Marţi, 19 aprilie 2011, ora 18.00, la Librăria Cartea de nisip din Timişoara (Victor Vlad Delamarina nr. 1), va avea loc lansarea romanului “Pe mâna femeilor” de Felix Nicolau, recent apărut la editura Cartea Românească. Participă, alături de autor: Cornel Ungureanu şi Robert Şerban. Vineri, 22 aprilie 2011, ora 17.00, romanul va fi lansat în Foaierul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Prezintă: Lia Faur şi Vasile Dan.
Am scris „Pe mâna femeilor” ca să creez o lume mai inteligentă şi mai liberă decât cea în care trăim. Atât de liberă, încât mi-a fost teamă să n-o scap din mână şi atunci am dat-o pe mâna femeilor, s-o strunească ele cu tandreţe şi nerv. A ieşit un război de gherilă între sexe, o vânătoare cu pândă şi salturi din personaj în personaj. Când au auzit cum se va chema cartea, prietenii mi-au zis: bietul de tine!, iar prietenele: oho, se vede că eşti bărbat! Tot ce-mi pot dori este ca cititorii să priceapă că bărbaţii şi femeile sunt două specii diferite, care nu pot una fără alta. Măcar de dragul hazului şi al hârjoanei. Şi-mi mai doresc ca fiecare să schimbe capotele cărţii după cum îi vine cheful. Să-şi construiască adică fiecare propriul „Pe mâna femeilor”, a declarat Felix Nicolau.
Felix Nicolau (http://felixnicolau.blogspot.com/) este conferenţiar universitar de literatura engleză. A publicat mai multe volume: romanul “Tandru şi rece” (Cartea Românească, 2007), precum şi cărţi de critică şi istorie literară: “Codul lui Eminescu”, “Anticanonice” şi “Homo imprudens”. Colaborează cu proză, eseu şi critică literară la numeroase publicaţii culturale şi este redactor al revistei Poesis internaţional.