Scriitoarea Angela Furtună ne-a transmis pentru AgenţiadeCarte.ro cele mai recente evenimente care se desfăşoară la Suceava.
„Consiliul Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera”, Forumul Regional al Germanilor din Bucovina, Comunitatea Evreilor din Suceava şi Uniunea Scriitorilor din România au lansat începând cu 25 martie 2010, „INTEGRALA JOHANN SEBASTIAN BACH -260” la Suceava – program iniţiat cu ocazia împlinirii a 260 de ani de la moartea celebrului compozitor german, eveniment ce va fi derulat în Sala de Artă “Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei din Suceava, pe parcursul anului 2010.
„ANUL JOHANN SEBASTIAN BACH- 260” LA SUCEAVA este un program conceput, coordonat şi derulat de scriitoarea Angela Furtună.
Săptămânal, în sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei publicul poate asculta muzică de Bach şi poate asista la lecturi publice din mari scriitori, colocvii muzicale, plastice şi literare plurilingvistice, workshopuri şi alte evenimente de elită. Ediţia inaugurală a conţiut primele două Concerte Brandenburgice.
Scriitoarea Angela Furtună şi Corina Derla vor prezenta tălmăciri în germană şi română din Paul Celan, aceasta fiind una din sesiunile dedicate operei lui Celan în cadrul „Anului Paul Celan”, lansat la Suceava în data de 27 ianuarie 2010 cu ocazia comemorării Zilei Internaţionale a Holocaustului – în 2010 se împlinesc 90 de ani de la naşterea marelui poet şi 40 de ani de la moartea sa tragică la vârsta de numai 50 de ani.
În Program:
I. J.S.Bach – Concerto No.1 BWV 1046
- ohne Satzbezeichnung
- Adagio
- Allegro
- Menuet – Trio I – Menuet da capo – Polacca – Menuet da capo – Trio II – Menuet da capo
II. Paul Celan – Cuvintele se întorc în inimă – Todesfuge– tălmăciri în germană şi română de Angela Furtună şi Corina Derla.
Despre Bucovina natală: ”Bucovina este o ţară de oameni şi de cărţi” (Paul Celan – v. şi Paul Antschel – n. 23 noiembrie 1920, Cernăuţi – d. 20 aprilie 1970, Paris)
III. J.S.Bach – Concerto No.2 BWV 1047
- ohne Satzbezeichnung
- Andante
- Allegro assai
*********************************************************************************************************************************
ANUL JOHANN SEBASTIAN BACH LA SUCEAVA
INTEGRALA JOHANN SEBASTIAN BACH
Melomanii şi iubitorii de literatură pot participa pe durata anului 2010 (în fiecare joi a calendarului de evenimente, ce vor fi anunţate din timp), exceptând sărbătorile legale, începând cu ora 18, la INTEGRALA JOHANN SEBASTIAN BACH – program oferit de Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” şi Consiliul Judeţean Suceava.
Începând din 25 martie 2010, SEARA DE JOI va începe cu BACH.
Concertele, colocviile muzicale şi audiţiile din INTEGRALA BACH vor cuprinde de asemenea şi recitaluri şi lecturi publice din mari scriitori, susţinute în limbile română, germană, franceză, rusă, iudaică, ucraineană, iddiş, engleză, maghiară, etc., în spiritul valorilor europene.
„Spiritul lui Bach descrie în modul cel mai înalt legătura sacră a omului cu Dumnezeu, dar şi natura durerii Eclesiastului pe pământ. Valoare supremă a culturii universale majore, muzica lui Johann Sebastian Bach este deopotrivă o terapie ţintită a răului generat de maladiile civilizaţiei”(Angela Furtună, La anul, la Ierusalim, Ed. Biblioteca Bucovinei, 2009). ………………………………………………………………………………………….
CALENDAR DE EVENIMENTE PENTRU INTEGRALA BACH, LUNILE MARTIE ŞI APRILIE:
1.Lansarea programului va avea loc joi, 25 martie, la ora 18, în Sala de Arte a Bibliotecii.
I. Angela Furtună va prezenta cu această ocazie Concertele Brandenburgice Nr.1 şi Nr.2 din suita celor şase Brandenburgische Konzerte (Bach-Werke-Verzeichnis 1046 – 1051).
II. Angela Furtună şi invitaţii vor citi/ recita în germană şi în română din Paul Celan.
Concerto No.1 BWV 1046
- ohne Satzbezeichnung
- Adagio
- Allegro
- Menuet – Trio I – Menuet da capo – Polacca – Menuet da capo – Trio II – Menuet da capo
Concerto No.2 BWV 1047
- ohne Satzbezeichnung
- Andante
- Allegro assai
2. Pe 1 aprilie 2010, la ora 18, INTEGRALA JOHANN SEBASTIAN BACH va oferi melomanilor o reîntâlnire cu Concertele Brandenburgice Nr. 3 şi Nr. 4.
Concerto No.3 BWV 1048
- ohne Satzbezeichnung
- Adagio
- AllegroConcerto No.4 BWV 1049
- Allegro
- Andante
- Presto
Scriitoarea Angela Furtună şi invitaţii vor oferi lecturi publice în limba română din opera lui Matei Vişniec.
…………………………………………………………………………………………..
3. INTEGRALA JOHANN SEBASTIAN BACH din 8 aprilie va oferi publicului Concertele Brandenburgice Nr. 5 şi Nr. 6.
Concerto No.5 BWV 1050
- Allegro
- Affettuoso
- AllegroConcerto No.6 BWV 1051
- ohne Satzbezeichnung
- Adagio ma non tanto
- Allegro
Angela Furtună şi invitaţii vor oferi lecturi publice în limba engleză din Emmily Dickinson
4.INTEGRALA JOHANN SEBASTIAN BACH din 15 aprilie.
I. ARTA FUGII (I)
II. Lecturi publice în limba română din opera lui Norman Manea. Vizita la Emil Cioran, la Paris.
5.INTEGRALA JOHANN SEBASTIAN BACH din 22 aprilie.
- ARTA FUGII (II)
II. Lecturi publice din opera lui Paul Celan în germană, franceză şi română.
6.INTEGRALA JOHANN SEBASTIAN BACH din 29 aprilie.
I. VARIAŢIUNILE LUI GOLDBERG.
II. Lecturi publice în franceză din opera lui Benjamin Fondane, făcute de Angela Furtună şi invitaţii săi.
…………………………………………………………………………………..
„Muzica, spunea Johann Sebastian Bach, este o armonie agreabilă în onoarea lui Dumnezeu şi desfătarea permisă sufletului omenesc”.
SEARA DE JOI ESTE SEARA CU JOHANN SEBASTIAN BACH.