spot_img

Ion Zubaşcu şi Marin Mălaicu-Hondrari, laureaţii Marilor premii “Cartea anului 2010”, organizate de Reţeaua Literară

Duminică, 17 aprilie 2011, Târgul de carte BookLand (Afi Palace Cotroceni, Bucureşti), a găzduit Gala Premiilor Reţeaua literară 2011. Gala a fost oficiată de scriitorii Gelu Vlaşin şi Andrei Ruse. S-au acordat premiile “Cartea anului 2010” şi premiile “Concursului de literatură din reţea”. Juriul a fost format din Paul CernatAlexandru MateiGeorge NeagoeCrina Bud şi Gelu Vlaşin. Concursul a fost organizat de Reţeaua Literară, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici Bistriţa– Galeriile Arcade 24 Bistriţa. Premiul Cartea anului 2010, la secţiunea poezie, a fost  obţinut de Ion Zubaşcu pentru volumul “Moarte de om. O poveste de viaţă”, Editura Limes, iar la secţiunea proză, premiul Cartea anului 2010 i-a fost acordat lui Marin Mălaicu-Hondrari, pentru romanul “Apropierea”, Editura Cartea Românească. Premiile au fost puse la dispoziţie de criticul de artă Mircea Oliv, cu sprijinul UAP Bistriţa/ Galeriile Arcade 24 şi al Bibliotecii Judeţene Bistriţa/ Năsăud.


“Faţă de anul trecut, numărul aplicaţiilor a fost mult mai mare. Aceste concursuri promovează literatura şi îi ajută pe foarte mulţi scriitori să îşi publice creaţiile mult mai uşor. Spre deosebire de premiile oferite de reviste, acestea sunt acordate numai persoanelor care merită, promovând talentul. Lucrările au fost citite de un juriu format din cinci persoane, nelăsând loc de negociere. Marele premiu a fost un tablou al pictorului Marcel Lupşe, în valoare de 1500 de euro.”, a declarat Gelu Vlaşin.

Premiile acordate:

CARTEA ANULUI 2010 – POEZIE
Marele Premiu: Ion Zubașcu – Moarte de Om. O poveste de viață, Ed. Limes

Premiul I: Liviu Ioan Stoiciu – Pe prag (Vale – Deal), Ed. Cartea Românească

Premiul II: Teodor Dună de-a viul, Ed. Cartea Românească

Premiul III: Sorin Despot – apasă, Ed. Cartea Românească

Mențiune Specială: Nicolae Avram – Federeii,  Casa de Editură Max Blecher

Mențiune: Andrei Ruse – Iubirea e pe 14 februarie (antologie colectiva), Ed. Vinea

Mențiune: Gabriel Daliș – Până mereu (antologie de autor), Ed. Charmides

Mențiune: Sorin Mihai Grad – Surogat, Ed. Herg Benet

Mențiune: Florina Zaharia – eua, Ed. Paralela 45

CARTEA ANULUI 2010 – PROZĂ

Marele Premiu: Marin Malaicu-Hondrari – Apropierea, Ed. Cartea Românească

Premiul I: Bogdan Suceavă – Noaptea când cineva a murit pentru tine, Ed. Polirom

Premiul II:  Ioana Bradea – Scotch, Ed. Polirom

Premiul III: Stoian G. Bogdan – Nu știu câte zile, Ed. Trei

Mențiune Specială: Sorin Adam Matei & Mona Momescu – Idolii forului, Ed. Corint

Mențiune: Cristina Nemerovschi – Sânge Satanic, Ed. Herg Benet Publishers

Mențiune: Mariana Gorczyca – Cadență pentru marș erotic, Ed. Limes

Mențiune: Mircea Gheorghe – Clepsidra, Ed. Europress

CONCURSUL NAȚIONAL DE LITERATURĂ / Poezie

Premiul I:  Alexandru Văsieș

Premiul II:   Andreea Teliban

Premiul III:  Mihai Ionuț Ologu

Mențiune Specială:  Cătălina Matei

Mențiune Specială:  Matei Hutopila

Mențiuni:

Raluca Șandor

Iulia Matei

Synthia Jacob

Szocs Maria – Krista

Oana Zahiu

Ioana Miron

Lavinia Alexa

Alexandra Vatamanu


CONCURSUL NAȚIONAL DE LITERATURĂ / Proză

Premiul I:     Vlad Drăgoi

Premiul II:    Norbert Matei

Premiul III:  Iulia Valeri

Mențiune Specială:  Nicoleta Sălbatecu

Mențiune Specială:  Florin Mangu

Mențiune Specială – oferită de Clubul de literatură DIVERBIUM din Madrid: Ella Mann

Mențiuni:

Theodor Barbu

Raluca Anton

Ramona Ionescu

Radu Dragomir

Florin Irimia

Ionuț Alexandru Cheran

Dan Panaet

Primii 5 premianți de la fiecare secțiune vor beneficia de o invitaţie timp de o săptămână (sejur complet) la Tabăra de Creație Literară /  „RPT – Republica Poetică Telciu„, sub genericul Întâlnirile de la Telciu – care vor avea loc în luna august 2011. De asemenea, toți deținătorii mențiunilor de la fiecare secțiune vor avea posibilitatea să participe la Întâlnirile de la Telciu în anumite condiții care vor fi făcute publice cu cel puțin 30 de zile înainte de organizarea evenimentului.

Rețeaua literară & Clubul de lectură DIVERBIUM din Madrid au acordat Diplome de Excelență criticilor Paul Cernat, Crina Bud, Alexandru Matei și George Neagoe pentru deosebita activitate desfășurată pentru promovarea literaturii.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508