institutul Naţional pentru Dezvoltare Integrată a Ariilor Protejate din România, Fundaţia Armenească Dumbrăveni, Fundaţia Lohan, Primăria Mediaş, Asociaţia ”St. L. Roth”.
Eveniment recomandat de Radio România.
Dorina CIOPLEA